mâl sm [At: ȘINCAI, HR. I, 6/8 / V: (reg) moală sf, mol, mul sn / Pl: ~uri / E: ns cf ucr мул] 1 Pământ adus de ape și depus pe mal, pe fundul râurilor sau pe terenuri inundabile Si: aluviune. 2 Pământ noroios format sub acțiunea apei Si: glod, mocirlă, nămol, noroi. 3 (Reg) Lut. 4 Humă.

MÂL ~uri n. Depunere formată din particule de substanțe minerale și vegetale pe fundul unui bazin de apă; nămol. /cf. ucr. mul

moală³ sf vz mâl

mol⁷ sn vz mâl

mul² sn vz mâl

mul⁵ s [At: DLR / E: fr moule, ger Mull] (Glg) Humus caracteristic solurilor în care descompunerea masei vegetale se face mai repede decât acumularea ei.

MÎL, mîluri, s. n. 1. Rocă formată din depuneri argiloase aduse de ape și depuse pe fundul albiei, pe malul sau în apropierea unui rîu, pe o cîmpie sau o vale inundabilă. V. nămol. Mîlul vînăt prindea și el coajă împietrită. DUMITRIU, N. 288. Infanteria romînească părăsi gropile, revărsîndu-se pe brînci, ca o ciudată apă plină de bolovani, trunchiuri și mîluri. CAMILAR, N. I 431. Întreaga faună fără număr, fiica mîlului primordial, se frămînta într-o monstruoasă bucurie sub tremurul ploii de primăvară. SADOVEANU, N. F. 74. Lichid cu substanțe solide și mărunte în suspensie, provenite din prepararea mecanică umedă a minereurilor sau din alte operațiuni metalurgice.

măl n. 1. nomol; 2. humă cu care sătenii spoiesc casele. [Cf. poL MUL, noroiu].

mîl (Mold.), mol (Trans.) și mul (Maram.) n., pl. urĭ (vsl. molŭ, măcinătură; sîrb. mulj, nomol; rut. mil, gen. molu; pol. mul, mîl, miel, bancă de nisip. V. nomol). Nomol, pămînt disolvat în apă saŭ depus de apă.

mol, V. mîl.

1) mul, V. mîl.

mâl s. n., pl. mấluri

mâl s. n., pl. mâluri

MÂL s. 1. nămol, (pop.) mâlitură. (~ de pe fundul unei ape.) 2. v. noroi.

MÎL s. 1. nămol, (pop.) mîlitură. (~ de pe fundul unei ape.) 2. mocirlă, nămol, noroi, (rar) noroială, (înv. și reg.) moceriță, (reg.) glod, mocioarcă, năglod, nămală, pahnă, tău, tină, (prin Transilv. și Maram.) moceră. (Era mult ~ pe drum.)

mîl (mấluri), s. n. – (Mold.) Nămol, clisă. Sl., cf. pol., rut., slov. mul, sb. mulj (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 183; Tiktin). Cf. nămol, podmol. – Der. mîli, vb. (Mold., Trans., a înnămoli); mîlos, adj. (Mold., Trans., cu nămol): mîlitură, s. f. (noroi).

mâl, (engl. = ooze) dep. sedimentar act., neconsolidat, cu textură fină, pelitică și compoziție foarte variabilă: m. argilos, m. silicios, m. cu globigerine, m. sapropelic, m. cu sulfuri etc. M. este caracteristic, practic, tuturor mediilor de sedimentare, dar ocupă supr. considerabile în zonele batiale și abisale ale Oceanului Planetar. Prin litificare, m. trec în argile, marne, silicolite.