HÍBĂ, hibe, s. f. (Fam.) Defect, cusur. – Din magh. hiba.

hibă sf [At: N. REV. R. 1910, 86 / V: ibă / Pl: ~be / E: mg hiba] 1 Defect. 2 Boală. 3 Viciu. 4 (Fig) Vină. 5 Lipsă. 6 Nevoie. 7 Grijă.

HÍBĂ, hibe, s. f. (Reg.) Defect, cusur. – Din magh. hiba.

HÍBĂ, hibe, s. f. (Regional) Defect, cusur. Las’ că vedem noi ce hibă are. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 112, 6/2. Și mai sînt și alte hibe: amenzi fără rost, un soi de cantină, de prăvălie, unde-i jefuiește ca-n codru. GALAN, Z. R. 392.

híbă f., pl. e (ung. hiba, a. î., de unde și slovac. rut. hiba, Bern. 1, 412). Trans. Rar în Mold. Munt. Defect, cusur. Neajuns, neplăcere: cu el n’am hibă. Grijă, habar, păsare: n’am hibă (nu-mĭ pasă), am o hibă (am o grijă). – În Ĭal. ibă.

ibă sf vz hibă

íbă, V. hibă.

híbă (fam.) s. f., g.-d. art. híbei; pl. híbe

híbă s. f., g.-d. art. híbei; pl. híbe

HÍBĂ s. v. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.

hibă s. v. CUSUR. DEFECT. DEFICIENȚĂ. IMPERFECȚIUNE. INSUFICIENȚĂ. LACUNĂ. LIPSĂ. METEAHNĂ. NEAJUNS. PĂCAT. SCĂDERE. SLĂBICIUNE. VICIU.

híbă (híbe), s. f. – (Trans.) Cusur, defect. Mag. hiba (DAR). – Der. hibaș, adj. (defectuos). Din aceeași familie face parte hie, s. f. (lipsă, nevoie), din mag. hi.

híbă, hibe, s.f. – (reg.) Cusur, defect: „Că în ceasu’ ce-o născut / Nicio hibă n-o avut” (Ștețco, 1990: 76). – Din magh. hiba „greșeală, eroare; defect” (Scriban; DA, cf. DER; DEX, MDA).

híbă, -e, s.f. – Cusur, defect: „Că în ceasu’ ce-o născut / Nicio hibă n-o avut” (Ștețco 1990: 76). – Din magh. hiba „greșeală, eroare; defect”. Cf. germ. Hieb „lovitură, crestătură” (Țurcanu 2005).