leliță sf [At: CREANGĂ, ap. CĂLINESCU, O. XIV, 85 / V: lelță / Pl: ~țe / E: lele¹ + -iță] 1-20 (Pop; șhp) Leleușă (1-20). 21 (Pop; pex) Femeie de la țară. 22 (Reg) Cumnată. 23 (Reg) Femeie bârfitoare. 24 (Reg) Bărbat cu apucături femeiești. 25 (Buc) Termen oficial folosit în relațiile dintre membrii societății studențești. 26 (Pop; mpl; euf) Malarie. 27 (Bot) Cârciumăreasă (Zinria elegans).

LELÍȚĂ, lelițe, s. f. Diminutiv al lui lele. 1. v. lele (1). Lelițele mele de la Păstrăveni, bălăi și cu ochii ca cicoarea, sămănau mamei, al cărei zîmbet blînd îmi mai rămăsese în inimă. SADOVEANU, N. F. 6. Adu-ți aminte leliță, de ceasul cel cumplit Întru care tatăl nostru de moarte era gonit. CONACHI, P. 48. ♦ Femeie tînără, iubită. Leliță, Să-mi mai fii un an drăguță! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44. 2. v. lele (2). Toate s-ar fi sfîrșit cu bine dacă cearta nu și-ar găsi totdeauna loc prielnic între lelițe. V. ROM. februarie 1952, 131. Se tot uita asupra ei mereu... întocmai cum fac lelițele ce umblă să momească pe tineri. ISPIRESCU, U. 22. – Variantă: líță (SADOVEANU, P. M. 300) s. f.

lelíță f., pl. e (dim. d. lelea). Fam. Țărancă tînără și frumușică. Iron. Țărancă saŭ mahalagĭoaĭcă bîrfitoare: s’aŭ strîns lelițele la sfat.

LÍȚĂ¹ s. f. v. leliță.

lelíță (pop.) s. f., g.-d. art. lelíței; pl. lelíțe

lelíță s. f., g.-d. art. lelíței; pl. lelíțe

LELÍȚĂ s. 1. țățică, (reg.) leiculiță, leicușoară, lelică, lelicuță, lelișoară. 2. v. lele.

LELIȚĂ s. 1. țățică, (reg.) leiculiță, leicușoară, lelică, lelicuță, lelișoară. 2. lele, mătușă, țață, (pop.) tătăișă, (reg.) dadă, daică, leică, nană, (Olt.) țaică, (Ban.) uină. (~ Maria, vecina noastră.)

líță, líțe, s.f. (reg.) 1. epitet pentru fete, femei tinere. 2. față, chip. 3. țurcă.