grohăi¹ vi [At: CREANGĂ, A. 21 / V: goroi, grăui, ~ofăi, ~ogăni, ~hoi, ~hoti, ~oi, ~oni, ~ooi, ~ooni, ~ooti, ~ăni, ~honi, ~onhăni, gruhâi, gruhui / Pzi: 3 ~e / E: groh] (D. porci) A scoate sunete caracteristice speciei.

grohăi² vt [At: I. CR. II, 55 / V: gruh~ / Pzi: ~esc / E: fo, cf grohot] (Reg) 1 A călca în picioare. 2 A înlătura paiele de pe arie când se treieră cu caii. 3 A decoji meiul. 4 A pune caii să calce spicele până ce rămâne numai sămânța și pleava.

GROHĂÍ, gróhăi, vb. IV. (Obișnuit la pers. 3) Intranz. (Despre porci și mistreți) A scoate grohăituri. În coteț scroafa a adormit, tolănită, grohăind molcom către cei doisprezece purcei care o sug, lacomi. CAMILAR, TEM. 50. Purcelul grohăi mulțumit și începu să caute pe jos. REBREANU, R. I 147. Am găsit copila teafără însă răsturnată cu albiuța de niște porci care grohăiau împrejurul ei. CREANGĂ, A. 21. ◊ Fig. (Depreciativ, despre oameni) Rămas la masă... chiaburul rîse iarăși mușcător, grohăind de veselie ațîțătoare. DUMITRIU, N. 241. – Prez. ind. și: grohăiesc (BOGZA, C. O. 129).

A GROHĂÍ pers. 3 gróhăie intranz. (despre porci) A scoate sunete repetate, groase și scurte, caracteristice speciei; a face „groh-groh”. /groh + suf. ~ăi

grohăì v. a striga din gât ca porcul. [Onomatopee].

gróhăĭ și (maĭ rar) gróhoĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. care arată glasu porculuĭ bătrîn, care glas seamănă cu huruitu prăbușiriĭ și măcinăriĭ. E o var. grohotésc și rudă cu lat. grundire, grunnire, vfr. gronir, nfr. grogner, gronder, germ. grunzen ș. a.). Se zice despre glasu porculuĭ mulțămit orĭ furios. V. tr. (și gruhăĭ, d. rus. grúhnutĭsĕa, a se prăbuși cu huruĭală. V. Bern. 1, 357). Bat și separ de pleavă cerealele la arie (Șez. 30, 169). V. gîrtonesc, guiț.

grofăi v vz grohăi

grofăni v vz grohăi

grohăni v vz grohăi¹

grohoi v vz grohăi¹

grohoni v vz grohăi¹

grohoti¹ v vz grohăi¹

gronhăni v vz grohăi¹

groni v vz grohăi¹

grooi v vz grohăi¹

grooni v vz grohăi¹

grooti¹ v vz grohăi¹

gruhăi v vz grohăi²

gruhâi v vz grohăi¹

gruhui v vz grohăi¹

GROHOTÍ, pers. 3 grohotește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre pietrele tîrîte de o apă sau desprinse dintr-un munte) A face zgomot rostogolindu-se sau prăvălindu-se. Urlă Tarcăul în vale, umflat de puhoaie; din ce în ce mai tare s-aud grohotind bolovanii tîrîți în valurile-i posomorîte. VLAHUȚĂ, O. A. II 155. 2. (Despre porci) A grohăi.

GROHOTÍ, pers. 3 grohotește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre pietre) A face zgomot rostogolindu-se. 2. (Despre porci) A grohăi. – Slav (v. sl. grohotati).

A GROHOTÍ pers. 3 ~éște intranz. A face zgomot rostogolindu-se și sfărâmându-se. /<sl. grohotati

grohotì v. a se sfărâma (vorbind de stânci): s’aud grohotind bolovanii. [Rus. GROHOTATI, a bubui].

grohotésc v. tr. (vsl. grohotatĭ, rus. -átĭ, a hohoti; rut. -íti, a bubui; bg. grohnuvam, bubuĭ. V. grohăĭ, grohot, zdruhăĭ). Sud. Fărămițesc, prefac în grohotiș.

grúhăĭ, V. grohăĭ.

grohăí (a ~) vb., ind. prez. 3 gróhăie, imperf. 3 sg. grohăiá; conj. prez. 3 să gróhăie

grohăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. gróhăie; imperf. 3 sg. grohăiá

grohotí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. grohotéște, imperf. 3 sg. grohoteá; conj. prez. 3 să grohoteáscă

grohotí vb., ind. prez. 3 sg. grohotéște, imperf. 3 sg. grohoteá; conj. prez. 3 sg. și pl. grohoteáscă

grohăesc, -hăe 3, -hăiam 1 imp.

GROHĂÍ vb. v. guița.

GROHĂI vb. a guița, (reg.) a grohoti, a gurui, (Ban. și Olt.) a coicăi, (Mold. și Bucov.) a covița, a covițăi. (Porcul ~.)

GROHOTÍ vb. v. grohăi, guița.

grohoti vb. v. GROHĂI. GUIȚA.