MILÓS, -OÁSĂ, miloși, -oase, adj. 1. Plin de milă¹, sensibil față de necazurile sau de nenorocirile altuia; blând, bun; compătimitor, milostiv. 2. Care dă de pomană; binefăcător, darnic. – Milă¹ + suf. -os.

milos, ~oasă [At: (sec. XVI) CUV. D. BĂTR. II, 417/1 / Pl: ~oși, ~oase / E: milă¹ + -os] 1-2 smf, a (Persoană) plină de milă (1) față de necazurile sau nenorocirile altuia Si: blând, bun, îngăduitor, înțelegător, compătimitor, milostiv (1), (înv) milosârd (1-2), milosârdnic (1), miluitor (1-2). 3 a Care exprimă milă¹ (1). 4 av (Îrg) Care stârnește milă¹ (1) sau compătimire Si: jalnic, trist. 5 a (Rel; d. forțele divine) Care acordă omului bunăvoință și ajutor Si: îndurător, milostiv (4), (înv) milosârd (3), milosârdnic (2), miluitor (4), (îvr) milost. 6 sma (Îvp) Dumnezeu. 7-8 smf, a (Persoană) care dă cuiva, din milă, bani, obiecte etc. Si: binefăcător, darnic, milostiv (7-8), (înv) miluitor (6-7).

MILÓS, -OÁSĂ, miloși, -oase, adj. 1. Plin de milă¹, sensibil față de necazurile sau de nenorocirile altuia; blând, bun; compătimitor, milostiv. 2. Care dă pomană; binefăcător, darnic. – Milă¹ + suf. -os.

MILÓS, -OÁSĂ, miloși, -oase, adj. Plin de milă, sensibil (1) față de nenorocirile altuia; compătimitor, milostiv. V. îndurător. Îmi face rău, nepoată, s-aud guițînd [porcul]... c-așa sînt eu.. milos. DELAVRANCEA, H. T. 16. Ca om milos ce era zise: scobori, babă, de te-ncălzește. RETEGANUL, P. IV 51. Și cu inimă miloasă... un om.. fuse cîrmaciul. CONACHI, P. 300. ◊ Fig. Ochii ei painjeniți de lacrimi se îndreptară spre el adînci, miloși. EMINESCU, N. 76. ♦ Care dă milă; binefăcător, darnic. (Fig.) Cine-i mai milos pe lume? (Somnul). SBIERA, P. 320. ♦ (Adverbial) Jalnic, trist, stîrnind compătimire. O fată de-mpărat, cerînd Un loc de mas, sărmana, Și se ruga milos de blînd. COȘBUC, P. I 66.

MILÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) Care manifestă milă; sensibil la suferințele și nenorocirile altora; milostiv; îndurător. 2) Care dă pomană; bun la suflet; darnic; generos. /milă + suf. ~os

MILOS adj. (Mold.) Trist, jalnic. O prăviriște miloasă. DOSOFTEI, VS. Păseruica . . . cu miloase glasuri . . . moartea puilor săi cu jale cînta. CANTEMIR, IST. Etimologie: milă + suf. -os. Cf. j ă l a ș, o l e c ă i o s.

milos a. plin de milă, foarte îndurător.

milós, -oásă adj. (d. milă). Plin de milă, care simte milă p. alțiĭ, mizericordios, îndurător: un boĭer milos.

milós adj. m., pl. milóși; f. miloásă, pl. miloáse

milós adj. m., pl. milóși; f. sg. miloásă, pl. miloáse

MILÓS adj. 1. v. bun. 2. binevoitor, compătimitor, îngăduitor, înțelegător, mărinimos, milostiv, (înv.) milosârd, priincios, priitor. (S-a arătat ~ față de nevoile lor.) 3. v. caritabil.

MILÓS adj. v. dureros, jalnic, nenorocit, trist.

MILOS adj. 1. (BIS.) bun, îndurător, îngăduitor, milostiv, (înv. și reg.) milostivnic, (înv.) cruțător, milosîrd, milosîrdnic, mizericordios. (O divinitate ~.) 2. binevoitor, compătimitor, îngăduitor, înțelegător, mărinimos, milostiv, (înv.) milosîrd, priincios, priitor. (S-a arătat ~ față de nevoile lor.) 3. caritabil, filantropic, milostiv. (Inimă ~.)

milos adj. v. DUREROS. JALNIC. NENOROCIT. TRIST.

Milos ≠ crud, feroce, nemilos

MÍLOS, insulă vulcanică, grecească, în M. Egee (arh. Ciclade); 158 km². Localit. pr.: Milos și Adamas. Relief muntos cu alt. de 776 m. Climă și vegetație mediteraneene. Grâu, porumb, măslini. Pescuit. Expl. de marmură. Izv. termale. Aici a fost descoperită, în 1820, celebra statuie „Venus din Milo” (azi în Muzeul Luvru).

Venus din Milosu expr. (er., înv.) femeie de moravuri ușoare.