culbec sm [At: DOSOFTEI, PS. 189 / V: col~, ~eciu, cubec, cobelciu, cucubelc, cocobelciu, cucumalc, cucumelc, cucumelciu / Pl: ~eci / E: pbl etm codobelc + melc] 1 (Zlg; Mol; Buc) Melc. 2 (Pop; îs) ~ecii ochilor Lumina ochilor. 3 (Reg) Cochilie goală de melc. 4 (Reg) Conci. 5 (Îrg; îf cobelciu) Inel. 6 (Îrg; îf cobelciu) Cercel. 7 (Îrg; pex; îf cobelciu) Belciug.

CULBÉC, culbeci, s. m. (Regional) Melc. Șapte coarne cumu-s coarnele culbecilor creșteau și scădeau. C. PETRESCU, Î. II 9. Culbeci înseamnă melci. ALECSANDRI, T. 1770.

CULBÉC ~ci m. reg. Moluscă cu corpul moale, vâscos, având pe spinare o scoică în spirală, iar pe cap patru tentacule sensibile; melc. /Orig. nec.

culbec m. Mold. melc: culbecii cari fac coarne, purtându-și casa ’n spinare AL. [Scurtat din Tr. cuculbec = cucubelc (v. cocobelciu)].

culbéc (Mold. sud), colbéc, cobélc și cobélcĭ (nord) și culbécĭ, cubélcĭ (vechĭ) m. (met. din cĭubelc, ĭar acesta din belcĭug, adică „răsucit, spiralat”. V. culcubăŭ și curcubeŭ). O moluscă gasteropodă care poartă cu ĭa o scoĭcă spiralată (în Munt. melc). Anat. O parte din ăuntru urechiĭ. – În Ban. cucumelcĭ (V. melc).

culbéc (reg.) s. m., pl. culbéci

culbéc s. m., pl. culbéci

CULBÉC s. v. gasteropod, gastropod, melc.

culbec s. v. GASTEROPOD. GASTROPOD. MELC.

culbéc (culbéci), s. m. – Melc. – Var. culbeci, colbec(i), (cu)culbec, cucumelc, cotobelc, codobelc, cocobelc, cocobeică, cuculbeu, culcubeu, etc. Origine incertă, dar probabil expresivă. DAR tratează separat codobelc, pe care îl consideră der. de la coadă și berc, cu sensul de „fără coadă”, care se potrivește efectiv melcului; însă această der. nu pare naturală. Este mai probabil vorba de o repetiție expresivă, cu alternanța consoanelor, fenomen foarte cunoscut în toate limbile, cf. tura-vura, tanda-manda, cioc-boc, cîr-mîr, etc. Dacă se admite această ipoteză, plecîndu-se, cum pare că trebuie să se facă, de la limbajul copiilor, în care se folosesc exclusiv multe din var., am avea, plecînd de la melc, o formulă de tipul *melcu belcu (înțeleasă ca *mel cubelcu), care, cu reduplicarea sa firească *melcu cubelcu, este deajuns pentru a explica toate formele cuvîntului. Pînă acum sînt puține studii asupra acestuia. Pentru Philippide, II, 710, este pur și simplu obscură; Byck-Graur, BL, I, 23, cred că forma primitivă este cubelci, su sing. analog; iar Scriban o explică prin *ciulbec, metateză de la belciug.

culbéc, culbéci, s.m. (reg.) 1. melc, bourel. 2. conci, coc. 3. belciug, cercel, inel, ochi.