LEGÍTIM A legitimi e adj. 1. Care este intemeiat pe lege care se justifica prin lege care este recunoscut conform unui drept. ◊ Legitima aparare = situatzie a unei persoane care pentru a inlatura un atac direct injust shi deosebit de grav indreptat impotriva sa savarsheshte o fapta prevazuta de legea penala dar neconsiderata in acest caz infractziune. ♦ (Despre casatorii) Realizat cu indeplinirea formelor legale; (despre sotzi) casatoritzi legal; (despre copii) nascut din parintzi casatoritzi sau recunoscut de tata. 2. Care este justificat indreptatzit; just echitabil. [Acc. shi: legitím] Din fr. légitime lat. Iegitimus.

legitim ~a [At: HELIADE O. I 295 / A shi: legitim / Pl: ~i ~e / E: fr légitime lat legitimus] 1 a Care se intemeiaza pe lege (38). 2 a Care se justifica prin lege (38). 3 a Care corespunde conditziilor prevazute de lege (38). 4 a Care este conform principiilor de drept. 5 a (Is) ~a aparare Situatzie in care o persoana comite un act de violentza pedepsit de lege (38) dar justificat k act de aparare impotriva unei agresiuni imediate shi injuste. 6 a (D. casatorie) Facuta cu indeplinirea formelor legale. 7 a (D. sotzi) Casatoritzi legal (12). 8 a (D. copii) Nascut din parintzi casatoritzi Si: legal (13). 9 a (D. copii) Nascut in afara casatoriei dar recunoscut de tata. 10 a Justificat. 11 a Indreptatzit. 12 a Echitabil. 13 sf (Ivr) Parte dintro moshtenire cuvenita unui moshtenitor.

LEGÍTIM A legitimi e adj. 1. Care este intemeiat pe lege care se justifica prin lege. ◊ Legitima aparare = situatzie in care cineva comite un act de violentza pedepsit de lege dar justificat k un act de aparare impotriva unei agresiuni imediate shi injuste. ♦ (Despre casatorie) Facut cu indeplinirea formelor legale; (despre sotzi) casatorit legal; (despre copii) nascut din parintzi casatoritzi sau recunoscut de tata. 2. Care este justificat indreptatzit; just echitabil. [Acc. shi: legitím] Din fr. légitime lat. legitimus.

LEGÍTIM A legitimi e adj. 1. Conform potrivit legilor in vigoare; legal. ◊ Legitima aparare = stare in care cineva este aparat de raspundere in fatza justitziei pentru un act de violentza savirshit impotriva unui atac imediat shi injust. (In legislatzia anterioara celei socialiste) Copil legitim = copil nascut din unirea sotzilor prin casatorie. 2. Just drept; indreptatzit justificat. Prezentarea cu regularitate a darilor de seama asigura comunishtilor conditziile necesare pentru participarea lor la munca de conducere asigura exercitarea drepturilor lor legitime cu privire la controlul activitatzii organelor de partid. LUPTA DE CLASA 1953 nr. 10 49. In lupta dirza pentru apararea pacii shi a drepturilor sale legitime tineretul lumii ishi stringe rindurile sub steagul Federatziei Mondiale a Tineretului Democrat. SCINTEIA 1953 nr. 2615. Pronuntzat shi: legitím.

LEGÍTIM A adj. 1. Legal. ◊ Legitima aparare = situatzie in care se comite un act de violentza justificat legal k un act de aparare impotriva unei agresiuni imediate shi injuste. 2. Just drept; justificat indreptatzit. [< fr. légitime cf. lat. legitimus].

LEGÍTIM A adj. 1. intemeiat pe lege care se justifica prin lege; legal. ♦ ~a aparare = situatzie in care se comite un act de violentza justificat legal k un act de aparare impotriva unei agresiuni imediate shi injuste. 2. just drept; justificat indreptatzit. (< fr. légitime lat. legitimus)

LEGÍTIM ~a (~i ~e) 1) Care este stabilit prin lege; fondat pe lege. Drept ~. Revendicare ~a. ◊ ~a aparare act de violentza folosit in scop de aparare shi justificat de lege comis impotriva unei persoane care savarsheshte un atac ilegal. 2) (despre casatorie) Care este consfintzit prin lege; incheiat respectanduse prescriptziile legale. 3) (despre sotzi) Care este casatorit legal. 4) (despre copii) Care este nascut din parintzi casatoritzi legal sau este recunoscut de tata. 5) Care este considerat k fiind just; indreptatzit; justificat; motivat. /<fr. légitime lat. legitimus

legitim a. 1. care e dupa lege: putere legitima; copil legitim nascut in timpul casatoriei; 2. conform justitziei shi ratziunii: reclamatziune legitima.

*legítim a adj. (lat. legitimus). Care are calitatzile cerute de lege bazat pe drept: drepturĭ legitime. Just echitabil: cerere legitima. Dinastie legitima care domneshte pe baza dreptuluĭ de ereditate. Casatorie legitima consacrata de lege. Copiĭ legitimĭ nascutzĭ din casatorie legitima. Dreptu de legitima aparare dreptu care legeal recunoashte fiecaruĭa de a respinge pin fortza o agresiune. Adv. In mod legitim. Fals tím (dupa fr.).

legítim adj. m. pl. legítimi; f. legítima pl. legítime

legítim adj. m. pl. legítimi; f. sg. legítima pl. legítime

legitim

legitim.

LEGÍTIM adj. 1. v. fundamentat. 2. v. indreptatzit.

LEGITIM adj. 1. fundamentat indreptatzit intemeiat just justificat logic motivat serios temeinic (livr.) indrituit (fig.) binecuvintat. (Un motiv ~.) 2. drept indreptatzit just. (O cerere ~.)

Legitim ≠ nelegitim