hulă¹ [At: TETRAEV. (1574) 249 / S și: (înv) gh~ / Pl: ~le / E: vsl хоула] (Pop.; îoc laudă) 1 Critică injurioasă. 2 Defăimare. 3 Bârfă. 4 Calomnie. 5 Ponegrire. 6 Batjocură. 7 Blasfemie. 8 (Ccr) Persoană vrednică de a fi hulită.

HÚLĂ¹, hule, s. f. Ocară, injurie; defăimare, calomnie; blasfemie. Niște oameni care nu merită atîta hulă. REBREANU, R. I 38. Aicea nici o frunte sub sabia străină Nu vine să se plece în hulă și dispreț. BOLINTINEANU, O. 16. Numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale. ODOBESCU, S. I 106. Gîndește că prin hulele și strigările tale sparii pre astă femeie nevinovată. NEGRUZZI, S. I 161.

HÚLĂ¹ ~e f. 1) Vorbă jignitoare; ofensă; injurie. 2) Act de profanare a unui lucru sau a unei ființe, considerate sfinte sau demne de respect deosebit; sacrilegiu. /<sl. hula

hulă f. 1. blestem; 2. bârfeală, calomnie: începură a băga multe hule asupra lui BĂLC.; 3. ocară: numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale OD. [Slav. HULA].

2) húlă f., pl. e (vsl. hula). Rar azĭ. Oprobriŭ, bîrfire, calomnie.

húlă s. f., g.-d. art. húlei; pl. húle

húlă (injurie, mișcare a mării, surpătură de munte) s. f., g.-d. art. húlei; pl. húle

HÚLĂ s. v. blasfemie.

HÚLĂ s. v. afront, bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, discreditare, injurie, insultă, jignire, ocară, ofensă, ponegreală, ponegrire, rușine, șoaptă, umilință.

HULĂ s. (BIS.) blasfemie.

hulă s. v. AFRONT. BÎRFĂ. BÎRFEALĂ. BÎRFIRE. BÎRFIT. CALOMNIE. CALOMNIERE. CLEVETEALĂ. CLEVETIRE. CLEVETIT. DEFĂIMARE. DENIGRARE. DISCREDITARE. INJURIE. INSULTĂ. JIGNIRE. OCARĂ. OFENSĂ. PONEGREALĂ. PONEGRIRE. RUȘINE. ȘOAPTĂ. UMILINȚĂ.

Hulă ≠ laudă, panegeric

húlă (húle), s. f. – 1. Calomnie, ponegrire. – 2. Blasfemie, ocară. – 3. (Adj.) Mizerabil. Sl. chula (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 144; DAR; Conev 101), cf. bg. hul, sb., slov. hula, rus. chula. – Der. hulnic, adj. (înv., defăimător); huli, vb. (a calomnia, a ponegri; a blasfemia; a disprețui), din sl. chuliti; hulitură, s. f. (înv., defăimare; înv., persecutare); hulenie, s. f. (înv., blasfemie); hulitor, adj. (calomniator); huligan, s. m. (om zdravăn, golan, derbedeu), primul sens prin confuzie cu găligan iar al doilea, împrumutat cu cuvîntul, din rus. chuligan; huliganism, s. n. (tulburare a ordinii și moralei publice).

húlă, hule s. f. (Pop.) 1. (În opoziție cu laudă) Vorbă prin care se hulește; critică injurioasă, defăimare, bârfeală; calomnie. 2. (Sens biblic) Cuvânt injurios rostit la adresa lui Dumnezeu și a celor sfinte, prin care se jignește măreția și puterea Lui; blasfemie. 3. Persoană vrednică de hulă; păcătos, de nimic. – Din sl. hula.