imperfecțiune sf [At: ODOBESCU, ap. CADE / V: ~ecție / Pl: ~ni / E: fr imperfection, lat imperfectio, -onis] 1 Însușire a ceea ce este nedesăvârșit. 2 Mic defect care face ca un lucru să nu fie perfect.

IMPERFECȚIÚNE, imperfecțiuni, s. f. Stare a ceea ce este imperfect; defect, cusur, scădere. Imperfecțiunile unei poezii. – Pronunțat: -ți-u-.

IMPERFECȚIÚNE s.f. Starea a ceea ce este imperfect; defect. [Pron. -ți-u-, var. imperfecție s.f. / cf. fr. imperfection, it. imperfezione, lat. imperfectio].

IMPERFECȚIÚNE s. f. starea a ceea ce este imperfect. (< fr. imperfection, lat. imperfectio)

IMPERFECȚIÚNE ~i f. 1) Caracter imperfect; lipsă de perfecțiune. 2) Ceea ce este imperfect. [Sil. -ți-u-] /<fr. imperfection, lat. imperfectio, ~onis

imperfecți(un)e f. 1. starea celui imperfect; 2. defect fizic sau moral.

*imperfecțiúne f. (lat. imperféctio, -ónis). Starea de a fi imperfect, incomplet. Defect fizic saŭ moral. – Și -écție.

imperfecție sf vz imperfecțiune

IMPERFÉCȚIE s.f. v. imperfecțiune.

imperfecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. imperfecțiúnii; (defecte) pl. imperfecțiúni

imperfecțiúne s. f. perfecțiune

IMPERFECȚIÚNE s. v. defect.

IMPERFECȚIUNE s. cusur, defect, deficiență, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvîrșire, răutate. (Are destule ~.)

Imperfecțiune ≠ perfecțiune