memorie sf [At: MAN. GOTT., ap. DLR / Pl: ~ii / E: lat memoria, it memoria, fr mémoire] 1 Facultate a creierului de a reține, de a recunoaște și de a reproduce senzații, sentimente, idei, cunoștințe din trecut Si: ținere de minte. 2 Minte, considerată ca sediu al procesului de memorare. 3 (Îlav) Din ~ Din aducere-aminte. 4 (Îal) Pe de rost. 5 Păstrare în amintire Si: aducere-aminte. 6 (Spc) Amintire pe care o păstrează posteritatea despre oameni sau despre evenimente de seamă din trecut. 7 (Îlav) În ~ia cuiva (sau a ceva) în semn că cineva decedat sau ceva pierdut n-a fost dat uitării Si: în amintirea, spre aducere-aminte, ca omagiu. 8 Parte componentă a calculatorului electronic în care se înmagazinează instrucțiunile, cuvintele, valorile numerice etc. după o codificare prealabilă Si: (iuz) instalație de memorare, (rar) memorator (2).

MEMÓRIE, memorii, s. f. 1. Proprietate a creierului omenesc de a reține și de a recunoaște sau a reproduce ulterior date furnizate de practică sau de experiența trecută; ținere-de-minte. Mă mir că mai ții minte! – Am o memorie teribilă a cifrelor. BARANGA, I. 166. Cartojan dovedi o memorie fenomenală a numelor. C. PETRESCU, Î. II 140. Alte întîmplări îi răsărită în memorie. D. ZAMFIRESCU, R. 243. 2. Amintire, aducere-aminte. Atunci am putut vedea că memoria durerii e mai intensă decît a plăcerei. BART, E. 229. ◊ Loc. adv. Din memorie = pe de rost, fără a se folosi de text sau de anumite note. Cînta din memorie, și foarte bine, toate ariile operelor italiane. GHICA, S. 62. ◊ Expr. În memoria cuiva = în amintirea cuiva, spre aducerea-aminte a cuiva. Monument ridicat în memoria eroilor căzuți pentru apărarea țării. 3. Amintirea pe care posteritatea o păstrează oamenilor mari.

MEMÓRIE s.f. 1. Proprietate a creierului omenesc de a reține, recunoaște și reproduce ceea ce și-a însușit în trecut; facultate intelectuală datorită căreia se rețin datele și cunoștințele căpătate. 2. Amintire. 3. Amintire păstrată de posteritate pentru oamenii iluștri. 4. Parte componentă a unui ansamblu electronic de calcul în care se pot memora informațiile necesare calculului; memorator. [Gen. -iei. / < lat. memoria, cf. it. memoria, fr. mémoire].

MEMÓRIE s. f. 1. capacitate a creierului omenesc de a reține, recunoaște și reproduce ceea ce și-a însușit anterior. 2. amintire. ◊ amintire păstrată de posteritate pentru oamenii iluștri. 3. parte componentă a unui sistem electronic de calcul în care se memorează informațiile; memorator (2). (< lat., it. memoria)

MEMÓRIE ~i f. 1) Facultate a creierului care permite conservarea, recunoașterea și reproducerea în conștiință a experienței din trecut (fapte, evenimente, senzații, sentimente, impresii, cunoștințe). 2) Reprezentare mintală; păstrare în amintire; aducere-aminte. 3) Minte considerată ca fiind locul procesului de memorare. 4) Amintire despre oamenii celebri și despre evenimentele marcante din trecut, păstrată de posteritate. [G.-D. memoriei; Sil. -ri-e] /<lat., it. memoria, fr. mémoire

memorie f. 1. facultatea de a-și aduce aminte un ce trecut; 2. amintire: a păstra memoria unui eveniment; 3. reputațiune ce se lasă după moarte: de glorioasă memorie.

*memórie f. (lat. memoria, rudă cu mens, minte). Facultatea de a-țĭ aduce aminte, de a ținea minte: memoria se cultivă exercitînd-o. Amintire, aducere aminte (Rar): s’a șters din mintea lor memoria acelor fapte. Amintire, reputațiune bună saŭ rea despre ceva saŭ cineva: un guvern de tristă memorie. Din memorie, pe de rost, pe din afară: a spune din memorie.

PRO MEMÓRIA loc. adv. (despre un document diplomatic) care conține expunerea unor fapte sau textele ce privesc obiectul unei convorbiri și pe care un diplomat îl înmânează celeilalte părți. (< lat. pro memoria, pentru memorie)

memórie (-ri-e) s. f., art. memória (-ri-a), g.-d. art. memóriei; (la computer) pl. memórii, art. memóriile (-ri-i-)

memórie s. f. (sil. -ri-e), art. memória (sil. -ri-a), g.-d. art. memóriei; pl. memórii, art. memóriile (sil. -ri-i-)

MEMÓRIE s. 1. (pop.) ținere de minte, (fig.) cap. (Are o ~ fantastică.) 2. (TEHN.) memorator. (~ la computer.) 3. v. amintire. 4. amintire, (înv.) pamente. (Au ciocnit în ~ lui.)

MEMORIE s. 1. (pop.) ținere de minte, (fig.) cap. (Are o ~ fantastică.) 2. (TEHN.) memorator. (~ la computer.) 3. amintire, minte. (I-au rămas în ~ acele zile.) 4. amintire, (înv.) pamente. (Au ciocnit în ~ lui.)

memórie (memórii), s. f. – Ținere de minte. Lat. memoria (sec. XIX). – Der. memoriu, s. n. (cerere, petiție; dare de seamă, disertație), din fr. mémoire; memorabil, adj., din fr. mémorable; memorandum, s. n., din fr. mémorandum; memorial, s. n. (memorii; jurnal); memorialist, s. m. (autor de memorii), din fr. mémorialiste; memoriza, vb. (a reține, a fixa în memorie); comemora, vb., din fr. commémorer; imemorial, adj., din fr. immémorial.

MEMORIE. Subst. Memorie, ținere de minte. Memorie vizuală; memorie auditivă; memorie mecanică; memorie selectivă; memorie afectivă. Memorizare, memorizat (rar), memorare (rar), reținere, întipărire (fig.). Aducere-aminte, amintire, reamintire, reînviere (fig.), rememorare, memento; evocare, evocație (rar); comemorare. Mnemotehnică, mnemotehnie. Memorie (electronică), memorator (tehn.). Adj. Mnezic (rar), de memorie, mnemonic (rar), memorial, din memorie. Memorabil; evocabil. Comemorativ, rememorativ; Evocativ, evocator. Mnemotehnic. Vb. A ține minte, a nu uita; a avea memorie (bună), a avea ținere de minte. A memora, a memoriza, a reține, a-și scrie ceva în frunte, a-și întipări în minte, a învăța (pe de rost); a se întipări (a se fixa) în memoria cuiva (fig.). A-și aminti, a-i veni în minte, a(-și) aduce aminte, a(-și) reaminti, a-i răsări cuiva ceva în minte, a-i scăpăra cuiva ceva prin minte, a rechema în minte, a rememora, a reîmprospăta (fig.); a reînvia (fig.), a reveni în amintirea cuiva. A evoca; a comemora. A mnemoniza (rar). Adv. Din memorie, pe de rost, pe dinafară. Ca amintire. V. atenție, inteligență, învățare.

MEMORII (după fr. mémoires < lat. memoria, amintire) Comunicări directe, un fel de mărturisiri făcute posterității pe baza aducerii aminte a evenimentelor mai importante din viața scriitorului, evenimente cunoscute direct. Dependente de rememorare (amintire), memoriile au un caracter autobiografic. Se deosebesc de amintiri care se referă discontinuu la perioade mai scurte de viață, ca și de jurnal, care se prezintă ca o consemnare aproape de zi cu zi a faptelor, momentul redactării memoriilor fiind ulterior faptelor povestite. Memoriile transcriu faptul autentic, experiența de viață cu o cît mai mare precizie și exactitate, au valoare de document și aspect de autenticitate. Narațiunea poposește adesea în portrete sau scene zugrăvite cu mare exactitate. Redactate prin „optica unui sfîrșit de drum” ele sînt străbătute și de un fior emoțional, ceea ce le conferă și un caracter subiectiv. În această întrepătrundere a obiectivității și subiectivității rezidă valoarea literară a memoriilor. Cititorul devine un contemplator, care, în afara interesului informativ, percepe și emoționalul, atunci cînd parcurge memorii, ca de exemplu Confesiuni de J.J. Rousseau; Memoriile lui Saint-Simon; Amintiri din casa morților de Dostoievski; Poezie și adevăr de Goethe ș.a. din literatura străină sau Amintiri de la Junimea din Iași de Gh. Panu; Lumea prin care am trecut de I. Slavici; Memoriile lui N. Iorga; Hronicul și cîntecul vîrstelor de L. Blaga.

IL FAUT BONNE MÉMOIRE APRÈS QU’ON A MENTI (fr.) trebuie o memorie bună după ce ai mințit – Corneille, „Le menteur”, act IV, scena 5.

MEMORIA MINUITUR, NISI EAM EXERCEAS (lat.) memoria scade dacă nu o folosești – Cicero, „De senectute”, 7, 21.