LOPÁTĂ, lopeți, s. f. 1. Unealtă formată dintr-o placă de lemn sau de fier, ușor concavă, montată pe o coadă de lemn, cu care se ridică sau se aruncă pământ, pietriș, nisip etc. ◊ Loc. adv. Cu lopata = în cantitate mare, din belșug, din abundență. ◊ Expr. (Fam.) Sapa și lopata = moartea. A da la lopată = (despre cereale) a vântura. ♦ Cantitate de material cât se poate lua o dată cu această unealtă. ♦ Unealtă de lemn cu care se pune pâinea în cuptor. 2. Vâslă¹. – Din sl. lopata.

lopată sf [At: TETRAEV. (1574), 4 / V: (îrg) lup~ / Pl: ~peți, (îrg) ~pețe, ~pete / E: slv лопата] 1 Unealtă formată dintr-o placă de fier, ușor concavă, montată pe o coadă de lemn, cu care se ridică sau se aruncă pământ, pietriș, nisip etc. Si: (reg) șuflă¹. 2 (D. dinți; îla) Ca ~pețile Lați. 3 (Îlav) Cu ~ta În cantitate mare. 4 (Fam; îs) Sapa și ~ta Moarte. 5 (Pex) Cantitate de material cât se poate lua o dată cu lopata (1). 6 Vâslă. 7 (Pan) Unelte sau obiecte care se aseamănă ca formă cu lopata (1), având diferite utilizări. 8 Unealtă de lemn, cu coadă lungă, cu care se vântură cerealele Si: (reg) lopățică (5). 9 (D. cereale; îlv) A da la ~ A vântura. 10 Unealtă de lemn, cu coada lungă, cu care se bagă pâinea în cuptor Si: (reg) lopățică (6). 11 (Reg; îs) ~ de săpat, ~ de picior, ~ de fier Cazma. 12 (Reg) Unealtă de spart gheața Si: (reg) ceaglă. 13 Unealtă, la forjă, cu care se împinge în lateral cocsul sau cărbunele de lemn, pentru a nu acoperi focul, sau cu care se îndepărtează zgura. 14 (Reg) Vătrai. 15 (Reg; îs) ~ de maltăr, – de măltărit Mistrie. 16 (Reg; șîs) ~ mică Unealtă cu care se curăță de pământ brăzdarul și cormana plugului Si: otic, (reg) lopățică (9). 17 (Reg) Unealtă de lemn folosită de ciobani pentru a amesteca zerul pus la fiert Si: (reg) lopăcioară (5), lopătuță (2), lopățică (10). 18 (Trs) Cuțit de lemn cu care se taie cașul. 19 (Reg) Unealtă cu care se zdrobesc prunele într-un hârdău. 20 (Trs) Un fel de căuș cu care, la moară, se ia făina proaspăt măcinată din troacă și se bagă în sac Si: (reg) lopățică (11). 21 (Reg) Obiect cu care se măsoară, la moară, făina sau mălaiul. 22 Baston cu care se lovește mingea la oină sau la alte jocuri Si: (reg) lopățică (12). 23 (Rar) Obiect cu care se omoară muștele Si: (rar) lopățică (13). 24 (Pan) Fiecare dintre scândurile fixate la circumferința roții la moara de apă Si: (pop) aripă, lopățică (14), pală⁴. 25 (Reg; pan) Fiecare dintre aripile unei mori de vânt Si: fofează. 26 (Thl; pan) Fiecare dintre cele patru pale⁴ ale propulsorului nautic. 27 (Reg; pan) Capăt de fier al fusului roții de apă a joagărului, care se învârte în scobitura unei bârne Si: cepău. 28 (Reg; pan) Cui gros de fier care se află în capătul grindeiului morii de apă, pe care aceasta se învârte Si: (reg) lopar (4). 29 (Reg; pan) Parte de jos a jugului, pe care se sprijină gâtul boilor Si: policioară, poliță¹, (reg) lopăcioară (6), lopățică (15), lopiscă (5), podhorniță. 30 (Reg; pan; șîs) ~ta berdii Parte lată, de fier, a bărzii Si: (pop) leafă¹. 31 (Reg; pan) Scândură a ragilei și a pieptenului, în care sunt înfipți dinții de fier Si: (reg) lopățică (16), pat¹. 32 (Reg; pan) Fiecare dintre cele două stinghii încrucișate ale vârtelniței, la capetele cărora se află cele patru fofeze și care se învârtesc în timpul depănatului Si: cruce, fofelniță, (reg) lopățică (17). 33 (Reg; pan) Capăt în formă de „T” al rășchitorului, constând dintr-o stinghie scurtă, fixată perpendicular pe baza lungă ce reprezintă corpul acesteia Si: cruce, (reg) lopătuță (3), lopățică (18), lopiscă (6). 34 (Reg; pan) Piesă de lemn cu un capăt fixat și cu celălalt în formă de mâner care intră în jgheabul din corpul meliței Si: (pop) limbă, (reg) lopățică (19). 35 (Reg; șîs) ~ta umărului, ~ta de la mână Omoplat. 36 (Reg) Fiecare dintre oasele scapulare la animalele patrupede Si: spată¹, (reg) lopățică (21). 37 (Reg; la om și animale) Dinte incisiv Si: (reg) lopățică (22). 38 (Reg) Carapace a broaștei țestoase Si: (îvp) țest, (pop) țeastă.

LOPÁTĂ, lopeți, s. f. 1. Unealtă formată dintr-o placă de lemn sau de fier, ușor concavă, montată pe o coadă de lemn, cu care se ridică sau se aruncă pământ, pietriș, nisip etc. ◊ Loc. adv. Cu lopata = în cantitate mare, din belșug, din abundență. ◊ Expr. (Fam.) Sapa și lopata = moartea. A da la lopată = (despre cereale) a vântura. ♦ Cantitate de material cât se poate lua o dată cu această unealtă. ♦ Unealtă de lemn cu care se bagă pâinea în cuptor. 2. Vâslă¹. – Din sl. lopata.

LOPÁTĂ, lopeți, s. f. 1. Unealtă formată dintr-o placă de lemn sau de fier montată pe o coadă lungă, servind pentru a ridica din loc pămînt, pietriș, nisip etc. Țărîna era scoasă cu vîrful lopeții. C. PETRESCU, R. DR. 56. De la mic pîn’la mare, cu lopata în mînă, spintecau mormanele de omăt. BUJOR, S. 105. Lopata grămădește și sapa risipește. ◊ Loc. adv. Cu lopata = în cantitate mare, din belșug, din abundență; cu grămada, cu toptanul. ◊ Expr. (Familiar) Sapa și lopata = moartea. Belea, de care nu poate scăpa, fără numai o dată cu viața...: sapa și lopata are să-l scape. ISPIRESCU, U. 78. Numai sapa și lopata gîndeam să ne despărțească. NEGRUZZI, S. III 8. (Cu privire la cereale) A da la lopată = a vîntura. ♦ Cantitate de material luată o singură dată cu această unealtă. Înaintea lor, cîțiva soldați săpau într-o grabă neobișnuită, zvîrlind cu furie lopețile de pămînt. SAHIA, N. 87. ♦ Unealtă de lemn cu coada lungă, pe care se pune aluatul de pîine cînd se bagă în cuptor. 2. Vîslă. În urma lui licărea o cărare mișcătoare și luminoasă de valuri scurte, iar lopata plescăia încet în tăcerea apelor. SADOVEANU, O. II 56. Și încet înaintează [luntrea] în lovire de lopeți, Legănînd atîta farmec și atîtea frumuseți. EMINESCU, O. I 154. Face-oi, puică, cum mă-nveți, Face-oi luntre și lopeți Să despic Dunărea-n două, Cînd a ieși lună nouă. ALECSANDRI, P. P. 51.

LOPÁTĂ ~éți f. 1) Unealtă constând dintr-o placă de tablă sau de lemn (ușor concavă), fixată pe o coadă și folosită la încărcarea sau descărcarea unor materiale (pământ, nisip etc.). ◊ Cu ~ata în cantitate mare; fără măsură. Sapa și ~ata moartea. A da la ~ a vântura. 2) Cantitate de material cât se poate lua cu această unealtă. 3) Unealtă de lemn cu coadă lungă cu care se dă pâinea în cuptor. 4) Unealtă de lemn constând dintr-o coadă lungă cu o terminație plată folosită pentru a conduce o ambarcație; vâslă. [G.-D. lopeții] /<sl. lopata

lopată f. 1. unealtă de curățit zăpadă, gunoiui etc; 2. unealtă de vânturat grâne sau de băgat pâinea în cuptor; 3. (de corabie) vâslă. [Slav. LOPATA].

lopátă f., pl. ețĭ (vsl. bg. rut. rus. lopáta, de unde și ung. lapat. V. labă). O unealtă de lemn orĭ de fer care servește la înlăturat zăpada, la vînturat cerealele, la pus pînea în cuptor ș. a. Conținutu acesteĭ unelte: o lopată de țărînă (Em.). Cu lopata, din belșug, în mare cantitate: s’a făcut poamă cu lopata. Sapa și lopata, V. sapă. Ramă, vîslă, opacină, o unealtă de împins luntrea pin rezistența pe care o opune apa. Filcă. V. hîrleț.

labdă³ sf vz lopată

lupată sf vz lopată

lopátă s. f., g.-d. art. lopéții; pl. lopéți

lopátă s. f., g.-d. art. lopéții; pl. lopéți

LOPÁTĂ s. 1. v. vâslă. 2. (reg.) vâslă. (~ cu care se bagă pâinea în cuptor.)

LOPATĂ s. 1. ramă, vîslă, (reg.) băbaică, opacă, opacină, (Bucov., Transilv. și Ban.) șuflă. (Ambarcație cu ~eți.) 2. (reg.) vîslă. (~ cu care se bagă pîinea în cuptor.)

lopátă (lopéți), s. f. – 1. Unealtă pentru ridicat pămîntul. – 2. Paleta vîslei. – 3. Paletă de roată hidraulică. – 4. (Arg.) Dinte. – Mr. lopată, megl., mr. lupată. Sl. (bg., sb., slov., rut., rus.) lopata (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 176; Berneker 733; Conev 67), cf. alb. ljopatë, pol. łopata, mag. lapát. – Der. lopătar, s. m. (fabricant de lopeți; barcagiu; pasăre, Platalea leucorodia); lopăta, vb. (a trage la vîsle, a vîsli); lopățea, s. f. (plantă, Lunaria rediviva); lopățică, s. f. (lopată mică; spatulă, paletă; spumieră; întinzător la ferăstrăul de mînă; frînă la războiul de țesut casnic); lopătiță, s. f. (Trans., Banat, spinare).