ipotetic, ~ă [At: CANTEMIR, IST. 34 / V: (înv) h~ / Pl: ~ici, ~ice^[1] / E: fr hypothétique, ngr ὑποθετικός] 1 a Bazat pe o ipoteză (1). 2-3 a, av (În mod) prezumtiv. 4-5 a, av (În mod) nesigur. 6 a (Log) Care este compus din două judecăți categorice legate prin cuvintele „dacă... atunci”. corectată

IPOTÉTIC, -Ă, ipotetici, -e, adj. Bazat pe o ipoteză, presupus, nesigur. Într-un album antropologic, am văzut reconstituirea ipotetică a pitecantropului. IBRĂILEANU, A. 177. Cînd trecem de la aceste considerații teoretice și ipotetice în domeniul artei reale, cîmpul ce ni se deschide e... întins. GHEREA, ST. CR. II 85. Comisiunea lexicografică este invitată a... înlătura considerațittnile ipotetice asupra etimologiei cuvintelor. ODOBESCU, S. II 342.

IPOTÉTIC, -Ă adj. Bazat pe o ipoteză, de ipoteză. ♦ (Log.; despre judecăți) Care sunt compuse din două judecăți categorice legate prin cuvintele „dacă... atunci”. ♦ Presupus, nesigur. [< fr. hypothétique].

IPOTÉTIC, -Ă adj. bazat pe o ipoteză; presupus, nesigur. ◊ (log.; despre judecăți) din două judecăți categorice legate prin cuvintele „dacă... atunci”. (< fr. hypothétique, lat. hypotheticus)

IPOTÉTIC ~că (~ci, ~ce) Care are caracter de ipoteză; bazat pe presupuneri; presupus. /<fr. hypothetique, lat. hypotheticus

ipotetic a. fundat pe o ipoteză: nesigur, îndoelnic.

*ipotétic, -ă adj. (vgr. ῾ypothetikós. V. sin-tetic). Bazat pe ipoteză, presupus, nesigur. Adv. În mod ipotetic.

ipotétic adj. m., pl. ipotétici; f. ipotétică, pl. ipotétice

ipotétic adj. m., pl. ipotétici; f. sg. ipotétică, pl. ipotétice

IPOTÉTIC adj. presupus, prezumtiv, (livr.) conjectural, prezumat, (înv.) prezumt. (Autorul ~ al unei poezii.)

IPOTETIC adj. presupus, prezumtiv, (livr.) prezumat, (înv.) prezumt. (Autorul ~ al unei poezii.)