indemn sn [At: DOSOFTEI V. S. 144/2 / Pl: ~uri / E: indemna] 1 (Ivp) Manare a unui animal. 2 Ceea ce stimuleaza pe cineva la o actziune Si: imbold impuls stimulent. 3 Pornire launtrica. 4 (Ilpp) Din (sau la prin) ~ul Incurajat fiind de... 5 (Ial) La insistentza... 6 (Inv) Curaj de a face un anumit lucru. 7 Incurajare.

INDÉMN indemnuri s. n. Stimulent imboldire chemare imbold. Se vedea steagul pina departen cimp incit oamenii privindul simtzeau cum creshte in ei un indemn... simtzeau puterea clasei muncitoare din toata lumea. CAMILAR TEM. 233. SHi tot asha cu popasuri dese cu indemnuri ajung pe culme. AGIRBICEANU S. P. 70. Indemnul tineretzii tale Ascultal. VLAHUTZA P. 126. Multa mingiiere A dat nenorocirii frumosul tau indemn! NEGRUZZI S. II 35. ◊ Loc. prep. Din (sau la prin) indemnul... = indemnat fiind de... imboldit de... la staruintza... SHacum... se amesteca iar in trebile tzarii din indemnul muierii lui Irimia. SADOVEANU O. VII 8. Prin indemnul sau ce mai de pomi sau pus in tzinterim! CREANGA A. 2.

INDÉMN ~uri n. 1) Chemare la o actziune. ~ la masa. ◊ La (sau din) ~ul cuiva fiind indemnat de cineva. Din (sau prin) ~ul propriu din proprie initziativa. Din ~ul inimii dintro sincera pornire interna. 2) Factor ce indeamna la o actziune; imbold; impuls; stimulent. /v. a indemna

indemn n. impulsiune instigatziune.

indemn a. care nu sufere (paguba).

1) indémn n. pl. urĭ (d. indemn 2). Impuls imboldire tragere de inima: unde nuĭ indemn nu se lucreaza cu spor.

indémn s. n. pl. indémnuri

indémn s. n. pl. indémnuri

INDÉMN s. 1. v. imbold. 2. v. sfat.

INDEMN s. 1. imbold impuls pornire stimul stimulent (rar) imboldire (reg.) bold (inv.) nastav porneala (grecism inv.) parachinisis (fig.) mishcare resort suport (inv. shi reg. fig.) stramurare. (~ pentru o actziune.) 2. indrumare invatzatura povatza povatzuire sfat vorba (pop.) invatz (inv.) consiliu cuget dascalie gind povatzuiala povatzuitura sfatuiala sfatuire socoteala. (Ia ascultat toate ~.)