nălucire sf [At: VARLAAM, C. 196 / Pl: ~ri / E: năluci] 1 Nălucă (1). 2 Închipuire. 3 Halucinație. 4 Delir. 5 Imagine, gând etc. care obsedează. 6 (Înv) Bănuială. 7 Presupunere. 8 Imagine fugară și înșelătoare. 9 Iluzie. 10 (Înv) Strălucire, pompă, fală care uimește.

NĂLUCÍRE, năluciri, s. f. 1. Ceea ce îi nălucește cuiva; vedenie,fantasmă; nălucă. Nu mai dormea de multă vreme decît un ceas, două pe noapte și-l chinuiau fel de fel de năluciri și gînduri rele. CAMIL PETRESCU, O. I 223. Se frecă la ochi ca să se încredințeze de sînt aievea cele ce i se înfățișa, sau năluciri. ISPIRESCU, L. 131. O frică fantastică i-a închipuit niște năluciri fioroase. NEGRUZZI, S. I 28. ♦ Halucinație. Urmă a se zvîrcoli, vorbind ca-ntr-o nălucire în care și-l închipuia de față pe dușmanul său. SADOVEANU, Z. C. 303. Iat-am tresărit ușor Ca de-o nălucire. COȘBUC, P. I 263. 2. Închipuire deșartă, iluzie, himeră. Noi, în viața noastră, n-am trăit din năluciri. SADOVEANU, N. F. 28. De cîte ori închipuirea nu întrupează nălucirile deșerte ale sufletului! HOGAȘ, M. N. 59. Și pe-o pernă moale cad în aromire Și mă primblu-n lumea cea de nălucire. ALECSANDRI, P. A. 136.

nălucire f. 1. vedenie: este ora nălucirii GR. AL.; 2. fig. iluziune: un plaiu îngeresc unde ’nflorește scumpa nălucire AL.

nălucíre f. Vedenie, iluziune, halucinațiune.

nălucíre s. f., g.-d. art. nălucírii; pl. nălucíri

nălucíre s. f., g.-d. art. nălucírii; pl. nălucíri

NĂLUCÍRE s. 1. v. fantomă. 2. v. închipuire. 3. v. halucinație. 4. v. iluzie.

NĂLUCIRE s. 1. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune, (înv. și pop.) nălucitură, năzăritură, (pop.) iazmă, moroi, (reg.) arătanie, necurățenie, pater, (Ban.) năhoadă, (Mold. și Bucov.) vidmă, (înv.) vedere, zare. (O ~ în noapte.) 2. fantasmagorie, închipuire,vedenie. (O ~ a minții sale.) 3. halucinație, năzărire, vedenie, (înv.) vedere. (A avut o ~.) 4. iluzie, închipuire, părere, (rar) năluceală, (fig.) miraj. (N-a fost decît o ~.)