deficiență sf [At: LM / Pl: ~nți, ~e / E: fr déficience, lat deficientia] 1 Lipsă. 2 Greșeală. 3 Defect. 4 Rămânere în urmă. 5-6 Absență a unor facultăți (fizice sau) psihice. 7-8 Lipsă în integritatea anatomică și funcțională a unui organ Si: deficit (8-9).

DEFICIÉNȚĂ, deficiențe, s. f. Scădere, lipsă, insuficiență, greșeală. Mai există oameni care, dincolo de succesele obținute, nu văd neajunsurile și deficiențele în muncă. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 185, 5/6. ◊ Expr. A fi în deficiență = a nu presta, a nu produce cît trebuie; a nu fi la înălțimea sarcinilor date. ♦ (Med.) Lipsa integrității anatomice și funcționale a unui organ; lipsă a anumitor facultăți fizice sau psihice. Deficiență mintală. – Pronunțat: -ci-en-.

DEFICIÉNȚĂ s.f. Lipsă; scădere. ♦ Defect psihic sau (mai rar) fizic. [Cf. fr. déficience, it. deficienza, lat. deficientia].

DEFICIÉNȚĂ s. f. lipsă, greșeală, scădere. ◊ defect psihic sau fizic. (< fr. déficience, lat. deficientia)

DEFICIÉNȚĂ ~e f. 1) Lipsă a unei însușiri fizice sau morale; neajuns; cusur; defect; meteahnă. 2) Lipsă a integrității anatomice sau funcționale a unui organ; defect. [G.-D. deficienței; Sil. -ci-en-] /<fr. déficience, lat. deficientia

deficiénță f. pl. e (lat. deficientia). Lipsă de ceva: deficiența banilor într’o pungă. V. absență și carență.

deficiénță (-ci-en-) s. f., g.-d. art. deficiénței; pl. deficiénțe

deficiénță s. f. (sil. -ci-en-), g.-d. art. deficiénței; pl. deficiénțe

DEFICIÉNȚĂ s. v. defect.

DEFICIENȚĂ s. cusur, defect, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvîrșire, răutate. (Un om cu multe ~.)

Deficiență ≠ merit