optziuni
  • info

19 definitzii pentru invinuit

din care

Dictzionare explicative

Explica cele mai intalnite sensuri ale cuvintelor.

INVINUÍT A invinuitzi te adj. Care este sau a fost invinuit. ♦ (Substantivat) Persoana aflata sub urmarire penala; acuzat inculpat parat. V. invinui.

INVINUÍT A invinuitzi te adj. Care este sau a fost invinuit. ♦ (Substantivat) Persoana aflata sub urmarire penala; acuzat inculpat parat. V. invinui.

invinuit1 sn [At: BUL. COM. IST. II 142 / V: (inv) vinuit / Pl: ~uri / E: invinui] 14 Invinovatzire (14). 56 Invinuire (67). 7 (Ccr) Culpa.

invinuit2 ~a [At: DDRF / V: (inv) vinuit / Pl: ~itzi ~e / E: invinui] 16 smf a Invinovatzit (16). 78 smf (Juv; spc) Inculpat (34). 9 sf (Inv; if vinuita) Acuzatzie.

INVINUÍT ~tzi m. Persoana acuzata de o infractziune shi este parte intrun proces penal; acuzat; inculpat. /v. a invinui

INVINUÍ invinuiesc vb. IV. Tranz. shi refl. A (se) considera vinovat; a (se) invinovatzi; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva in fatza unei instantze judecatoreshti; a inculpa. In + vina + suf. ui.

INVINUÍ invinuiesc vb. IV. Tranz. shi refl. A (se) considera vinovat; a (se) invinovatzi; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva in fatza unei instantze judecatoreshti; a inculpa. In + vina + suf. ui.

invinui [At: VARLAAM C. 68/1 / V: (inv) vinui / Pzi: ~esc / E: in + vina + ui] 14 vtr A (se) invinovatzi (14). 5 vt (Spc) A acuza pe cineva in fatza unei instantze judecatoreshti Si: a inculpa. 6 vt (Fig; inv) A savarshi. 7 vt (Inv) A cauta pricina de reprosh cuiva. 8 vt (Reg) A suspecta pe cineva de ceva.

INVINUÍ invinuiesc vb. IV. Tranz. A invinovatzi a acuza. Dear fi fost acasa shi sar fi intimplat ceva in sat numai pe dinsul lar fi invinuit boierii de toate. REBREANU R. II 58.

A INVINUÍ ~iésc tranz. A socoti vinovat; a acuza. /in + vina

invinuì v. a arunca vina asupra cuiva.

invinuĭésc v. tr. (d. vina). Maĭ rar. Acuz invinovatzesc. Vechĭ vinuĭésc.

Dictzionare morfologice

Indica formele flexionare ale cuvintelor (conjugari, declinari).

invinuít adj. m. pl. invinuítzi; f. sg. invinuíta pl. invinuíte

invinuí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. invinuiésc imperf. 3 sg. invinuiá; conj. prez. 3 sa invinuiásca

invinuí vb. ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. invinuiésc imperf. 3 sg. invinuiá; conj. prez. 3 sg. shi pl. invinuiásca

Dictzionare relatzionale

Indica relatzii intre cuvinte (sinonime, antonime).

INVINUÍT s. adj. v. inculpat.

INVINUIT s. adj. (JUR.) acuzat inculpat impricinat pirit (livr.) incriminat (pop.) pricinash (prin Transilv.) pricinat. (~ are cuvintul!)

INVINUÍ vb. v. acuza.

INVINUI vb. a (se) acuza a (se) invinovatzi (livr.) a (se) incrimina (prin Mold.) a (se) banui (inv.) a (se) jelui a (se) prihani a (se) vinovatzi a (se) vinui. (Se ~ reciproc.)

A (se) invinui ≠ a (se) justifica

A invinui ≠ a dezvinovatzi a indreptatzi

Intrare: invinuit
invinuit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • invinuit
  • ‑nvinuit
  • invinuitul
  • invinuitu‑
  • ‑nvinuitul
  • ‑nvinuitu‑
  • invinuita
  • ‑nvinuita
  • invinuita
  • ‑nvinuita
plural
  • invinuitzi
  • ‑nvinuitzi
  • invinuitzii
  • ‑nvinuitzii
  • invinuite
  • ‑nvinuite
  • invinuitele
  • ‑nvinuitele
genitiv-dativ singular
  • invinuit
  • ‑nvinuit
  • invinuitului
  • ‑nvinuitului
  • invinuite
  • ‑nvinuite
  • invinuitei
  • ‑nvinuitei
plural
  • invinuitzi
  • ‑nvinuitzi
  • invinuitzilor
  • ‑nvinuitzilor
  • invinuite
  • ‑nvinuite
  • invinuitelor
  • ‑nvinuitelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate shi forme verbale lungi – (arata)
info
Aceste definitzii sunt compilate de echipa dexonline. Definitziile originale se afla pe fila definitzii. Putetzi reordona filele pe pagina de preferintze.
arata:

invinui, invinuiescverb

etimologie:
  • In + vina + sufix ui. DEX '09 DEX '98

invinuit, invinuitaadjectiv

etimologie:
  • vezi invinui DEX '09 DEX '98

info Lista completa de definitzii se afla pe fila definitzii.