vâslă¹ sf [At: MOXA, C. 203 / V: (îrg) vâns~, (reg) vâjlă, vâzlă, vlânsă, (îvr) vârs~ / Pl: ~le / E: vsl весло] 1 Unealtă de lemn (sau de metal) folosită la propulsarea sau la conducerea unei ambarcații, formată dintr-o parte mai lată, care lovește apa, și dintr-o coadă lungă, de care ține cel ce o mânuiește Si: lopată, ramă², (reg) băbaică, opacină, opăciuie. 2 (Îe) A trage la ~le A trage la rame. 3 (Îvr; îe) A umbla cu ~la A naviga. 4 (Fig; îvr) Guvernare (1). 5 (Reg; îf vâzlă) Cange (1) (de împins luntrea). 6 (Înv; pan) Lopată cu coada lungă folosită la amestecat horbotul. 7 (Reg; pan) Lopată cu coada lungă cu care se introduce aluatul și se scot copturile din cuptor. 8 (Reg; pan; la unele jocuri de copii; îf vâjlă) Lopățică de lemn cu care se lovește mingea. 9 (Reg; pan) Căuș (pentru făină). 10 (Reg; pan; îf vânslă) Fiecare dintre scândurelele fixate la circumferința roții de la moara de apă. 11 (Reg; pan) Unealtă ciobănească nedefinită mai îndeaproape. 12 (Îvr; îf vânslă) Velă (1). 13 (Iht; reg) Zvârlugă (4) (Cobitis aurata balcanica).

vâslă² sf [At: MANOLESCU, I. 290 / Pl: ~le / E: bg весло] 1 (Reg) Coardă de viță de vie cu câțiva ciorchini care se păstrează pentru iarnă. 2 (Olt) Mănunchi de spice cât poate cuprinde secerătorul cu mâna.

VẤSLĂ¹, vâsle, s. f. Unealtă de lemn cu care se conduce o ambarcație, formată dintr-o parte mai lată, care lovește apa, și dintr-o coadă lungă, de care ține vâslașul; ramă, lopată. – Din sl. veslo.

VÂSLĂ ~e f. Unealtă de lemn, constând dintr-o coadă lungă cu o terminație plată, folosită pentru a conduce o ambarcație; lopată. [G.-D. vâslei] /<sl. veslo

vîslă¹ s.f. Unealtă de lemn (sau de metal, de material plastic), în formă de lopată, folosită la propulsarea și la conducerea unei ambarcații de către vîslaș, formată dintr-o parte mai lată, care lovește apa, și dintr-o coadă lungă; ramă, lopată. Cînd am coborît scara curții, m-a întîmpinat jos Pricop, cu vîsla și cu ghionderul în stînga (SADOV.). • pl. -e. /<sl. veche весло.

VÎ́SLĂ¹, vîsle, s. f. Unealtă de lemn cu care se pune în mișcare și se conduce o ambarcație, avînd o parte mai lată care lovește apa și o coadă lungă de care ține vîslașul; lopată, ramă, băbaică. Stătea nemișcată, cu vîsla în mînă să cîrmuiască barca. DUMITRIU, N. 289. Vîslașul... trăgea din răsputeri la vîsle ca să ajungă. ISPIRESCU, L. 237. Vreme nu pierdea, Cu vîsla vîslea. TEODORESCU, P. P. 650.

văslă f. lopată de mânat o corabie. [Slav. VESLO].

1) vî́slă f., pl. e (vsl. bg. sîrb. veslo). Ramă, lopată de mînat luntrea. Dun. Opacină, lopată maĭ scurtă și maĭ lată cu care pescaru, șezînd la coada uneĭ luntri micĭ (oranițe ș. a.), ține cîrma cînd trage altu la lopețĭ, ĭar cînd e singur, se servește de ĭa și la mînat, și la cîrmit în acelașĭ timp. Mare lopată de băgat și de scos pînea din cuptor. Căuș mare. – Vechĭ vî́nslă.

2) vî́slă f., pl. e (bg. vislo, svislo și sveslo). Munt. Clădărie.

vấslă s. f., g.-d. art. vấslei; pl. vấsle

vâslă (unealtă, coardă de viță) s. f., g.-d. art. vâslei; pl. vâsle

VÂSLĂ s. v. lopată, mănunchi.

VÂSLĂ s. lopată, ramă, (reg.) babaică, opacă, opacină, (Bucov., Transilv. și Ban.) șuflă. (Ambarcație cu ~e.)

VÎSLĂ s. lopată, ramă, (reg.) babaică, opacă, opacină, (Bucov., Transilv. și Ban.) șuflă. (Ambarcație cu ~e.)

vîslă s. v. LOPATĂ. MĂNUNCHI.

vîslă (-le), s. f. – 1. Pală. – 2. Lopată, ramă. – 3. Șirag de fructe, de struguri. Sl. veslo (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 451; Conev 81), cf. bg., slov. veslo. – Der. vîsli, vb. (a mînui vîslele în apă); vîslaș (var. înv. vîslariu), s. m. (persoană care vîslește), cf. sb. veslar; vîslit, s. n. (lopătat, modalitate sportivă de a vîsli).

vâslă, vâsle s. f. 1. mână. 2. ureche clăpăugă.

a da la vâsle expr. (er. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.