modificare sf [At: ROM. LIT 267 ¹/2 / Pl: ~cari / E: modifica] 1 Schimbare. 2 Corectare. 34 (Ccr) Ceea ce se modifica (12).

MODIFICÁRE modificari s. f. Actziunea de a modifica shi rezultatul ei; schimbare prefacere transformare. Copishtii au introdus tot felul de modificari in textul cronicii lui Gr. Ureche. ROSSETTI S. E. 18. In ashteptarea acestor modificari ipotetice shi indepartate gospodaria spitalului suferea indestule lipsuri. C. PETRESCU I. II 49.

MODIFICÁRE s.f. Actziunea de a (se) modifica shi rezultatul ei; schimbare transformare prefacere; modificatzie. [< modifica].

*modificatziúne f. (lat. modificátio ónis). Actziunea de a saŭ de a se modifica. SHi átzie dar ob. áre.

modificáre s. f. g.d. art. modificắrii; pl. modificắri

modificáre s. f. g.d art. modificarii; pl. modificari

MODIFICÁRE s. 1. v. evolutzie. 2. v. metamorfoza. 3. prefacere prelucrare refacere schimbare transformare. (~ unui text.) 4. v. reformare. 5. v. transformare. 6. (FON.) prefacere schimbare transformare tratament. (~ labialelor.) 7. v. variatzie.

MODIFICARE s. 1. devenire dezvoltare evolutzie prefacere schimbare transformare. (Procesul ~.) 2. metamorfozare metamorfoza prefacere preschimbare schimbare transformare (rar) stramutare (inv. shi pop.) mutare prefacatura schimbatura (reg.) straformare (inv.) modificatzie preobrajenie stramutatura transformatzie (fig.) rasturnare. (A suferit o adinca ~.) 3. prefacere prelucrare refacere schimbare transformare. (~ unui text.) 4. reformare schimbare. (~ ortografiei.) 5. (FON.) prefacere schimbare transformare trecere. (~ lui „l” intervocalic in „r” in elementele romaneshti de origine latina.) 6. (FON.) prefacere schimbare transformare tratament. (~ labialelor.) 7. schimbare variatzie. (~ temperaturii.)

MODIFICÁRE s. f. (< modificá cf. lat. it. modificare fr. modifier): schimbare transformare a unui sunet a sensului a formei (structurii aspectului exterior) a functziei sintactice a unui cuvant datorita unor cauze determinate. ◊ ~ fonética: transformare suferita de un sunet in evolutzia unei limbi. Ea poate fi de doua feluri: a) neconditzionáta (necombinatórie): transformare spontana care depinde numai de natura sunetului respectiv indiferent de sunetele inconjuratoare. Astfel diftongarea lui e deschis in ie sau disparitzia sunetului h in cuvintele moshtenite de limba romana din latina k de exemplu ferrum > fier pectus > piept homo > om prehendere > prinde etc. b) conditzionáta (combinatórie pozitzionála): transformare provocata de coarticulatzie de influentza sunetelor invecinate. Astfel: diftongarea lui e accentuat in ea inaintea unei silabe care contzine un a in unele cuvinte romaneshti k negru neagra sterp stearpa etc. Sunt conditzionate urmatoarele m. fonetice: asimilarea disimilarea (disimilatzia) haplologia metateza epenteza anaptixa proteza shi sincopa (v. fiecare din aceste notziuni). ◊ ~ lexicála: m. a sensului sau a formei cuvintelor. ◊ ~ gramaticála: m. a partzilor de vorbire a propozitziilor sau a frazelor. ◊ ~ morfológica: m. a formei a structurii unei partzi de vorbire. ◊ ~ sintáctica: m. a structurii unei partzi de propozitzie a unei propozitzii sau a unei fraze. ◊ ~ semántica: m. a sensului unui cuvant datorita unor factori intralingvistici shi extralingvistici. ◊ ~ analógica: m. care se produce sub influentza unui alt element asemanator (v. analogíe).

MODIFICÁRE (< modifica) s. f. 1. Actziunea de a modifica shi rezultatul ei; schimbare transformare; modificatzie. 2. (METAL.) Procedeu de imbunatatzire a structurii unor aliaje prin adaugarea unor mici cantitatzi de modificatori (2) putzin inainte de turnare.