infruntat¹ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: infrunta] 1 (Irg) Reprosh. 2 (Irg) Dezaprobare. 3 (Irg) Infruntare (3). 4 (Irg; pex) Batjocorire. 5 (Inv; nob) Infruntare. 6 (Inv) Rushinare. 710 (Rar) Infruntare (710).

infruntat² ~a a [At: MINEIUL (1776) 152V1 / Pl: ~atzi ~e / E: infrunta] 1 (Inv) Dezaprobat. 2 Mustrat cu asprime. 3 Batjocorit. 4 Caruia i se aduc reproshuri. 5 Convins prin mustrari sa actzioneze intrun anumit mod. 6 Rushinat². 7 (D. amenintzari provocari) Intampinat cu tarie. 8 Insultat public.

infrunta¹ [At: DOSOFTEI V. S. 15/2 / V: (rar; nob) frunta / Pzi: ~unt (inv) ~tez / E: ml *infrontare] 1 vt (Irg) A reprosha. 2 vt (Irg) A dezaproba. 3 vt (Irg) A mustra cu asprime. 4 vt (Irg; pex) A batjocori. 5 vt (Inv; nob) A convinge prin mustrari sa adopte o atitudine sa actzioneze intrun anumit mod etc. 6 vr (Inv) A se rushina. 7 vt A se impotrivi cu curaj Si: a brava (1). 8 vt A intampina barbateshte o amenintzare o provocare. 9 vrr A avea un schimb aprins de cuvinte.

INFRUNTÁ infrúnt vb. I. Tranz. 1. A sfida (o primejdie) a tzine piept (unei fortze copleshitoare) a (se) lupta cu... In ochii copilandrilor tinjind de doruri pilpiie o lumina: simpatia pentru oameni in stare sa infrunte urgia fara a se incovoia. CALUGARU O. P. 415. Teoi vedea... shi pe dumneata cind o fi sa infruntam glontzul. CAMILAR N. I 38. Ah! aste mari cuvinte in veci nu leoi uita. Cu ele soartami aspra deacum voi infrunta. ALECSANDRI T. II 206. ◊ Fig. De data aceasta era dealul care infrunta valea shi apele. GALACTION O. I 38. ◊ Expr. A infrunta privirea (sau privirile rar cautatura cuiva) = a se uita drept fara sfiala in ochii cuiva; a se arata dirz a nu se lasa intimidat de cineva. Petre i infrunta privirea simplu k shi cind ar fi zis k el nu se sperie de o muiere. REBREANU R. I 268. Nar fi putut infrunta privirile camarazilor. BART E. 214. El se uita la ea lung; ea i infrunta cautatura. CARAGIALE O. I 271. ♦ Refl. reciproc. A se lupta a se bate a se incaiera. Sintem noi in stare a ne infrunta cu oshtirile straine noi care sintem armatzi cu ciomege? BOLINTINEANU O. 441. 2. A mustra a ocari a certa a manifesta o dezaprobare un reprosh. A chemat la sine pe slujnica shi a infruntato. SADOVEANU D. P. 41. Teai imbatat ticalosule! il infrunta ea cu asprime. SLAVICI O. I 372. Il infrunta pentru fapta cea misheleasca ce era sa savirsheasca. ISPIRESCU L. 77.

A INFRUNTÁ infrúnt tranz. 1) A intampina cu hotarare shi curaj opunand rezistentza. ◊ ~ privirea cuiva a) a se uita drept shi fara sfiala in ochii cuiva; b) a nu se lasa intimidat de cineva sau de ceva. 2) A trata cu ocari shi reproshuri (in public). [Sil. infrun] /<lat. infrontare

A SE INFRUNTÁ ma infrúnt intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe sau actziuni ostile (unul cu altul). /<lat. infrontare

infruntà v. 1. a mustra cu asprime; 2. fig. a da piept cu: a infrunta moartea. [Lit. a da peste frunte (cf. a da peste nas) fruntea shi nasul sunt considerate k sediul semetziei mandriei batjocurei shi a maniei].

infrúnt shi éz a á v. tr. (d. frunte. V. afront confrunt). 1. Mustru (adica „iĭ arat gresheala in frunte in fatza”). 2. (dupa fr. affronter). Daŭ pept ĭes la lupta sfidez: a infrunta moartea.

infruntá (a ~) vb. ind. prez. 3 infrúnta

infruntá vb. ind. prez. 1 sg. infrúnt 3 sg. shi pl. infrúnta

INFRUNTÁ vb. 1. a brava a sfida (rar) a sfrunta. (A ~ cu curaj un pericol.) 2. (rar) a sustzine. (Ii ~ privirea.) 3. v. intrece. 4. v. intalni. 5. v. incaiera. 6. v. opune.

INFRUNTÁ vb. v. admonesta certa dascali dojeni moraliza mustra.

INFRUNTA vb. 1. a brava a sfida (rar) a sfrunta. (A ~ cu curaj un pericol.) 2. (rar) a sustzine. (Ii ~ privirea.) 3. a se incerca a se intrece a se masura a se pune (pop.) a se prinde. (Cine se ~ cu mine?) 4. a se confrunta a se intilni a se intrece. (Echipele de fotbal se ~ miine.) 5. a se incaiera (fig.) a se ciocni. (Doua armate care se ~.) 6. a se opune (fig.) a se ciocni. (Se ~ interese antagonice.)

infrunta vb. v. ADMONESTA. CERTA. DASCALI. DOJENI. MORALIZA. MUSTRA.