MELC, melci, s. m. I. Nume dat mai multor specii de gasteropode din încrengătura moluștelor, care au corpul moale, de obicei apărat de o cochilie răsucită în spirală, și patru tentacule sensibile, la cap; bourel, culbec. ◊ Loc. adj. Ca melcul = a) răsucit, în spirală; b) foarte încet. ◊ Expr. A tăcea ca melcul = a nu scoate niciun cuvânt. II. P. anal. 1. Partea anterioară a urechii interne, răsucită în spirală. 2. Organ sau angrenaj al unor mașini destinat să transmită, să transforme sau să utilizeze în diferite feluri mișcarea de rotație. 3. Prăjitură făcută din aluat încolăcit în spirală, presărat cu nucă dată prin mașină. 4. (La pl.) Șuvițe de păr răsucite în formă de inelușe. – Et. nec.

melc [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 112^r/14 / V: (îrg) mălc, melci smi, z~ / Pl: ~lci, (13-19) ~ciuri, ~uri / E: ns cf bg мелчо, мелчев, мелчов] 1 sm Specii de gasteropode din încrengătura moluștelor, cu patru tentacule sensibile la cap, cu corpul moale, de obicei apărat de o cochilie răsucită în spirală Si: (reg) bourel, bouț, cigă, culbec. 2 sn (Șîc ~-de-vii sau ~-de-vie) Specie de gasteropod care are cochilia de culoare gălbuie cu ușoare dungi laterale și cu deschiderea circulară (Helix pomatia). 3 sm (Șîc ~-austriac, ~-de-câmp, ~-șerpesc, ~-vărgat) Specie de gasteropod a cărui cochilie are dungi cafenii de-a lungul spiralei (Helix austriaca). 4 sm (Șîc ~-înfășat, z~-de-baltă) Specie de gasteropod care trăiește în ape dulci, având cochilia ascuțită la vârf, iar spirala prin care iese corpul animalului mult mai largă decât la celelalte (Limnaea stagnalis). 5 sm (Șîc ~-de-frunze) Specie de gasteropod fără cochilie, cu corpul de culoare închisă, aproape neagră, având o muchie pe partea inferioară Si: (reg) babiță (Limax). 6 sm (Șîc ~-de-tunet, ~-vânăt, z~-șerpos) Specie de gasteropod fără cochilie, cu corpul de culoare neagră, uneori roșcată (Arion empiricorum). 7 sm (Îe) A merge (sau a umbla, a fi grabnic) ca ~ul A merge sau a se mișca foarte încet. 8 sm (Prc) Cochilie a melcului (1-4). 9 smp (Mun; Olt) Mărgele alcătuite din mai multe cochilii înșirate pe ață. 10 sm (Reg; dep) Om sau animal rămas în urmă cu creșterea. 11 sm (înv, îf melci) Broască țestoasă. 12 sm (Reg; pcf mâlc; îe) A tăcea ca ~ul sau a tăcea ~ A nu scoate nici un cuvânt Si: a tăcea chitic. 13 sn, (rar) sm (Pan; îrg, îf melci, șîs ~ul ochilor) Orbită a ochiului. 14 sm (Îs) ~ii ochilor Globi oculari. 15 sn (Buc) Parte cartilaginoasă a nasului. 16 sn (Trs; Buc) Parte tare din interiorul cornului, la vite. 17 sn (Trs; Buc) Parte tare a cozii animalelor Si: cotor. 18 sn (Reg) Piele groasă pe care o au caii sub genunchi, la picioarele din spate sau deasupra genunchiului, la picioarele din față Si: castană. 19 sn (Reg) Maia². 20 sm (Pan; șîs ~ul urechii) Parte osoasă a labirintului urechii interne. 21 sm (Pan) Organ sau angrenaj al unor mașini destinat să transmită, să transforme sau să utilizeze în diverse feluri mișcarea de rotație. 22 sm (Pan; reg) Trior. 23 sm (Pan) Prăjitură făcută din aluat răsucit în spirală și presărat cu nuci. 24 smp (Pan) Șuvițe de păr răsucite în formă de inelușe, în vederea ondulării. 25 sma (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 26 sma Melodie după care se dansează melcul (25). 27 sma (Reg; îf melciul) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. corectată

MELC, melci, s. m. I. Nume dat mai multor specii de gasteropode din încrengătura moluștelor, care au corpul moale, de obicei apărat de o cochilie răsucită în spirală, și patru tentacule sensibile, la cap; bourel, culbec. ◊ Loc. adj. Ca melcul = a) răsucit, în spirală; b) foarte încet. ◊ Expr. A tăcea ca melcul = a nu scoate nici un cuvânt. II. P. anal. 1. Partea osoasă a labirintului urechii interne. 2. Organ sau angrenaj al unor mașini destinat să transmită, să transforme sau să utilizeze în diferite feluri mișcarea de rotație. 3. Prăjitură făcută din aluat încolăcit în spirală, presărat cu nucă dată prin mașină. 4. (La pl.) Șuvițe de păr răsucite în formă de inelușe. – Et. nec.

MELC, melci, s. m. 1. Animal din încrengătura moluștelor, care are pe cap patru tentacule sensibile și al cărui corp, moale și vîscos, se află într-o cochilie de formă conică, învîrtită în spirală (Helix pomatis); culbec. Casa săracul o are Toată ca melcu-n spinare. PANN, P. V I 133. Melc, melc codobelc, Scoate coarne bourești Și te du la Dunăre, Și bea apă turbure. TEODORESCU, P. P. 191. ◊ (În comparații) [Luleaua] are coadă adusă melc și un ornament în zig-zag săpat în jurul gurii. ODOBESCU, S. II 296. ◊ Loc. adv. Ca melcul = în spirală. Paturile erau... așezate pe patru stîlpi lucrați ca melcul și cu niște dungi de aur. ISPIRESCU, E. 251. ◊ Expr. A merge (sau a umbla) ca melcul (sau cu pași de melc) = a merge foarte încet. A tăcea ca melcul = a nu scoate nici un cuvînt, a tăcea chitic. II 1. (Anat.) Partea osoasă a labirintului urechii interne. 2. (Tehn.) Angrenaj folosit la transmiterea mișcării de rotație dintre doi arbori perpendiculari ai unui mecanism, care nu se găsesc în același plan. 3 Un fel de prăjitură făcută din aluat încolăcit, presărat cu nuci.

MELC ~ci m. 1) Moluscă cu corpul moale, vâscos, având pe spinare o cochilie în formă de spirală, iar pe cap patru tentacule sensibile. * A se mișca ca ~cul (sau cu pași de ~) a se mișca foarte încet. A tăcea ca ~cul a nu rosti nici o vorbă. 2) anat. Parte a urechii interne în formă de spirală. 3) tehn. Element al unui angrenaj (elicoidal), care servește pentru transmiterea unei mișcări de rotație între doi arbori perpendiculari. /Orig. nec.

melc m. (din maĭ vechĭu melcĭ, ca copac din copacĭ, ĭar melcĭ prescurtat din cobelcĭ, cubelcĭ, cucumelcĭ a. î. D. rom vine bg. mélčev, mélčo, pol. malž [Bern. 2, 33]. V. culbec). Vest. Culbec. Arg. S. n., pl. urĭ. Vertebră. Vechĭ, azĭ Cov. melcĭ, pl. ĭurĭ, orbita ochĭuluĭ. V. bourel și ghioc 1.

melci s vz melc

zmelc sm vz melc

zmelc s.m. v. melc.

melc(iu) m. 1. molusc târîtor ce locuiește într’o scoică (Coehlca); 2. partea osoasă a labirintului urechii ce are forma unei scoici de melc; 3. pl. glob: melcii ochilor; 4. partea osoasă dinăuntrul cornului. [Lat. vulg. MILACEM (pentru LIMACEM), de unde melciu (bulg. MELČOV vine din românește); cf. în sudul Franței: milhauc, melc (Tarn) și meulçon (Haute-Marne)].

melc s. m., pl. melci

melc s. m., pl. melci

melc.

MELC s. 1. (ZOOL.) gasteropod, gastropod, (pop.) bourel, culbec, (reg.) babiță, (în jocurile de copii) codobelc. 2. (ZOOL.) melc fără casă v. limax. 3. melc membranos v. cohlee. 4. melcul lui Pascal v. cardioidă.

MELC s. v. maia.

MELC s. 1. (ZOOL.) gasteropod, gastropod, (pop.) bourel, culbec, (reg.) babiță, (în jocurile de copii) codobelc. 2. (MAT.) melcul lui Pascal = cardioidă.

melc s. v. MAIA.

melc (mélci), s. m. – 1. Bourel, culbec (Helix). – 2. Orbita ochiului. – 3. Labirintul urechii. – 4. Cavitatea interioară a cornului. – Var. (înv.) melciu. Mr. smelciu. Origine îndoielnică. Dacă se pornește, cum ar trebui, se pare, de la var. melciu considerată ca formă primitivă (Byck-Graur, BL, I, 23), ar fi de presupus că-i vorba de sb. mela „vîsc”, cu suf. dim. -če › melče, ca moma › momče; sensul ar fi de „vîscos”, ca în lat. viscosus < viscum „vîsc”. Celelalte ipoteze sînt insuficiente: de la o temă sl. care ar însemna „moale” (Cihac, II, 192); de la un dacic *miliku sau *kadmiliku, ca în alb. krëmili, këthmili (Hasdeu, Col. lui Traian, 1883, 193); din lat. limax, prin intermediul unei metateze *milax (Philippide, Principii, 295); dintr-un cuvînt înrudit cu lat. murex, zend. mūraka (Tiktin); abreviat în cobelci, în loc de culbec (Scriban); din bg. melŭk (Conev 22). Der. mealcă, s. f. (Munt., pește de rîu nedeterminat), probabil denumit astfel din cauza viscozității lui; melcie (var. melciurie), adj. f. (oaie cu coarne răsucite); înmelci, vb. (rar, a se încolăci, a se răsuci). – Din rom. provine bg. melčev (Candrea, Elemente, 405; Miklosich, Etym. Wb., 187; Berneker, II, 33; Capidan, Raporturile, 216).

melc, melci s. m. 1. inel de damă cu montură împletită. 2. (la pl.) păr pubian.

a avea o față de confort trei / de melc obosit / de gură de canal / de spate de bloc / de biscuit tăiat / de buzunar întors expr. (iron.) a fi urât, a avea fizionomie neplăcută

a merge ca melcul expr. a se mișca încet.

a se mișca ca melcul expr. (peior. – d. oameni) a fi lent în mișcări.

a tăcea ca melcul / ca peștele expr. a nu spune nimic.