maxim², ~ă [At: MIRONESCU, S. A. 113 / Pl: ~i, ~e / E: lat maximus, fr maxime, maxima] 1 a (Îoc minim) Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc. Si: maximal (1). 2 sf (Spc) Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o calitate variabilă. 3 sf (Met) Centru de înaltă presiune atmosferică.

MÁXIM², -Ă, maximi, -e, adj. Care are dimensiunea, durata, intensitatea, valoarea etc. cea mai mare; foarte mare. Porni cu viteză maximă la Bujoreni să-și ia serviciul în primire. MIRONESCU, S. A. 113.

MÁXIM, -Ă adj. Cel mai mare (ca dimensiuni, ca durată, ca intensitate etc.), foarte mare; maximal. [< lat. maximus – superlativul lui magnus].

MÁXIM², -Ă I. adj. 1. cel mai mare (ca dimensiuni, durată, intensitate, valoare); maximal. 2. ilustrată ~ă = piesă filatelică ce trebuie să realizeze o concordanță deplină între imaginea de pe ilustrată, marca poștală aplicată pe fața vederii și ștampila obliterantă a poștei. II. s. f. (mat.) valoarea cea mai mare, într-un interval, a unei variabile sau funcții. ◊ (met.) centru de înaltă presiune atmosferică. (< lat. maximus, fr. maxime)

MÁXIM ~ă (~i, ~e) (despre dimensiuni, intensitate, durată, valoare etc.) Care constituie un maximum; în gradul cel mai înalt; maximal. /<lat. maximus, fr. maxime, maxima

*máxim, -ă adj. (lat. máximus, din *mágtimus, superlativu d. magnus, mare, major, maĭ mare. V. major). Cel maĭ mare, maĭ înalt (în opoz. cu minim): forța, ĭuțeala maximă. S. f., pl. e (d. lat. máxima, fem. d. máximus, întrebuințat ca subst. în evu mediŭ subînțelegînd sententia). Precept, sentență, aforizm, cugetare, zicătoare, adevăr exprimat pe scurt saŭ regulă de purtare a cuĭva (deviză): maximele luĭ La Rochefoucauld îs codu egoizmuluĭ. S. n., pl. e. Cel maĭ înalt grad, cea maĭ mare intensitate, extensiune saŭ cantitate considerată ca limită: maximu ĭuțeliĭ, furiiĭ, pedepseĭ, prețuluĭ. Legea maximuluĭ, legea care fixează taxa maximă care se poate încasa. – Ca adv. se întrebuințează latinu maximum, [n. d. máximus], cel mult: o temperatură de máximum 8 grade deasupra luĭ zero, o pedeapsă de maximum zece anĭ. Se zice și ca s. n. fără pl. un máximum de pedeapsă. – Și maximal (germ. maximal-).

máxim¹ adj. m., pl. máximi; f. máximă, pl. máxime

máxim adj. m., pl. máximi; f. sg. máximă, pl. máxime

MÁXIM adj. 1. maximal. (Profit ~.) 2. v. culminant.

MAXIM adj. 1. maximal. (Profit ~.) 2. culminant. (Punct ~ în desfășurarea unui proces.)

Maxim ≠ minim, minimum

suprafață de maximă inundare, (engl.= MFS-maximum flooding surface) în strat. secvențială exprimă un orizont de condensare, bogat în substanță organică, aglomerări de bioclaste, glauconit și fosfați; s.m.i. separă un eveniment regresiv de unul transgresiv.

Maxim (sec. 16), meșter zidar (maistor), constructorul bisericii bolniței m-rii Cozia (1542), unde o inscripție din pridvor îi indică numele. Bis. este unul dintre cele mai reprezentative monumente din sec. 16 din Țara Românească, dovadă a măiestriei cu care se construia în cărămidă.

CLOACĂ MAXIMĂ, principal canal de scurgere în Roma antică, construit în epoca regalității și restaurat sub August. Aflat la 5-6 m sub nivelul orașului, de formă semicirculară și placat cu tuf vulcanic, există și astăzi.

MAXIMA DEBETUR PUERO REVERENTIA (lat.) datorăm copilului cel mai mare respect – Iuvenal, „Satirae”, XIV, 4. Părinții își îndeplinesc îndatoririle de educatori ferindu-l pe copil să vadă sau să audă gesturi sau vorbe necuviincioase.

MAXIM², -Ă adj., s. f. 1. Adj. (În opoziție cu m i n i m) Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc. ; foarte mare. Porni cu viteză maximă la Bujoreni să-și ia serviciul în primire. MIRONESCU, S. A. 113. M-a privit cu interes și mi-a zîmbit amical și, în caseta respectivă din catalog, s-a înscris o notă maximă. SADOVEANU, O. XVI, 459. Suprafețele însămînțate cu in și cînepă nu au atins încă limita maximă. IONESCU-MUSCEL, ȚES. 26. Pentru. . . creșterea. . . productivității muncii se pune cu tărie sarcina folosirii maxime a tehnicii noi. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2 884. Fiecare leu cheltuit să ducă la creșterea maximă a producției. LUPTA DE CLASĂ, 1960, nr. 10, 17. Un înalt nivel al agriculturii înseamnă în primul rînd obținerea unei cantităti maxime de produse agricole. ib. 1961, nr. 11, 50. 2. S. f. S p e c. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. Minima [curbei vitezei de sedimentare] e între 23-25 ani, apoi crește progresiv cu vîrsta atingînd maxima între 61-80 ani. PARHON, B. 42. ♦ (Meteor.) Centru de înaltă presiune atmosferică; Unde sînt cei doi poli ai frigului, acolo avem două maxime sau mari apăsări ale aerului. MEHEDINȚI, G. F. 41. - Pl.: maximi, -e. -Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.