invocatzie (lat. invocatio „chemare” „ruga”) figura care in retorica clasica inseamna rugaciune adresata unei muze unei divinitatzi pentru ai cere inspiratzie. In literatura romana un exemplu de i. inseamna invocarea mai mult formala a divinitatzii pentru implorarea unui ajutor (P): „Tanase: Te cunosc shi eu prea bine! Sbierea (cazand in genunchi): SHi dumneata?... Am murit! Sfinte Petre!... Sfanta Ana!... Mucenice Spiridoane!... Scapatzima de pieire!... O sa va dau trei icoane Tot dearama poleite cu aur... sau cu argint”. (B. P. Hasdeu) Prin extensiune Eminescu foloseshte i. adresanduse unui erou natzional k Vlad TZepesh: „Cum nu vii tu TZepesh Doamne k punand mana pe ei Sai impartzi in doua cete in smintitzi shi in mishei SHi in doua temnitzi large cu dea sila sai aduni Sa dai foc la pushcarie shi la casa de nebuni!” Astazi in aproape toate literaturile care au atins apogeul evolutziei moderne i. este o figura desueta din pricina caracterului sau naivliric. Sin. dinosis (gr. deinosis).