MORMẤNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum.

mormânt sn [At: PSALT. HUR 55^v/4 / V: mărmănt, mur~ (Pl: ~e) / Pl: ~minte, (îrg) ~uri, (înv) ~e, ~mente, (reg) ~minți sm / E: ml monumentum] 1 Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați Si: (înv) mormântar (1). 2 (Pex) Loc special amenajat unde este înmormântat ceva sau cineva. 3 (Îlav) Nici în ~ Niciodată. 4 (Îlv) A băga (sau a vârî, a pune, a trimite etc. pe cineva) în ~ A omorî. 5 (Îal; pex) A necăji, a chinui foarte tare pe cineva. 6 (Îe) A-și săpa singur ~ul A-și cauza singur nenorociri care îi pot aduce moartea. 7 (Îlv) A intra în ~ A muri. 8 (Îe) A duce (pe cineva) la ~ A cauza moartea cuiva. 9-10 (Îlv) A-și găsi (undeva) ~ul A muri (într-un anumit loc). 11 (Reg; îe) (A fi) un – de om (sau ca un ~ năruit) A fi lipsit de valoare, netrebnic, inutil. 12 (Îe) A fi pe marginea ~ului A fi foarte bătrân, aproape de moarte. 13 (Îs) Liniște (sau tăcere) de ~ Tăcere mormântală. 14 Monument funerar Si: cavou. 15 (Fig) Deces. 16 (Fig) Dispariție.17 (Reg; lpl) Cimitir. 18 (Reg; pan) Gaură în pământ în care șoarecii sau șobolanii își adună provizii. 19 Mușuroi adunat de prășitori la rădăcina firelor de porumb.

MORMẤNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) în mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum.

MORMÂNT ~ínte n. 1) Loc unde este înmormântat cineva. * A duce pe cineva la ~ (sau a băga pe cineva (de viu) în ~) a) a face ca cineva să moară înainte de vreme; b) a produce cuiva mari neplăceri; a chinui de moarte pe cineva. A săpa cuiva ~ântul a face cuiva rău (pe ascuns). A fi cu un picior în ~ (sau a fi pe marginea ~ântului) a fi slăbit de boală sau de bătrânețe; a nu mai avea mult de trăit. A-și găsi (undeva) ~ântul a muri undeva. Nici în ~ niciodată. Liniște (sau tăcere) de ~ liniște perfectă. A intra în ~ a muri. 2) Movilă de pământ făcută cu grijă deasupra gropii unui mort. /<lat. monumentum

mormânt n. 1. monument ridicat în onoarea unui mort chiar în locul unde a fost înmormântat; sfântul Mormânt, locul unde Isus a fost înmormântat; 2. fig. moarte: a rămânea credincios până la mormânt; 3. loc întunecat și trist. [Lat. MONUMENTUM, monument funerar (vulgar = SEPULCRUM].

murmânt sn vz mormânt

MORMÎ́NT, morminte și mormînturi, s. n. Groapă săpată în pămînt pentru înmormîntarea celor decedați; loc unde este înmormîntat cineva. Mame triste pe mormîntul Copiilor pun trandafiri. COȘBUC, P. II 264. Nu voi mormînt bogat, Cîntare și flamuri. EMINESCU, O. I 221. Și nimeni nu va plînge pe tristul meu mormînt. BOLINTINEANU, O. 5. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la mormînt = a cauza moartea cuiva. Se apropiase de el boala care avea să-l ducă... la mormînt. STANCU, U.R.S.S. 72. A băga (pe cineva) în mormînt (sau a săpa cuiva mormîntul) = a ucide pe cineva; (prin exagerare) a chinui pe cineva. Copilul acesta are să ne bage în mormînt. C. PETRESCU, C. V. 229. În patimi, tu singur îți sapi mormîntul. CONACHI, P. 109. A-și găsi (undeva) mormîntul = a muri într-un anumit loc.

mormî́nt n., pl. inte și (maĭ vechĭ) înturĭ (din *monmînt [ca lat. carmen, poezie, din *canmen], d. lat. pop. monĭmentum și molĭmentum, cl. monumentum, monument și mormînt, infl. de mor 1; log. munimentu, mormînt, sic. mulimentu, monument). Locu unde e îngropat cineva (indiferent dacă are monument orĭ nu). Fig. Loc întunecat și trist: această cameră e un mormînt. Moarte, loc de peire: acolo șĭ-a găsit mormîntu. Pînă la mormînt, pînă la moarte. Sfîntu mormînt, mormîntu luĭ Iisus. – Pl. m. mormințĭ în Olt.

mormấnt s. n., pl. mormínte

mormânt s. n., pl. mormínte

mormấnt s. n. (s. m.), pl. morminte / mormânturi (morminți)

mormânt, -minte.

!Sfântul Mormânt s. propriu n. art.

Sfấntul Mormấnt s. propriu n.

Sfântul Mormânt adj. + s. n.

mormînt, pl. morminte

MORMÂNT s. groapă, (livr.) sepultură, (italienism înv.) tombă.

MORMÂNT s. v. moarte.

MORMÍNTE s. pl. v. cimitir.

morminte s. pl. v. CIMITIR.

MORMÎNT s. groapă, (livr.) sepultură, (italienism înv.) tombă.

mormînt s. v. MOARTE.

mormînt (-mínte), s. n. – Groapă, cavou. – Mr. murminte, mărmintu, megl. murmint. Lat. mŏnŭmentum sau mŏnĭmentum (Densusianu, Hlr., 193; Pușcariu 1109; Cnadrea-Dens., 1153; REW 5672; Bonfanti, Cah. S. Pușcariu, II, 125); r, prin disimilare, sau și prin încrucișare cu mor, cf. sard. morimentu (Atzori 237), prov. morimen. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 299), dublet al lui monument, s. n., din fr. monument. Der. mormîntal, adj. (funerar), format după monumental, adj.; înmormînta (var. rară mormînta), vb. (a îngropa); înmormîntare, s. f. (îngropăciune; Arg., plictiseală).

mormânt, morminte și mormânturi s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Punere în mormânt = înmormântare. ◊ Expr. A duce (pe cineva) al mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a chinui (pe cineva). ◊ A intra în mormânt = a muri. ◊ Biserica Sfântului mormânt = biserică-cetate ridicată pe locul unde a fost răstignit Iisus, care cuprinde zeci de biserici și paraclise, și unde fusese ridicată o biserică (a Învierii) de împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, bis. distrusă de perși în anul 614 d. Hr. ♦ (Reg.) Cimitir. – Lat. monumentum.

tăcut ca mormântul / ca un pește expr. 1. tăcut, taciturn, rezervat. 2. discret, secretos.

te-am zărit printre morminte expr. (înv., glum.) băutură alcoolică ieftină, de proveniență dubioasă.