nemurire sf [At: (a. 1702) GCR I 344/29 / V: (inv) ~mor~ / E: nemuritor] 1 Viatza veshnica Si: (inv) nemuritorie (1). 2 Calitate de a fi nemuritor (1) Si: (inv) nemuritorie (2). 3 Stare a celui ce este memuritor (1). 4 (Bis) Viatza veshnica. 5 (Fam; ilav) La ~ Fara sfarshit. 6 (Fam; ial) Veshnic. 7 (Fam; ial) Extrem de mult. 8 (Fam; ial) Extrem de tare. 9 (Fam; ial) Extrem de intens. 10 Amintire menita sa reziste timpului sa traiasca veshnic in memoria colectiva Si: (nob) nemoarte. 11 Glorie veshnica. 12 (Ie) A trece in sau la ~ A face sa devina nemuritor (3) Si: a imortaliza.

NEMURÍRE s. f. Calitatea (atribuita de diverse religii zeilor shi sufletului omenesc) de a nu muri niciodata; faptul de a nu fi supus mortzii; stare a celui nemuritor. Tumi cei chiar nemurirea mea In schimb peo sarutare. EMINESCU O. I 173. ♦ Fig. Glorie veshnica amintire eterna faima nepieritoare renume. Sint putzini fericitzi carora soarta le ingaduie sa intre fiind vii inca in Panteonul nemuririi. ANGHEL PR. 37. Ocupate te rog cit mai curind de aceasta caci fagaduiesc a te trece la nemurire. GHICA A. 607. Fericit maretz acela care Sub un falnic soare Pentru patria sa moare Nemurire moshtenind. ALECSANDRI P. A. 82.

NEMURÍRE f. 1) rel. Viatza fara de moarte; existentza veshnica. ◊ La ~ fara sfarshit. 2) fig. Amintire nemuritoare; slava veshnica. /Din nemuritor

nemurire f. starea celui nemuritor: tu’mi ceri chiar nemurirea mea EM.

nemuríre f. Imortalitate. La nemurire (iron.) mult foarte: imĭ place la nemurire betzivu sugea la nemurire.

nemorire sf vz nemurire

nemuríre s. f. g.d. art. nemurírii

nemuríre s. f. g.d. art. nemurírii

NEMURÍRE s. v. veshnicie.

NEMURIRE s. eternitate vecie veshnicie (livr.) perpetuitate (reg.) savirshie (inv.) nemuritorie. (Fapta sa ia asigurat ~.)

Nemurire ≠ moarte murire