MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj.] – Mângâia + suf. -ător.

mângâietor, ~oare [At: PSALT. 110 / P: ~gâ-ie~ / V: (îrg) ~găi~, (înv) ~gâni~, ~gâit~, ~găit~, măngăi~, măngănietoriu, măngăit~ / Pl: ~i, ~oare / E: mângâia + -tor] 1 smf, a (Persoană) care face vrăji Si: fermecător, vrăjitor. 2-3 smf, a (Om) amăgitor. 4 a Care încurajează, îmbărbătează. 5 a Care consolează. 6 a Care desfată. 7 a Care dezmiardă.

MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj. – Pr.: -gâ-ie-] – Mângâia + suf. -ător.

MÂNGÂIETÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) (despre persoane) Care mângâie; alintător; dezmierdător. Părinți ~ori. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește dragoste și căldură sufletească; dezmierdător; alintător. Voce ~oare. Gest ~. 3) Care produce mângâiere. Veste ~oare. /a mângâia + suf. ~ător

mângâietor a. și m. care mângăe sau servă a mângâia. [Vechiu-rom. mângânietoriu, amăgitor, fermecător; v. mângăia].

măngăitor, ~oare a vz mângâietor

măngănietoriu, ~oare a vz mângâietor

măngâietor, ~oare a vz mângâietor

mângăietor, ~oare a vz mângâietor

mângăitor, ~oare a vz mângâietor

MÎNGÎIETÓR, -OÁRE, mîngîietori, -oare, adj. (Și în forma mîngîitor; mai ales poetic) Care mîngîie, care încurajează, îmbărbătează; consolator. Soarele de toamnă era prietinos și mîngîietor. SADOVEANU, O. VII 102. De o feminitate mîngîietoare... răspîndea atîta seninătate și bunătate că lumina și locul pe unde trecea. REBREANU, R. I 56. Se lumină întinsa noapte cu poleieli mîngîietoare. MACEDONSKI, O. I 63. ◊ (Substantivat) Ne mutăm la un fierar peste drum dimpreună cu moș Bodrîngă, mîngîitorul nostru. CREANGĂ, O. A. 90. – Variantă: mîngîitór, -oáre adj

MÎNGÎITÓR, -OÁRE adj. v. mîngîietor.

mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre

mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre

mângâietor.

mîngîietor

MÂNGÂIETÓR adj. 1. alintător, dezmierdător, (înv.) dezmierdat, măgulitor. (Gesturi ~oare.) 2. v. afectuos. 3. v. consolator. 4. v. încântător.

Mângâietor ≠ nemângîietor, nemângîios

MÎNGÎIETOR adj. 1. alintător, dezmierdător, (înv.) dezmierdat, măgulitor. (Gesturi ~.) 2. afectuos, dezmierdător, drag, drăgăstos, duios, iubitor, tandru, (înv.) mîngîios, (fig.) cald. (Îi șoptea cuvinte ~.) 3. alinător, consolator, (rar) consolant, (înv.) mîngîios. (O vorbă ~ pentru un om îndurerat.) 4. desfătător, încîntător, plăcut, (înv.) mîngîios. (Un peisaj ~.)

Mângâietór subst. sg. Nume dat în Noul Testament Sfântului Duh. – Din mângâia + suf. -tor.