MAJORÁT¹ s. n. Varsta la care o persoana devine majora (1); starea (juridica a) persoanei majore; majoritate civila. Din fr. majorat. Cf. germ. Majorat.

majorat¹ sn [At: CODRUDRAGUSHANU C. 202 / V: (inv) maio~ / Pl: ~e / E: fr majorat cf ger Majorat] 1 Varsta la care o persoana devine majora (1). 2 Stare a persoanei majore (1). 3 (Inv) Majoritate. 4 Institutzie feudala din anumite tzari potrivit careia dreptul de moshtenire asupra titlului shi averii revenea in intregime primului nascut in linie barbateasca.

majorat² ~a a [At: DLR / Pl: ~atzi ~e / E: majora] (D. pretzuri impozite salarii) Marit.

MAJORÁT¹ s. n. Varsta la care o persoana devine majora (1); starea (juridica a) persoanei majore; majoritate civila. Din fr. majorat.

MAJORÁT ¹ s. n. Virsta la care o persoana devine majora; starea persoanei majore.

MAJORÁT s.n. 1. Varsta de la care cineva se poate bucura prin lege de drepturi depline civile shi politice; starea juridica a celui devenit major; majoritate civila. 2. (Ist.) Proprietate inalienabila rezervata primului nascut in linie masculina al unei familii nobile. [< fr. majorat cf. germ. Majorat].

MAJORÁT s. n. 1. proprietate inalienabila rezervata primului nascut in linie masculina al unei familii nobile. 2. varsta de la care cineva se poate bucura prin lege de drepturi depline civile shi politice; starea juridica a celui devenit major. (< fr. majorat germ. Majorat)

MAJORÁT n. 1) Varsta la care o persoana beneficiaza de toate drepturile civile shi politice devenind totodata responsabila de actziunile sale in fatza legii. 2) Situatzie a unei persoane majore. /<fr. majorat

majorat n. starea celui ce are varsta ceruta de lege spre a exercita drepturile civile shi politice.

*majorát n. pl. urĭ (d. major). Virstnicie starea omuluĭ major (trecut de 21 de anĭ cind are pe deplin drepturile personale). Timpu cit omu e major.

maiorat sn vz majorat¹

!majorat s. n. (petreceri) pl. majorate

majorát s. n.

majorát s. n.

MAJORÁT s. (JUR.) majoritate (inv.) majorenitate varstnicie. (Tanarul a ajuns la ~.)

MAJORAT s. (JUR.) majoritate (inv.) majorenitate virstnicie. (Tinarul a ajuns la ~.)

Majorat ≠ minorat

MAJORAT¹ s. n. 1. Virsta la care o persoana devine majora (1); starea persoanei majore; majoritate (invechit) majorenitate. Cf. POLIZU BARCIANU DDRF. Numara lunile pina la majorat . .. facind de pe acum planuri asupra viitorului. CALINESCU E. O. I 75. 2. Institutzie feudala din anumite tzari potrivit careia dreptul de moshtenire asupra titlului shi averii revenea in intregime primului nascut in linie barbateasca. In Germania familiile aristocratice formeaza majorate adeca titlul de printz conte etc. trece numai la primogenit. CODRUDRAGUSHANU C. 202 cf. NEGULICI COSTINESCU ALEXI W. Pl.: (2) majorate. SHi: (invechit) maiorát s. n. STAMATI D. COSTINESCU ALEXI W. Din fr. majorat. Cf. germ. M a j o r a t.