MODIFICÁRE s. f. (< modificá cf. lat. it. modificare fr. modifier): schimbare transformare a unui sunet a sensului a formei (structurii aspectului exterior) a functziei sintactice a unui cuvant datorita unor cauze determinate. ◊ ~ fonética: transformare suferita de un sunet in evolutzia unei limbi. Ea poate fi de doua feluri: a) neconditzionáta (necombinatórie): transformare spontana care depinde numai de natura sunetului respectiv indiferent de sunetele inconjuratoare. Astfel diftongarea lui e deschis in ie sau disparitzia sunetului h in cuvintele moshtenite de limba romana din latina k de exemplu ferrum > fier pectus > piept homo > om prehendere > prinde etc. b) conditzionáta (combinatórie pozitzionála): transformare provocata de coarticulatzie de influentza sunetelor invecinate. Astfel: diftongarea lui e accentuat in ea inaintea unei silabe care contzine un a in unele cuvinte romaneshti k negru neagra sterp stearpa etc. Sunt conditzionate urmatoarele m. fonetice: asimilarea disimilarea (disimilatzia) haplologia metateza epenteza anaptixa proteza shi sincopa (v. fiecare din aceste notziuni). ◊ ~ lexicála: m. a sensului sau a formei cuvintelor. ◊ ~ gramaticála: m. a partzilor de vorbire a propozitziilor sau a frazelor. ◊ ~ morfológica: m. a formei a structurii unei partzi de vorbire. ◊ ~ sintáctica: m. a structurii unei partzi de propozitzie a unei propozitzii sau a unei fraze. ◊ ~ semántica: m. a sensului unui cuvant datorita unor factori intralingvistici shi extralingvistici. ◊ ~ analógica: m. care se produce sub influentza unui alt element asemanator (v. analogíe).