hotărât¹ sn [At: (a. 1768) URICARIUL X, 198 / Pl: ~uri / E: hotărî] (Înv) 1-10 Hotărâre (1-10). 11 Definire. 12-14 Hotărâre (12-14).

hotărât², ~ă [At: MARCOVICI, D. 17/17 / Pl: ~âți, ~e / E: hotărî] 1 a (Înv) Delimitat. 2 a (Înv) Mărginit². 3 a (Înv) Învecinat². 4-5 av, a (În mod) decis². 6 a (Înv) Poruncit². 7 a (D. un termen, o dată) Fixat². 8 a Stabilit. 9 a (D. condiți, într-un act) Stipulat². 10 a (D. factori necunoscuți) Determinat². 11 a Definit². 12 a (Grm; îs) Articol ~ Articol a cărui funcție principală este să arate că obiectul denumit de substantivul pe care îl însoțește este cunoscut de vorbitor sau individualizat Si: articol definit. 13 a (D. persoane) Menit pentru ceva Si: destinat. 14 a (Înv) Care s-a sfârșit într-un anumit fel. 15 a (D. oameni) Care este ferm în hotărârea luată Si: decis. 16-17 av, a (În mod) sigur 18-19 av, a (În mod) precis. 20 (Îlav; rar) De ~ De bună seamă Si: neapărat, negreșit.

HOTĂRÎ́T, -Ă, hotărîți, -te, adj. 1. Care a luat o hotărîre; decis. Nu era hotărîtă să vîndă și nici n-ar fi vîndut, dacă rămînea cu Grigore. REBREANU, R. I 259. ♦ Care știe ce vrea; ferm, neșovăitor. Frusinica urcă scările spitalului hotărîtă, cu florile strînse la piept, cu coșulețul pe braț. MIHALE, O. 452. Ochiul ți-este mai deschis și mai hotărîtă căutătura. ARGHEZI, P. T. 9. Da, sînt hotărîtă și trebuie să biruiesc. CARAGIALE, O. I 131. ◊ (Adverbial) Lică Mătase sta la masă cu un registru deschis, cu o mînă oprită hotărît pe una din coloanele pline de cifre. MIHALE, O. 524. Vorbește hotărît și calm, de parcă ar fi la celălalt capăt al telefonului. CAMIL PETRESCU, U. N. 215. Așa-i cum spune dumnealui! întrerupse Luca, mai hotărît. REBREANU, R. I 132. 2. Stabilit, fixat; stipulat. S-au întîlnit la ora hotărîtă. 3. Destinat, menit. S-au dus la locul hotărît spre (= pentru) locuința sa și s-au apucat de lucru. DRĂGHICI, R. 53. 4. Indiscutabil, neîndoios. E un succes hotărît. ◊ Expr. Hotărît lucru = în mod categoric, sigur. ♦ (Adverbial) În mod sigur, precis. Traico nu știe hotărît că viu. GALACTION, O. I 197. De data asta, hotărît, nu vei avea colaborarea mea. AGÎRBICEANU, S. P. 238. 5. (Gram.; în expr.) Articol hotărît = articol (în limba romînă pus la sfîrșitul cuvîntului și contopit cu acesta) care se întrebuințează pentru a arăta că un substantiv, un adjectiv (sau altă parte de vorbire cu valoare de substantiv) indică un obiect individualizat sau cunoscut de ascultător; articol definit.

hotărît a. 1. determinat; 2. decis, rezolut.

hotărî́t, -ă adj. Determinat, precis: zi hotărîtă. Decis, rezolut, fără frică: om hotărît. Adv. Cu hotărîre, categoric: a declara hotărît că nu vreĭ.

hotărât adj. m., pl. hotărâți; f. sg. hotărâtă, pl. hotărâte

HOTĂRÂT adj., adv. 1. adj. v. anumit. 2. adj. v. cert. 3. adj. decis, dârz, ferm, inflexibil, intransigent, neabătut, neclintit, nestrămutat, neșovăitor, statornic, (înv.) nepregetător, inflexibil. (Un caracter ~.) 4. adj. v. categoric. 5. adv. v. categoric. 6. adj. v. ferm. 7. adj. v. răspicat. 8. adj. (GRAM.) definit, enclitic. (Articol ~.)

Hotărât ≠ ezitant, nedecis, nehotărât, șovăielnic, indecis, neferm, nesigur, șovăitor

HOTĂRÎT adj., adv. 1. adj. anumit, cunoscut, determinat, fixat, precizat, rînduit, specificat, stabilit, statornicit. (La o dată ~.) 2. adj. cert, ferm, fixat. (Un termen ~.) 3. adj. decis, dîrz, ferm, inflexibil, intransigent, neabătut, neclintit, nestrămutat, neșovăitor, statornic, (înv.) nepregetător. (Un caracter ~.) 4. adj. categoric, decis, expres, ferm, formal, neezitant, neoscilant, net, tranșant, (înv.) rezolut. (Un refuz ~.) 5. adv. categoric, decis, ferm, net, tranșant, (reg.) regulat, (fam.) ritos. (L-a refuzat ~.) 6. adj. ferm, neabătut, neșovăielnic, neșovăitor, sigur. (Cu pași ~.) 7. adj. categoric, convins, decis, ferm, răspicat. (Cu glas ~.) 8. adj. (GRAM.) definit, enclitic. (Articol ~.)