gloabă sf [At: PRAV. MOLD. 93/2 / Pl: ~be / E: vsl глоƃа] 1 (Înv) Amendă care se aplică cuiva ca urmare a săvârșirii unor delicte sau crime. 2 (Înv) Taxă care se plătea în trecut în scopul interzicerii redeschiderii unui proces. 3 (Înv; îe) Obor de ~ Loc în care se închid vitele găsite pe proprietatea altcuiva. 4 Cal slab, bătrân Si: mârțoagă, talan.

GLOÁBĂ, gloabe, s. f. 1. (Uneori determinat prin «de cal») Cal slab, prăpădit; mîrțoagă. Tîrgușoarele și satele sărace l-au primit pline de entuziasm... Spectacolele le da în aer liber, neanunțat cu afișe, alături de gloaba și căruța lui. SAHIA, N. 67. Vînători de dropii... mînînd în pas alene gloabele lor de călușei, au dat roată, ore, zile și luni întregi, împrejurul falnicilor dropioi. ODOBESCU, S. III 14. 2. (Învechit) Despăgubire sau pedeapsă în bani; amendă. Popa dă aldămașul, popa plătește gloaba, strigau toți. HOGAȘ, H. 34. Tata a dat gloabă pentru mine. CREANGĂ, A. 50. ♦ Bir. Socotiră că este mai isteț să-și piardă urma în codri doar-doar vor izbuti să scape de gloaba turcului. GALACTION, O. I 280.

GLOÁBĂ ~e f. 1) Cal (bătrân) slab și fără putere; mârțoagă. 2) înv. Amendă plătită de persoana care săvârșea un delict sau o crimă. /<sl. globa

gloabă f. 1. amendă: tata a dat gloabă pentru mine CR.; 2 cal prost, mârțoagă: mânând în pas alene gloabele lor de călușei OD. [Slav. GLOBA, amendă; sensul 2 provine de acolo că amenzile în vechime se plătiau în bani sau cu vite, cai: dela cal de amendă la cal prost nu-i decât un pas].

gloábă (oa dift.) f., pl. e (vsl. globa, amendă, globĭnikŭ, globnic, d. glava, cap; sîrb. globa, amendă, globitĭ, a amenda; rus. pogolóvščina, recrutare obligatorie p. fie-care. V. glavă). Vechĭ. Amendă: a da, a plăti gloabă. Azĭ. Cal prost, mîrțoagă, drîglă (după facultatea de a plăti amenda și în vite, care, în acest caz, eraŭ proaste).

gloábă (taxă, cal slab) s. f., g.-d. art. gloábei; pl. gloábe

gloábă s. f., g.-d. art. gloábei; pl. gloábe

GLOÁBĂ s. 1. v. mârțoagă. 2. (IST.) (reg.) ispașă, tălpășag. (~ era amenda plătită pentru paguba făcută de vitele intrate în semănături străine.) 3. (IST.) herâie, zavescă. (~ era taxa plătită pentru a împiedica redeschiderea unui proces.)

GLOÁBĂ s. v. amendă, penalitate, penalizare.

GLOABĂ s. 1. (ZOOL.) mîrțoagă, (pop.) dîrloagă, mărțînă, (reg.) bijoagă, drîglă, ghipcan, meliță, mînzoc, șarlă, talaniță, toroapă, (Transilv.) dabilă, (Mold.) dîrdală, jărpan, (prin Munt.) meleajă, (prin Transilv.) melegar, (prin Ban.) mîrțogariu, (prin Transilv. și Munt.) pîrțotin, (prin Transilv.) ronghi, (prin vestul Transilv.) scîrtoagă, (fam.) rablă. (Căruța era trasă de o ~.) 2. (reg.) ispașă, tălpășag. (~ era amenda plătită pentru paguba făcută de vitele intrate în semănături străine.) 3. herîie, zavescă. (~ era taxa plătită pentru a împiedica redeschiderea unui proces.)

gloabă s. v. AMENDĂ. PENALITATE. PENALIZARE.

gloábă (gloábe), s. f. – 1. Amendă. – 2. Mîrțoagă. – Megl. gloabă. Sl. (bg., sb.) globa „pedeapsă” (Miklosich, Lexicon, 129; Meyer 140; Berneker 305), cf. alb. gjobë, ngr. γλάμπα. Sensul 2 se explică desigur prin obiceiul de a plăti amenzile în natură, fapt pentru care se alegeau caii cei mai proști, cf. pui de bodaproste. – Der. globi, vb. (a pune amendă, a pedepsi); globnic, s. m. (înv., persoană care strîngea amenzile), din sl. globĭnikŭ.

gloábă, gloabe, s.f. – 1. Taxă, amendă (Țiplea, 1906). 2. Despăgubire (Papahagi, 1925): „Am trăit numa cu gloabă și cu năcazuri” (Papahagi, 1925: 325). 3. Mârțoagă, cal slab: „C-am rămas cu cele gloabe, / Cu oile cele șchioape” (Fochi, 1964: 563). – Din sl. globa „pedeapsă” (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Berneker, cf. DER; DEX, MDA).

gloábă, -e, s.f. – 1. Taxă, amendă (Țiplea 1906). 2. Despăgubire (Papahagi 1925): „Am trăit numa cu gloabă și cu năcazuri” (Papahagi 1925: 325). 3. Mârțoagă, cal slab: „C-am rămas cu cele gloabe, / Cu oile cele șchioape” (Fochi 1964: 563). – Din sl. globa „pedeapsă” (Miklosich cf. DER).

gloabă, gloabe s. f. 1. (în sport) sportiv ineficient din cauza vârstei înaintate. 2. individ decrepit. 3. prostituată trecută.