prezumtiv, ~ă a [At: SĂULESCU, HR. II, 310/9 / S: și ~esu~ / V: ~mpt~, (înv) ~zompt~, ~zom~ / Pl: ~i, ~e / E: lat praesumptivus, fr présomptiv] 1 (D. succesori) Care urmează să moștenească, în mod firesc sau conform legii, un bun, un drept, o funcție etc. 2 Considerat ca probabil Si: presupus². 3 (Grm; îs) Modul ~ Mod verbal care prezintă o acțiune ipotetică în trecut sau în viitor.

PREZUMTÍV, -Ă, prezumtivi, -e, adj. Socotit, considerat ca probabil; ipotetic. Soluția prezumtivă a unei probleme. ♦ (Gram.; despre unele forme verbale) Care prezintă o acțiune probabilă (în trecut sau în viitor). De cele mai multe ori viitorul anterior are valoare de prezumtiv perfect. L. ROM. 1953, nr. 4, 45.

PREZUMTÍV, -Ă adj. Socotit ca probabil; ipotetic. ♦ (Gram.; despre timpuri sau moduri) Care arată o acțiune probabilă. [Cf. lat. praesumptivus, it. presuntivo, fr. présomptif].

PREZUMTÍV, -Ă I. adj. considerat ca probabil; ipotetic. II. s. n. mod al verbului care prezintă o acțiune ipotetică. (< fr. présomptif, lat. praesumptivus)

PREZUMTÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de prezumții; considerat după aparențe ca fiind probabil. 2) gram.: Mod ~ mod care prezintă acțiunea verbului ca presupusă. /<fr. présomptif, lat. praesumptivus

prezomptiv, ~ă a vz prezumtiv

prezomtiv, ~ă a vz prezumtiv

prezumptiv, ~ă a vz prezumtiv

prezumptiv a. se zice de principele destinat a domni în ordinea nașterii: moștenitor prezumptiv al tronului.

*prezumptív, -ă adj. (lat. praesumptivus). Dezignat din ainte pin rudenie, vorbind de un moștenitor: moștenitor prezumptiv.

prezumtív¹ adj. m., pl. prezumtívi; f. prezumtívă, pl. prezumtíve

prezumtív² s. n., pl. prezumtíve

prezumtív adj. m., pl. prezumtívi; f. sg. prezumtívă, pl. prezumtíve

prezumtív s. n., pl. prezumtíve

prezumtiv

PREZUMTÍV adj. v. ipotetic.

PREZUMTIV adj. ipotetic, presupus, (livr.) prezumat, (înv.) prezumt. (Autorul ~ al unei poezii.)

PREZUMTÍV s. n. (cf. lat. praesumptivus, it. presuntivo, fr. présomptif): mod al verbului (personal, predicativ, compus), care prezintă acțiunea ca presupusă, bănuită sau probabilă. Are două forme temporale: prezentul, timp specific alcătuit din viitorul I, conjunctivul prezent (cu auxiliarul fi invariabil) și condițional-optativ-potențialul prezent al verbului a fi + gerunziul verbului de conjugat (voi fi cântând, să fi cântând, aș fi cântând etc.) și perfectul, timp nespecific, omonim cu viitorul anterior, cu conjunctivul perfect și cu condițional-optativ-potențialul perfect, alcătuit deci din aceleași structuri ale verbului a fi+ participiul verbului de conjugat (voi fi cântat, să fi cântat, aș fi cântat etc.), dar cu sens de probabilitate a acțiunii verbului.