mocni [At: DDRF / V: (reg) mocăni (Pzi: mocăn), mogni, mohni / Pzi: ~nesc / E: slv мокиѧти „a uda”, „a muia”] 1 vi (D. foc) A arde înăbușit, fără flacără Si: (reg) a mocăi (10). 2 vi (D. foc) A arde sub cenușă. 3 vz A fi pe punctul de a se stinge. 4 vi A fierbe încet, înăbușit, pe îndelete. 5 vi (Reg) A se macera. 6 vi A sta închis, înfundat, fără aer. 7 vr (Reg; d. alimente) A prinde miros. 8 vr (Reg; d. alimente) A se altera. 9 vi (Fig) A-și pierde vremea fără folos. 10 vi (Fig) A lâncezi. 11 vi (Fig) A sta în așteptare, ascuns, gata să izbucnească. 12 vi (Fig) A sta tăcut și posomorât. 13 vi (Fig) A nutri sentimente de ură, de revoltă etc., fără să se manifeste.

MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. 1. Intranz. A arde fără flacără, înăbușit (sub cenușă). Numa jarul mai mocnește Sub spuza ce se răcește Și izvorul mai îngînă Doina muntelui bătrînă. DEȘLIU, M. 61. [Focul] însă nu era stins, ci numai mocnea sub cenușă. ȘEZ. V 49. ♦ Fig. A nutri în mod ascuns sentimente de ură, revoltă, mîhnire etc. Nu. vedeai decît dușmănia ce mocnea în el. MIHALE, O. 162. [Țăranii] mocneau și numai arar își aruncau cîte-o vorbă. REBREANU, R. I 273. Parcă mocneau veacuri de suferință. VLAHUȚĂ, N. 122. 2. Intranz. Fig. A sta fără treabă, a lîncezi; a vegeta. Oamenii mocnesc în șanțuri. C. PETRESCU, Î. II 14. Destul am mocnit la țară. ALECSANDRI, T. I 180. [Fetele] or mocni ș-or îmbătrîni în casa părintească. id. ib. 131. 3. Refl. (Regional, despre alimente) A se altera, a prinde miros de mucegai.- Variantă: mohní (PAMFILE-LUPESCU, CROM. 227) vb. IV.

A MOCNÍ ~ésc intranz. 1) (despre foc) A arde înăbușit, fără flacără și putere. 2) fig. fam. (despre persoane) A duce o viață lipsită de activitate și de interes; a vegeta. 3) fig. A fi pe punctul de a izbucni (din cauza urii, revoltei etc.). /<sl. moknonti

mocnì v. 1. a ședea lângă foc; 2. a rămânea într’un loc: destul am mocănit la țară AL.; 3. a nu arde sau a arde încet: pe cetate negură de fum mocnește; 4. a sta tăcut: țăranul își arde luleaua și mocnește într’însul CR. [Serb. MUKNITI, a amuți].

mocăni³ v vz mocni

mogni v vz mocni

mohni v vz mocni

MOHNÍ vb. IV v. mocni.

mocnésc v. intr. (vsl. moknonti, a fi ud, močiti, a uda. V. mocirlă). Ard cu greŭ (ca lemnele ude) saŭ ard înfundat supt cenușă: focu mocnea în sobă. Fig. Staŭ tăcut, clocesc, nu mă manifest: baba cu motanu mocnea lîngă sobă, anĭ întregĭ a mocnit pînă s’a răzbunat, răscoala mocnește în plebe.

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 sg. și pl. mocneáscă

MOCNÍ vb. (reg.) a mocăi. (Focul ~.)

MOCNÍ vb. v. acri, altera, descompune, fermenta, împuți, înăcri, macera, strica.

MOCNI vb. (reg.) a mocăi. (Focul ~.)

mocni vb. v. ACRI. ALTERA. DESCOMPUNE. FERMENTA. ÎMPUȚI. ÎNĂCRI. MACERA. STRICA.

mocní (mocnésc, mocnít), vb. – 1. (Mold.) A se uda, a se muia, a se umezi. – 2. (Despre foc, jar) A arde înăbușit. – 3. (Despre idei, sentimente) A rămîne ascunse. – 4. A cădea pe gînduri, a medita. – 5. A tăcea, a nu se manifesta. Sl. moknąti „a se uda” (Candrea; Scriban). Der. din sl. mlŭknąti, cf. mîlc (Cihac, II, 200) e mai puțin probabilă.

a mocni sămânța (în cineva) expr. (er.) a avea poftă să facă dragoste (cu cineva).