mocirlă sf [At: N. TEST (1648), 188^v/33 /V: (înv) ~cerlă, (reg) ~cior~, morcilă, mohâr~, cirlă / Pl: ~le / E: ns cf moceră, moceriță, bg мочило] 1 Apă stătătoare de mică întindere, provenită din ploi, revărsări etc. și plină de mâl, de noroi Si: smârc. 2 Loc mlăștinos, noroios. 3 Noroi. 4 (Fig) Decădere morală. 5 (Fig) Corupție. 6 (Fig) Mediu decăzut din punct de vedere moral Vz cloacă. 7 (Rar) Om decăzut din punct de vedere moral. 8 Pastă subțire obținută din apă, din pământ galben și din băligar, cu care se înmoaie rădăcinile plantelor înainte de plantare. 9 (Reg) Muruială care servește la construirea pereților caselor țărănești. 10 (Mol) Negură. 11 (Mol) Pâclă. 12 (Reg) Burniță.

MOCÍRLĂ, mocirle, s. f. 1. Întindere (mică) de apă stătătoare, plină de mîl. Chemă rațele, care-i răspunseră din mocirlă. SADOVEANU, P. M. 42. Porcii... căzură toți în mocirla răcoroasă. GALACTION, O. I 296. Mistreți dau năvală prin leasă și prin mocirlă. ODOBESCU, S. III 110. ♦ Noroi mare, adînc. Oraș înecat în mocirlă dintr-un capăt la altul. GHICA, S. 243. 2. Fig. Stare de decădere morală, în care domnește, necinstea, obscurantismul, viciul; josnicie. Trebuia să mă ridic din mocirla în care căzusem. CAMIL PETRESCU, T. II 243.

MOCÍRLĂ ~e f. 1) Apă stătătoare plină de mâl și noroi. 2) fig. Mediu social viciat; mlaștină. /cf. bulg. moțilo

mocirlă f. baltă noroioasă. [Pol. MOCZYLA].

mocírlă f., pl. e (pol. moczydlo, rut. močilo, topilă [ca povirlă-povidlă]; ceh. močištĕ, cîmpie umedă [rom. Moștiștea, lac și vale în Ilf.], bg. močurlak, loc mocirlos, d. vsl. moča, baltă, mocirlă, močiti, a uda, moknonti, a se uda; ung. mocsár, macsár, mocirlă. V. mocnesc, moștină). Baltă noroĭoasă, loc plin de noroĭ. Fig. Situațiune josnică, stare decăzută: în ce mocirlă se tăvălește! – Și măcĭurlă (Bas.). V. smîrc.

mociorlă sf vz mocirlă

mocírlă s. f., g.-d. art. mocírlei; pl. mocírle

mocírlă s. f., g.-d. art. mocírlei; pl. mocírle

MOCÍRLĂ s. 1. v. mlaștină. 2. v. noroi.

MOCÍRLĂ s. v. ceață, negură, pâclă.

MOCIRLĂ s. 1. (GEOGR.) băltoacă, mlaștină, smîrc, (rar) băltac, (pop.) rovină, (înv. și reg.) băltiș, (reg.) bahnă, băhniș, bulhac, mlacă, mlașniță, molastină, rît, tălbăriță, tău, (prin Munt.) balhui, (prin Ban.) bară, (prin Bucov.) bălăștioagă, (prin Mold.) bîlc, (Transilv. și Mold.) mărghilă, (Mold., Bucov. și Transilv.) ploștină, (înv.) batac, băltină, paludă, piștelniță. (S-a înecat într-o ~.) 2. mîl, nămol, noroi, (rar) noroială, (înv. și reg.) moceriță, (reg.) glod, mocioarcă, năglod, nămală, pahnă, tău, tină, (prin Transilv. și Maram.) moceră. (~ formată pe drum.)

mocirlă s. v. CEAȚĂ. NEGURĂ. PÎCLĂ.

a se înfunda în noroi / în mocirlă expr. 1. a duce o viață din ce în ce mai imorală; a fi depravat / destrăbălat. 2. a se compromite. 3. a se întovărăși cu persoane decăzute, a intra într-un mediu degradant.