moroi¹ smi [At: BĂCESCU, P. 37 / E: ns cf morun²] (Reg) 1 Pește de baltă nedefinit mai îndeaproape. 2 (Lpl) Pește sărat adus spre vânzare.

moroi³ vti [At: PAMFILE, DUȘM. 131 / Pzi: ~esc / E: moroi²] 1-2 (Reg; d. strigoi) A vizita noaptea casa în care s-a născut, a apărea înaintea oamenilor, speriindu-i, umplându-i de groază.

moroi², ~oaie smf [At: ANON. CAR. / V: muroi / Pl: nct / E: slv мора cf boroi] 1 (Mtp) Stafie, strigoi despre care se crede că ar proveni dintr-un copil mort nebotezat, ucis sau înmormântat de viu sau dintr-un mort neputrezit căruia nu i s-a făcut slujba religioasă. 2 (Mtp) Duh rău despre care se crede că ar suge sângele și laptele vitelor sau că ar speria copiii Si: (reg) moromeț, mortăciune. 3 (Mtp; reg) Persoană despre care se crede că are puterea de a deochea copiii. 4 (Reg; fig) Persoană înaltă, grasă, greoaie, roșie la față. 5-6 (Reg; fig) Persoană (tăcută, morocănoasă (1) sau) gata oricând să facă rău cuiva. 7 (Reg; fig) Persoană prefăcută.

MORÓI, moroi, s. m. (În superstiții) Stafie, strigoi. Era cît pe-aci să-l înțepe cu un ac, să nu se întîmple cumva să-l îngroape de viu, să se facă moroi. REBREANU, I. 57. Toate stihiile năpădesc pe mine... strigoii, moroii, tricolicii. ALECSANDRI, T. 616.

MORÓI ~ m. 1) (în superstiții) Sufletul unui mort despre care se crede că iese noaptea din mormânt în chip de fantomă pentru a pricinui rele celor vii; strigoi. 2) pop. rar Om închis la suflet. /cf. sl. mora

moróĭ m., pl. tot așa (d. vsl. bg. sîrb. rut. pol. mora, vis oribil, rus. kikimora, stahie, alb. móră, ngr. móra, înrudit cu vgerm. marâ, stahie, ngerm. mahr, care există în fr. cauchemar, vis oribil). Strigoĭ făcut din copil mort nebotezat. – În Ban. mu- (Șez. 36, 96).

moroiu m. strigoiu mic (din copil mort nebotezat) ce vine de cere țâță la mama sa: strigoii, moroii, tricolicii, vârcolacii AL. [Serb. MORA, incub].

morói (pop.) s. m., pl. morói, art. moróii

morói s. m., pl. morói, art. moróii

moroiu, -oi.

MORÓI s. v. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune.

moroi s. v. APARIȚIE. ARĂTARE. DUH. FANTASMĂ. FANTOMĂ. NĂLUCĂ. NĂLUCIRE. NĂZĂRIRE. SPECTRU. SPIRIT. STAFIE. STRIGOI. UMBRĂ. VEDENIE. VIZIUNE.

morói (morói), s. m. – Vampir, fantomă în care se încarnează copilul mort nebotezat. Sl. mora „vrăjitoare”, cf. sb., cr., slov., pol. mora „coșmar”, alb. morë, ngr. μόρα (Cihac, II, 203; Pascu, Arch. Rom., VII, 563), bg. marok (Conev 106). Der. din ngr. μωρόν „copil” (Bogrea, Dacor., I, 265) ni se pare mai puțin convingătoare. – Der. moroaie, s. f. (fantomă, spiriduș, duh rău).

morói, morói, s.m. (pop.) 1. strigoi, vârcolac, pricolici. 2. nume de pește de baltă.

morói, (muroi), s.m. – (mit.) Strigoi, vârcolac; pricolici. – Din sl. mora „vrăjitoare” (DER, DEX, MDA), cf. srb., pol. mora „coșmar”, alb. morë (Cihac, cf. DER) + suf. -oi.

morói, (muroi), s.m. – (mit.) Strigoi, vârcolac, pricolici. – Sl. mora „vrăjitoare”, cf. srb., pol. mora „coșmar”, alb. morë.

morói, -oáie, moroi, -oaie s. m. și f. (în credințele populare) 1. Strigoi, stafie, despre care se crede că ar proveni dintr-un copil mort nebotezat, ucis sau înmormântat de viu sau dintr-un mort neputrezit, căruia nu i s-a făcut slujba religioasă; duh rău care ar suge sângele și laptele vitelor sau care ar speria copiii; mortăciune, moromeț. 2. (Reg.) Om despre care se crede că are puterea de a deochea copiii. [Var.: murói, -oáie s. m. și f.] – Din sl. mora.