oftat¹ sn [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 62/4 / V: (înv) oht~ / Pl: ~uri / E: ofta] 1 Respirație puternică, profundă și prelungită, de obicei pricinuită de o durere morală sau fizică, dând naștere, în expirație, unui sunet caracteristic Si: oftare (1), oftătură, suspin, (îrg) aht, oft Vz geamăt. 2 (Fig) Necaz. 3 (Fig) Suferință.

oftat², ~ă a [At: BĂRAC, A. 40 / Pl: ~ați, ~e / E: ofta] (Înv) Mult așteptat.

OFTÁT, oftaturi, s. n. Respirație puternică, profundă și prelungă, pricinuită de o durere morală (uneori fizică) și dînd naștere, în expirație, unui sunet caracteristic; suspin. V. geamăt. Somnul oamenilor săraci e necăjit și vine greu... îl întrerup oftaturi. PAS, Z. I 246. Oftă lung și i se păru că-ntr-un oftat își povesti toată viața. MIRONESCU, S. A. 82. Iartă-i doamne, păcatu Cui a făcut oftatu, Că oftatu-i lucru mare Și e bun la supărare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 219. Fig. Doina plîngea pe strune... apoi slăbi, pînă ce se stinse într-o adiere jalnică, într-un oftat. SADOVEANU, O. I 301. În oftat se-ndoaie fagii, Tremură în crîng alunii. GOGA, C. P. 82. Izvoarele-o plîng și îi tînguie soarta, Iar firea își nalță la ceruri oftatul. NECULUȚĂ, Ț. D. 79.

oftat n. rezultatul oftării: geamăt, suspin.

oftát m., pl. urĭ. Suspin.

ohtat sn vz oftat¹

oftát s. n., pl. oftáturi

oftát s. n., pl. oftáturi

OFTÁT s. oftare, suspin, suspinare, suspinat, (pop.) aht, (înv. și reg.) oft, (înv.) oftătură. (Un ~ de ușurare.)

OFTAT s. oftare, suspin, suspinare, suspinat, (pop.) aht, (inv. și reg.) oft, (înv.) oftătură. (Un ~ de ușurare.)