OBLIGATÓRIU IE obligatorii adj. Care trebuie urmat intocmai care trebuie facut indeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór óare adj.] Din lat. obligatorius fr. obligatoire.

obligatoriu ~ie a [At: (a. 1866) URICARIUL X 366 / V: (reg) obligator ~gatoriu ~gator / Pl: ~i shi (nob af) ~ie / E: lat obligatorius fr obligatoire] 1 Care trebuie urmat intocmai Si: impus. 2 Care trebuie facut Si: impus. 3 Care nu poate lipsi Si: indispensabil.

OBLIGATÓRIU IE obligatorii adj. Care trebuie urmat intocmai care trebuie facut indeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór oáre adj.] Din lat. obligatorius fr. obligatoire.

OBLIGATÓRIU ÓRIE obligatorii adj. (SHi in forma obligator) Care trebuie urmat intocmai care trebuie facut indeplinit. V. impus. Adevarurile shtiintzelor sint deopotriva obligatorii pentru fiecare. GHEREA ST. CR. III 198. Varianta: obligatór oáre adj.

OBLIGATÓRIU IE adj. Care are puterea de a obliga (potrivit unei legi); obligatzional. ♦ Care trebuie facut potrivit anumitor legi care nu este facultativ. [Pron. riu var. obligator oare adj. / cf. lat. obligatorius fr. obligatoire].

OBLIGATÓRIU IE adj. care are puterea de a obliga; obligatzional. ◊ care trebuie facut potrivit anumitor legi care nu este facultativ; impus. (< lat. obligatorius fr. obligatoire)

OBLIGATÓRIU ~e (~i) 1) De care este obligat oricine sa tzina cont; care se impune. Regula ~e. 2) Care trebuie realizat numaidecat. Serviciu militar ~. [Sil. bli riu] /<lat. obligatorius fr. obligatoire

obligatoriu a. 1. ce are puterea de a obliga: clauza obligatorie; 2. la care e obligat: instructziune obligatorie.

*obligatóriŭ ie adj. (lat. obligatorius). Care are puterea legala de a obliga: clauza instructziune obligatorie.

obligator² ~oare a vz obligatoriu

obligator ~oare a vz obligatoriu

obligatoriu ie a vz obligatoriu

OBLIGATÓR OÁRE adj. v. obligatoriu.

*obligatór oáre adj. Care obliga. Obligatoriŭ.

obligatóriu [riu pron. rĭu] (obli) adj. m. f. obligatórie (rie); pl. m. shi f. obligatórii

obligatóriu adj. m. (sil. bli) [riu pron. rĭu] f. obligatórie (sil. rie); pl. m. shi f. obligatórii

obligatoriu

obligatoriu rie; rii pl. m. shi f.

OBLIGATÓRIU adj. adv. 1. adj. v. neaparat. 2. adv. v. indispensabil. 3. adv. v. mortzish.

OBLIGATORIU adj. adv. 1. adj. neaparat necesar. (Lucruri de ~ trebuintza.) 2. adv. indispensabil neaparat (rar) necesarmente. (Este ~ sa te duci acolo.) 3. adv. mortzish musai neaparat negreshit numaidecit (rar) necesarmente (inv. shi reg.) nepristan nesmintit numai (inv.) nelipsit. (TZine ~ sa...)

Obligatoriu ≠ facultativ neobligatoriu