mișelie sf [At: CORESI, EV. 370 / V: (reg) ~șul~ / Pl: ~ii / E: mișel + -ie] 1 (Înv) Mizerie (1). 2 Necaz. 3 Caracter al celui mișel (22) Si: josnicie, mârșăvie, mișelință, ticăloșie. 4 Lașitate. 5 Năzbâtie. 6 (Reg) Vreme urâtă, geroasă sau ploioasă. 7 (Reg) Noroi amestecat cu zăpadă. 8 (Reg) Drum de țară neamenajat Si: șleau. 9 (Olt, îf. mișulie) Boală venerică.

MIȘELÍE, mișelii, s. f. 1. Faptă, purtare, atitudine de mișel (1); ticăloșie, mîrșăvie, lașitate. O singură clipă de curaj general ar pune capăt tuturor mișeliilor! REBREANU, P. S. 53 Pe femeia pusă-n lanțuri n-o ucizi. că-i mișelie! COȘBUC, P. I 121. N-au dorință să aflu mișeliile... a astfel de oameni. GHICA, A. 492. 2. (Învechit și arhaizant) Sărăcie, mizerie. Rînduri după rînduri de oameni, în sute de ani, se perindă în mișelie și neștiință. SADOVEANU, P. M. 154.

MIȘELÍE ~i f. 1) Caracter mișelesc. 2) Faptă de mișel; josnicie. /mișel + suf. ~ie

mișelie f. 1. caracterul sau starea mișelului; 2. faptă de mișel.

mișelíe f. (d. mișel). Vechĭ. Sărăcie. Azĭ. Caracteru de a fi mișel. Faptă de mișel.

mișulie sf vz mișelie

mișelíe s. f., art. mișelía, g.-d. art. mișelíei; pl. mișelíi, art. mișelíile

mișelíe s. f., art. mișelía, g.-d. art. mișelíei; pl. mișelíi, art. mișelíile

MIȘELÍE s. v. ticăloșie.

MIȘELÍE s. v. deșertăciune, inutilitate, lipsă, mizerie, nevoie, nimic, nimicnicie, sărăcie, zădărnicie.

MIȘELIE s. abjecție, fărădelege, infamie, josnicie, mîrșăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie, (livr.) ignominie, turpitudine, (astăzi rar) scelerație, (pop. și fam.) parșivenie, (pop.) becisnicie, blestemăție, scîrnăvie, spurcăciune, (reg.) mîrșăvenie, (înv.) bazaconie, blestemăciune, nebunie, necurat, necurăție, necurățire, păgînătate, păgînie, verigășie, (fig.) murdărie. (A comis o mare ~.)

mișelie s. v. DEȘERTĂCIUNE. INUTILITATE. LIPSĂ. MIZERIE. NEVOIE. NIMIC. NIMICNICIE. SĂRĂCIE. ZĂDĂRNICIE.