ORÁȘ, orașe, s. n. 1. Formă complexă de așezare umană, având multiple dotări edilitare, de obicei cu funcție administrativă, industrială, comercială, politică și culturală; urbe. ◊ Loc. adj. De oraș = care provine din oraș, care are caracteristicile, aspectul, obiceiurile etc. de la oraș. ◊ Haine de oraș = a) haine mai bune decât cele de lucru; b) haine croite după moda de la oraș. 2. P. restr. Partea centrală a unui oraș (1); centru. 3. Populația, locuitorii unui oraș (1). – Din magh. város.

oraș sn [At: (a. 1521) HURMUZAKI, XI, 843 / V: (înv) ur~ / Pl: ~e și (reg) ~uri / E: mg város] 1 Așezare importantă, cu populație numeroasă, cu întreprinderi și instituții, constituind, de obicei, un centru industrial, comercial, cultural, politic și administrativ Si: (înv) cetate, târg, urbe. 2 (Îs) Haine de ~ Haine mai bune decât cele de lucru. 3 (Îas) Haine croite după moda de la oraș. 4 (Reg; îcs) De-a ~ul Oină. 5 (Îla) De ~ Care provine din oraș (1). 6 (Îal) Care are caracteristicile orașului (1). 7 (Pop; îe) A trăi ca vițelul la ~ A trăi foarte rău. 8 (Prc) Parte centrală a unui oraș Si: centru. 9 Locuitori ai unui oraș (1).

ORÁȘ, orașe, s. n. 1. Formă complexă de așezare omenească cu dimensiuni variabile și dotări industriale, având de obicei funcție administrativă, industrială, comercială, politică și culturală; urbe. ◊ Loc. adj. De oraș = care provine din oraș, care are caracteristicile, aspectul, obiceiurile etc. de la oraș. ◊ Haine de oraș = a) haine mai bune decât cele de lucru; b) haine orășenești, croite după moda de la oraș. 2. P. restr. Partea centrală a unui oraș (1); centru. 3. Populația, locuitorii unui oraș (1). – Din magh. város.

ORÁȘ, orașe, s. n. 1. Așezare omenească importantă, cu populație numeroasă, cu întreprinderi și instituții, care constituie un centru industrial, comercial, cultural, politic și administrativ. Vezi tu, tovarășe, orașul Cum se înalță pe-nserat Ca o cetate fermecată Sub cerul țării înstelat? Frunză, Z. 40. Nu-i drăguț frumos c-al meu, Nici în sat, nici în oraș. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 30. Oraș deschis v. deschis. ◊ Loc. adj. (în opoziție cu de țară) De oraș = care provine din oraș, care are caracteristicile orașului. Marfă de oraș. (Expr.) Haine de oraș = a) (spre deosebire de haine de seară, de sărbătoare) haine mai bune decît cele de lucru și mai proaste decît cele de gală; b) haine orășenești, croite după moda de la oraș. 2. (Prin restricție) Partea centrală a unui oraș (1); centru. Ieșiră din gară și o luară pe jos pe bulevard spre oraș. REBREANU, R. II 224. 3. Locuitorii unei astfel de așezări. Orașul rîde și petrece, Huiește-n chihot. BENIUC, V. 34. Orașul întreg, măria-ta, Expiră în durerea morții. ALECSANDRI, T. II 179.

ORÁȘ ~e n. 1) Localitate de mari dimensiuni, centru administrativ, industrial, comercial și cultural. 2) Partea centrală a unei astfel de localități (în raport cu periferiile). ◊ A pleca în ~ a se duce în centrul orașului. 3) Populația unei astfel de localități. /<ung. város

oraș n. 1. adunarea unui mare număr de case rânduite pe uliți; 2. locuitorii orașului: tot orașul e în fierbere. [Ung. VÁROS].

oráș n., pl. e (ung. város, de unde și bg. sîrb. varoš, oraș; turc. varoš, suburbie, alb. varróš, ngr. varósi). Asociațiunea unuĭ mare număr de case și curțĭ aliniate pe laturile stradelor: orașele Statelor Unite s’aŭ dezvoltat răpede. Locuitoriĭ unuĭ oraș: tot orașu e în picĭoare. Ședere la oraș, modu de vĭață al orășenilor: orașu te slăbește. Orașu etern, Roma: orașu sfînt, Ĭerusalimu, Medina, Meca, Roma, după religiunĭ. La oraș, într’un oraș (în opoz. cu la țară). În oraș, nu acasă: Acasă-ĭ boĭeru? – Nu. E în oraș. – În Serbia vároș (după sîrb.). V. cetate, urbe, sat.

cartiér-oráș s. n. Cartier cu o mare extindere ◊ „Cartier-oraș. De ce oraș? Pentru că noul cartier va fi, ca număr de apartamente, cât un oraș, de pildă cât Sibiul.” Sc. 23 II 62 p. 3. ◊ „La Suceava, numele de «Arini» definea o mahala insalubră. «Arini» este astăzi numele unui cartier-oraș, al unui spațiu urban de cea mai aleasă modernitate.” Sc. 2 IV 75 p. 2; v. și alb-argintiu (din cartier + oraș; Fl. Dimitrescu în LL 10/65 p. 232)

oráș-capitálă s. n. Oraș cu funcție de capitală a unei țări ◊ „Ne-a prezentat fotografiile «din copilărie» ale orașului-capitală la rubrica «Bucureștiul necunoscut».” R.lit. 20 III 75 p. 16. ◊ „Nici unul din aceste locuri nu mai poate răspunde astăzi, cu demnitate, noului profil al orașului-capitală.” Sc. 27 IV 77 p. 1 (din oraș + capitală)

oráș-dormitór s. n. ◊ „Zeci de familii părăsesc zilnic cartierele în care locuiesc, în care s-au născut, populând orașele-satelit din jurul Capitalei, așa-numitele «orașe-dormitoare», lipsite de infrastructura comercială și culturală care conferă Parisului specificul și farmecul său.” Sc. 26 XII 75 p. 4 (din oraș + dormitor, după fr. ville [cité] dortoir; PR 1955)

oráș-eróu s. n. Oraș ai cărui locuitori s-au comportat vitejește (în timpul războiului) ◊ „Zi de zi, leningrădenii adaugă frumuseților orașului-erou perle ale viitorului.” Sc. 10 I 63 p. 3. ◊ „Președintele R.S. F. Iugoslavia, I.B. Tito, a înmânat, în cadrul unei mari adunări populare, ordinul de oraș-erou localității Divar din Bosnia.” Sc. 6 VI 74 p. 6; v. și 28 VII 63 p. 4 (din oraș + erou, după rus. gorod-gheroi; OSRI)

oráș-gigánt s. n. Oraș de mari proporții ◊ „Dacă mai dorim ca pădurile și câmpiile, micile orășele istorice și vechile cartiere de locuit să rămână pe locurile lor [...] dacă nu vrem să locuim în orașe-gigant întinse pe 500 de mile, orașe fără început și fără sfârșit, atunci ieșirea este una singură [...]” I.B. 14 VI 72 p. 4. ◊ „Orașe-gigant. Ciudad de Mexico va fi orașul cel mai populat în anul 2000, cu 32 milioane de locuitori.” Sc. 5 I 77 p. 5; v. și I.B. 5 IV 84 p. 8 (din oraș + gigant)

oráș-grădínă s. n. Oraș plin de verdeață, ca o grădină ◊ „În mine crește tot mai puternic sentimentul de mândrie pentru orașele-grădini din patria mea.” Gaz. lit. 23 II 61 p. 8. ◊ „La Nashville m-am întâlnit deodată cu un oraș-grădină.” Sec. 20 6/66 p. 187. ◊ „Cald omagiu adus orașului-grădină, filmul capătă în cele din urmă atributele unui poem scris într-o frumoasă clipă de inspirație.” I.B. 5 III 75 p. 2; v. și Sc. 27 V 63 p. 6, Cont 20 VI 69 p. 4, Sc. 13 XII 75 p. 4 (din oraș + grădină)

oráș-laboratór s. n. Mică localitate structurată în jurul unui mare laborator (aici de producere a drogurilor) ◊ „Poliția panameză a descoperit ascuns într-o zonă de păduri [...] un adevărat oraș-laborator specializat în producerea drogurilor [...]” R.l. 1 VI 84 p. 6. ◊ „A.C.M. [este] considerat drept unul dintre principalii responsabili ai construcției «orașului-laborator al drogului», recent descoperit la frontiera dintre cele două țări.” R.l. 15 VI 84 p. 6 //din oraș + laborator//

oráș-mamút s. n. Oraș de mari proporții ◊ „[...] a vizitat recent New Yorkul. A dorit, firește, ca în limita timpului fixat să cunoască cât mai mult orașul-mamut.” Fl. 4 VII 70 p. 32. ◊ „Se apreciază că pe harta acestei regiuni vor apărea adevărate orașe-mamut, cu populații de până la 40 milioane de locuitori.” Sc. 19 X 75 p. 6 (din oraș + mamut)

oráș-martír s. n. Oraș care a avut mult de suferit ◊ „[...] listele cu semnături [urmează] a fi depuse în orașul-martir [Hiroshima] exact în ziua celei de-a 40-a comemorări a tragediei pe care a trăit-o.” Sc. 12 XII 84 p. 6. ◊ „În orașul-martir Timișoara a avut loc un impresionant marș.” R.l. 8 V 90 p. 2 (din oraș + martir)

oráș-monumént s. n. Oraș cu numeroase monumente; oraș care prin el însuși este un monument ◊ „Cu tot caracterul său de «oraș-monument» Leningradul este mereu tânăr.” Sc. 6 XI 63 p. 3. ◊ „Orașe-monumente [...] monumente ale civilizației umane: Persepolis și Veneția.” I.B. 22 I 72 p. 2. ◊ „Veneția este un oraș-monument, o splendidă concretizare a imaginației și frumosului.” Lit. 3234/95 p. 1 (din oraș + monument)

oráș-muzéu s. n. Oraș cu numeroase instituții de interes artistic, istoric etc; oraș care prin el însuși este un muzeu ◊ „Un oraș-muzeu” [Viena] Sc. 14 XI 62 p. 3. ◊ „Am avut sentimentul, după ce am văzut castelul de la Wawel din Cracovia și apoi vechiul colegiu, că mă aflu într-un mare oraș-muzeu în care istoria apasă implacabil pe ziduri.” R.l. 20 VII 74 p. 6. ◊ „Ravenna, oraș-muzeu” I.B. 18 VI 87 p. 2; v. și Cont. 28 IX 67 p. 5, 27 VIII 73 p. 12, R.lit. 11 VII 74 p. 24 (din oraș + muzeu, după fr. ville-musée)

oráș-pórt s. n. Oraș care trăiește mai ales prin portul său ◊ „Miercuri, orașul-port Genova a rămas paralizat de greva generală.” Sc. 7 X 66 p. 6. ◊ „Am colindat marile orașe-porturi Livorno și Marsilia, în care se întrepătrund vechiul și modernul.” I.B. 5 I 71 p. 4. ◊ „60 de piese de o inestimabilă valoare au fost donate recent muzeului din Bombay de către serviciul vamal al marelui oraș-port.” Sc. 23 IX 76 p. 6; v. și Cont. 21 XI 69 p. 10, Sc. 29 I 73 p. 4, R.l. 7 V 74 p. 2, 4 XII 87 p. 6 (din oraș + port)

oráș-satelít s. n. Oraș nou, creat lângă alt oraș mai mare, menit să-l descongestioneze pe acesta din urmă ◊ „[Krinkovo] primul oraș-satelit al Moscovei.” I.B. 20 VI 61 p. 3. ◊ „Zilele trecute a fost dat în folosință primul bloc din orașul-satelit Colibași.” Sc. 26 III 74 p. 2. ◊ „În apropierea orașului Assuan [...] se va construi un oraș-satelit proiectat pentru un milion de locuitori.” I.B. 26 IV 84 p. 4; v. și 20 VI 61 p. 3, Cont. 17 XII 65 p. 10, Sc. 9 III 67 p. 6; v. și oraș-dormitor (din oraș + satelit, după fr. ville-satellite; cf. engl. town satellite, germ. Satellitenstadt, rus. gorod-satellit; BD 1967, DTP)

oráș-stațiúne s. n. Oraș care este o stațiune (balneară) ◊ „Florile orașului-stațiune Vatra Dornei.” Sc. 24 IV 76 p. 4. ◊ „Dacă treceți prin Vatra Dornei nu se poate să nu vă opriți pentru câteva clipe și în frumosul parc al nu mai puțin frumosului oraș-stațiune.” Sc. 3 V 79 p. 2; v. și R.l. 7 XI 84 p. 1 (din oraș + stațiune)

oráș-șantiér s. n. Oraș în care se construiește intens ◊ „Orașul-șantier [...] trăiește durata cu o intensitate a muncii [...]” Sc. 4 X 70 p. 1. ◊ „Cehu-Silvaniei, un oraș-șantier.” R.l. 6 II 79 p. 5 (din oraș + șantier)

oráș s. n., pl. oráșe

oráș s. n., pl. oráșe

+oraș-martir s. n., pl. orașe-martir

ORÁȘ s. 1. (livr.) cetate, citadelă, urbe, (înv.) politie, târg, (grecism înv.) horă. (Un mare ~.) 2. v. centru.

ORAȘ s. 1. (livr.) cetate, citadelă, urbe, (înv.) politie, tîrg, (grecism înv.) horă. (Un mare ~.) 2. centru, (pop.) tîrg. (Mă duc puțin în ~, cu prietenii.)

oráș (oráșe), s. n. – Urbe, tîrg, cetate. Mag. város (Miklosich, Slaw. Elem., 134; Cihac, II, 519), cf. sb., cr. varoš, alb. varroš, ngr. βαρόσι. – Der. orășan, s. m. (locuitor al orașului), apare în doc. slavorom. din 1439; orășenesc, adj. (de oraș); orășenește, adv. (ca la oraș); orășancă, s. f. (locuitoare a orașului); orășenime, s. f. (lume de la oraș); orăsnic (var. orăjnic), s. m. (titlu dat odinioară, în sec. XVII, armașului în Mold.), probabil pentru că avea în sarcină poliția urbană.

ORAȘ DESCHIS localitate urbană declarată ca atare de către un beligerant, în scopul evitării bombardamentelor și acțiunilor de luptă pe teritoriul respectiv, pentru a cruța valori culturale și artistice deosebite, evacuându-se totodată forțele militare din oraș.

ORÁȘ (< magh.) s. n. 1. Formă complexă de așezare umană, având dimensiuni variabile și multiple dotări edilitare, de obicei cu funcție politico-administrativă, industrială, comercială și culturală; construcțiile sunt grupate în ansambluri arhitectonice și organizate în zone cu utilizări bine definite (industriale, comerciale, administrative, de locuințe etc.); exercită o mare influență economică și organizatorică asupra zonei înconjurătoare. Primele o. au apărut în milen. 7-1 î. Hr. în Mesopotamia, Palestina, Egipt, China etc. (cea mai veche așezare urbană din lume este considerat Ierihonul, milen. 7 î. Hr.). Au cunoscut o mare dezvoltare în Grecia antică și în Imp. Roman. În perioada destrămării sclavagismului și al începutul Evului Mediu, în Europa apuseană a avut loc un proces de ruralizare a o., spre deosebire de răsăritul Europei, unde au continuat să se dezvolte. Începând din sec. 10, o. au cunoscut o nouă etapă în dezvoltarea lor economică, politică și culturală. În epoca modernă și contemporană o. s-au dezvoltat rapid, ajungând să cuprindă, în țările avansate din punct de vedere industrial, c. 50-80% din întreaga populație a țării. Pe teritoriul României, o. au apărut în sec. 7-6 î. Hr., sub forma coloniilor grecești (Histria, Tomis, Callatis), apoi în Dacia romană (Apulum, Napoca, Potaissa ș.a.) în sec. 1-3 d. Hr. După o perioadă de decădere în timpul migrației populațiilor, o. au reapărut în Evul Mediu, dezvoltându-se în jurul curților domnești, al centrelor militare fortificate, la încrucișarea drumurilor comerciale. Începutul sec. 19 marchează o nouă fază în dezvoltarea urbanistică a țării. În sec. 20, o. au cunoscut o puternică dezvoltare economică, demografică, urbanistică, culturală. În prezent (2001), în România există 265 orașe (față de 142 în 1930, 148 în 1950 și 184 în 1966), dintre care 94, mai mari și cu funcții complexe, au rangul de municipiu. Orașele României au o repartiție teritorială diversă, fiind dezvoltate pe toate treptele de relief, de pe țărmul Mării Negre până la peste 1.000 m alt. Ca mărime, unul (Capitala) are în jur de 2 mil., șapte au peste 300.000, patru între 200.000 și 300.000, 12 de la 100.000 la 200.000, 84 între 20.000 și 100.000, celelalte având sub 20.000 loc. Aproape toate au funcții diversificate și, ca urmare a procesului de sistematizare și remodelare urbană, au dobândit un aspect urbanistic modern, înglobând, totodată, construcțiile și ansamblurile arhitectonice valoroase din trecut. ◊ Dr. O. deschis v. deschis. O. liber v. liber. ♦ P. restr. Partea centrală a unui oraș (1); centru. 2. Populația, locuitorii unui oraș (1).

AB URBE CONDITA (lat.) de la întemeierea orașului – Romanii începeau numărarea anilor de la întemeierea Romei (753 î. Hr.).

DIVINA NATURA DEDIT AGROS, ARS HUMANA AEDIFICAVIT URBES (lat.) divina natură a dăruit ogoarele, măiestria omului a clădit orașele – M. Terentius Varro, „Res rusticae”, III, 1.

FEDERAȚIA MONDIALĂ A ORAȘELOR ÎNFRĂȚITE (F.M.O.Î.), organizație internațională neguvernamentală, cu sediul la Paris, creată în 1957, în scopul stabilirii relațiilor de colaborare și prietenie între locuitorii unor orașe din țări diferite.

ORAȘU NOU, com. în jud. Satu Mare, situată în SV depr. Oaș, pe râul Talna; 6.972 loc. (2003). Stație (în O.N.) și haltă de c. f. (în satul Orașu Nou-Vii). Expl. de bentonit. Centru de prelucr. artistică a lemnului (Racșa). În satul O.N., menționat documentar în 1270, se află o biserică din sec. 15 (azi biserică reformată), iar în satul Petrești, biserica romano-catolică Sf. Elisabeta (1786); bisericile ortodoxe Adormirea Maicii Domnului (1858) și Nașterea Maicii Domnului (1864), în satele Racșa și Prilog.

ORAȘUL STALIN v. Brașov (2).

URBI ET ORBI (lat.) către oraș (către Roma) și către Univers – Benedicțiunea papală către credincioșii de pretutindeni. În sens larg, a vesti urbi et orbi, a declara un lucru în auzul tuturor.

Ab urbe condita – sau: Urbis conditae (lat. „De la întemeierea orașului”) – Romanii obișnuiau să dateze anii ab urbe condita, adică de la înființarea Romei. Această dată corespunde cu anul 753 (î.e.n.), cînd Romulus, legendarul fondator al cetății, a tras prima brazdă pe locul unde s-a întemeiat Roma. De atunci, după cilrele anului respectiv, romanii scriau inițialele U.C. (urbis conditae). De pildă: Anul 478 U.C. înseamnă anul 478 de la fondarea Romei. Istoria romană a lui Titus Livius poartă titlul Ab urbe conditia libri. IST.