invocatzie sf [At: ZAMFIRESCU R. 112 / V: (inv) ~iune / Pl: ~i / E: fr invocation lat invocatio onis] 1 Chemare in ajutor de obicei a unei divinitatzi Si: invocare (1). 2 Citare de fapte in sprijinul unei teze Si: invocare (2). 3 (Spc) Chemare cu valoare stilistica adresata de catre poet muzei sau unor divinitatzi k sal inspire Si: invocare (3). 4 (Spc) Procedeu stilistic prin care oratorul sau scriitorul interpeleaza un personaj de obicei istoric absent Si: invocare (4).

INVOCÁTZIE invocatzii s. f. Faptul de a invoca; chemare in ajutor. ♦ Ruga care unii poetzi o adreseaza muzelor sau unor divinitatzi de obicei la inceputul unui poem pentru a le cere sprijinul in realizarea operei lor.

INVOCÁTZIE s.f. Invocare. ♦ Parte a unei opere literare in care poetul se adreseaza muzelor sau unor divinitatzi pentru al inspira. [Gen. iei var. invocatziune s.f. / cf. fr. invocation lat. invocatio].

INVOCÁTZIE s. f. 1. invocare. 2. procedeu artistic rugaminte prin care poetul se adreseaza muzelor sau unor divinitatzi pentru al inspira. ♦ ~ retorica = invocatzie patetica. (< fr. invocation lat. invocatio)

INVOCÁTZIE ~i f. 1) v. A INVOCA. 2) Citare k argument pentru sustzinerea unei afirmatzii. 3) Chemare a unui poet adresata muzei pentru al inspira. [G.D. invocatziei] /<fr. invocation lat. invocatio ~onis^[1]

invocatziune sf vz invocatzie

INVOCATZIÚNE s.f. v. invocatzie.

invocatzi(un)e f. 1. actziunea de a invoca; 2. la poetzi: rugaciune adresata Muzei.

*invocatziúne f. (lat. invocátio. ónis. V. vocatziune). Actziunea de a invoca de a chema in ajutor: invocatziunea luĭ Dumnezeŭ luĭ Apóline. Fig. Citatziune: invocatziunea uneĭ marturiĭ. SHi átzie shi áre.

invocátzie (tzie) s. f. art. invocátzia (tzia) g.d. art. invocátziei; pl. invocátzii art. invocátziile (tzii)

invocátzie s. f. vocatzie^[1]

invocatzie

INVOCÁTZIE s. v. invocare.^[1]

INVOCATZIE s. invocare.

invocatzie (lat. invocatio „chemare” „ruga”) figura care in retorica clasica inseamna rugaciune adresata unei muze unei divinitatzi pentru ai cere inspiratzie. In literatura romana un exemplu de i. inseamna invocarea mai mult formala a divinitatzii pentru implorarea unui ajutor (P): „Tanase: Te cunosc shi eu prea bine! Sbierea (cazand in genunchi): SHi dumneata?... Am murit! Sfinte Petre!... Sfanta Ana!... Mucenice Spiridoane!... Scapatzima de pieire!... O sa va dau trei icoane Tot dearama poleite cu aur... sau cu argint”. (B. P. Hasdeu) Prin extensiune Eminescu foloseshte i. adresanduse unui erou natzional k Vlad TZepesh: „Cum nu vii tu TZepesh Doamne k punand mana pe ei Sai impartzi in doua cete in smintitzi shi in mishei SHi in doua temnitzi large cu dea sila sai aduni Sa dai foc la pushcarie shi la casa de nebuni!” Astazi in aproape toate literaturile care au atins apogeul evolutziei moderne i. este o figura desueta din pricina caracterului sau naivliric. Sin. dinosis (gr. deinosis).

INVOCATZIE (< fr. invocation < lat. invocatio chemare) Procedeu poetic folosit in epocile clasice shi cele influentzate de clasicism shi care consta in chemarea in ajutor de catre poet a muzei sau a unei fortze superioare spre a putea duce la bun sfirshit opera sa. Invocatzia constituie elementul introductiv al operei iar obiectul ei difera de la scriitor la scriitor. Astfel Homer in Iliada shi Odiseea Vergilius in Eneida invoca muza poeziei. Ovidiu in Metamorfozele sale se adreseaza tuturor zeitatzilor Olimpului. Ion BudaiDeleanu in TZiganiada sub influentza marilor epopei din literatura universala ishi incepe shi el opera cu aceasta invocatzie catre muza lui Homer: Muza! ce lui Omir odinioara Cintashi Vatrahomiomahia Cinta shi mie fii bunishoara Toate cite facu tzigania Cind Vladvoda i dete slobozie Arme shiolaturi de moshie... iar I.H. Radulescu in Michaiada imitind inceputul Eneidei spune in limbai influentzata de ideile shcolii latiniste: Cintu armele romane shi Capitanul mare Que’nvinsera paginii shi liberara Tarra... Cind invocatzia este folosita de orator sau de poet in interpelarea unui personaj absent sau imaginar ea capata denumirea de invocatzie retorica.