LOCÁNTĂ, locante, s. f. (Înv.) Han², local în care se servesc băuturi; ospătărie, birt. [Var.: locándă s. f.] – Din it. locanda, ngr. lokánta.

LOCÁNTĂ s. f. v. locandă.

LOCÁNTĂ, locante, s. f. (Învechit) Ospătărie, birt (care are și odăi de închiriat); han. La una din locante îl văd pe nenea Alviță. STANCU, D. 408. Nu era rău... nici în locantele din Cluj. PAS, Z. IV 145. Cei vreo doi sorcoveți ce mai rămăseseră teferi din Tîrgul Cucului curînd se topiră și ei la locanta lui Borș. HOGAȘ, DR. II 48. – Pl. și: locănți (CONTEMPORANUL, V_I 200). – Variantă: locándă (BOLINTINEANU, O. 275) s. f.

LOCÁNTĂ/LOCÁNDĂ s. f. han, local unde se servesc băuturi. (< ngr. lokanta, it. locanda)

locandă sf vz locantă

LOCÁNDĂ, locande, s. f. Han², local în care se servesc băuturi; ospătărie, birt. [Var.: locántă s. f.] – Din it. locanda, ngr. lokánta.

LOCÁNDĂ s.f. (Rar) Han, local unde se servesc băuturi în Italia. [< it. locanda].

locandă (locantă) f. ospătărie, han. [Gr. LOCANTA].

locándă și (maĭ des) locántă f., pl. e (ngr. lokánta, pron. -nda, turc. lokanta și -nda, d. it. locanda, han, d. locare și allogare, a închiria. V. locatar). Est. Restaurant, birt, ospătărie, casă în care se dă de mîncat pe banĭ. V. otel.

!locantă (înv.) s. f., g.-d. art. locantei; pl. locante

locántă/locándă (înv.) s. f., g.-d. art. locántei/locándei; pl. locánte/locánde

locántă/locándă s. f., g.-d. art. locántei/locándei, pl. locánte/locánde

locándă v. locántă

LOCÁNTĂ s. v. birt, han, ospătărie.

locantă s. v. BIRT. HAN. OSPĂTĂRIE.

locándă (locánde), s. f. – Cîrciumă, restaurant. – Var. locantă. – Mr. lucantă. It. locanda, prin intermediul ngr. λοϰάντα (Tiktin; Gáldi 206), cf. bg., tc. lokanta, sb. lokanda. – Der. locandier, s. m. (hangiu, gazdă), din it. locandiere.