mlaștină sf [At: N. COSTIN, ap. LET²1, 77 / V: (reg) mlăș~, mloș~ / Pl: ~ni, (rar) ~ne, (reg) mlăștini / E: slv млаштнна, cf mlacă] Depresiune naturală de teren, fără scurgere, pe care se adună și stagnează apa provenită fie din precipitații, fie din ape de suprafață, fie din apa subterană Si: (reg) bahnă, băhniș, băltină, băltiș, mlacă, mlașniță, molastină, ploștină, tău.

MLÁȘTINĂ, mlaștini, s. f. Depresiune naturală de teren, în care se adună apa fără a se putea scurge și pe al cărei fund se formează nămol favorizînd creșterea stufului și a altor plante de apă. V. mocirlă. Seceta verii îi adunase încet-încet cătră mlaștinile de la Cortal. SADOVEANU, O. VII 146. O, cocostîrci... Blînzi musafiri ai omului sărman. Am să vă văd și anul ăsta oare Prin mlaștini de smarald la vînătoare Umblînd pe catalige de mărgean? ANGHEL-IOSIF, C. M. II 73. Oștirea îl ajunse într-o mlaștină. ISPIRESCU, L. 155. ◊ Fig. Au fost vremuri îndelungate cînd, trăind în mlaștina neliniștii. bietul muritor nu-și putea găsi apărare ființei. SADOVEANU, P. 5. – Pl. și: mlaștini (VLAHUȚĂ, R. P. 32), mlaștine (NEGRUZZI, S. I 184, TEODORESCU, P. P. 354).

MLÁȘTINĂ ~i f. 1) Teren pe care se acumulează și stagnează apa provenită din ploi, din inundații sau din pânză freatică. 2) fig. Mediu social viciat; mocirlă. [G.-D. mlaștinii] /<sl. mlaština

mlaștină f. grămadă de apă stătătoare. [V. mlacă].

mláștină f., pl. ĭ și mlăștinĭ (vsl. *mlaščina, dedus din mlaka, mlaștină. V. mlacă). Mocirlă, plóștină, smîrc, loc băltos maĭ întins.

mloștină sf vz mlaștină

mláștină s. f., g.-d. art. mláștinii; pl. mláștini

mlaștínă s. f., g.-d. art. mlaștínii; pl. mlaștíni

mlaștină, pl. mlaștini

mlaștină, -tini.

MLÁȘTINĂ s. (GEOGR.) 1. băltoacă, mocirlă, smârc, (rar) băltac, (pop.) rovină, (înv. și reg.) băltiș, (reg.) bahnă, băhniș, bulhac, mlacă, mlașniță, molastină, rât, tălbăriță, tău, (prin Munt.) balhui, (prin Ban.) bară, (prin Bucov.) bălăștioagă, (prin Mold.) bâlc, (Transilv. și Mold.) mărghilă, (Mold., Bucov. și Transilv.) ploștină, (înv.) batac, băltină, paludă, piștelniță. (S-a înecat în ~.) 2. mlaștină oligotrofă = molhaș, tinov.

MLAȘTINĂ s. (GEOGR.) băltoacă, mocirlă, smîrc, (rar) băltac, (pop.) rovină, (înv. și reg.) băltiș, (reg.) bahnă, băhniș, bulhac, mlacă, mlașniță, molastină, rît, tălbăriță, tău, (prin Munt.) balhui, (prin Ban.) bară, (prin Bucov.) bălăștioagă, (prin Mold.) bîlc, (Transilv. și Mold.) mărghilă, (Mold., Bucov. și Transilv.) ploștină, (înv.) batac, băltină, paludă, piștelniță. (S-a înecat în ~.)

MLAȘTINĂ (< sl.) s. f. Teren lipsit de scurgere, intens umezit prin aportul de apă (din precipitații, pânza freatică, inundații etc.) care depășește evaporația, având o vegetație hidrofilă. Se deosebesc: m. oligotrofă (înaltă), alimentată cu apă de precipitații, cu predominarea mușchiului Sphagnum; tinov; m. eutrofă (joasă), alimentată cu apă din precipitații și din apele subterane, unde crește o vegetație de baltă (rogoz, stuf, papură etc.); m. mezotrofă, cu regim intermediar și m. distrofă, aproape complet lipsită de substanțe nutritive. În m. are loc procesul de formare și de acumulare a turbei, care se poate exploata din m. oligotrofe și eutrofe.