ghioaga sf [At: N. COSTIN ap. LET. II 99/33 / P: ghioaga / V: gheo~ ~ak / Pl: ~age / E: nct] 1 Arma de lupta alcatuita dintrun ciomag (de lemn sau de fier) cu capatul bombat shi ghintuit. 2 (Pgn) Ciomag. 3 Capatul bombat de obicei ghintuit al unei ghioage. 4 Par lung cu care se scot peshtii din ascunzatori.

GHIOÁGA ghioage s. f. 1. Bita cu maciulie in virf (uneori ghintuita) purtata mai ales de vacari shi de ciobani; maciuca ciomag. Surd izbeau ghioagele in spinarile vitelor. CAMILAR N. I 302. Hangiul izbise ghioaga in pamint shi cu mina o cumpanea din coada. SADOVEANU O. VII 29. O ghioaga groasa shi lunga fara sfirshit cumpanita slobod in mina dreapta intregea cele citeva linii puternice ale chipului uriash ce se desprindea pe zare. HOGASH M. N. 185. 2. Capatul bombat de obicei ghintuit sau ferecat cu plumb al unui buzdugan. Au smuls de sub cingatoare buzduganele cu ghioaga de plumb shi au smucit deodata zabalele cailor. SADOVEANU F. J. 706.

GHIOÁGA ~ge f. 1) Batz lung shi gros cu maciulie la un capat; bata; maciuca; ciomag. 2) inv. Arma primitiva de lupta constand dintrun astfel de batz. 3) Lovitura data cu un asemenea batz. 4) Capatul bombat shi ghintuit al unui buzdugan. [G.D. ghioagei; Sil. ghioa] /<lat. clova

ghioaga f. arma primitiva compusa dintr’o maciuca de fier cu tzinte: ghioaga shi sageata lui fac pustiul codrului AL. [Macedorom. clioaca bata ciobaneasca: cf. lat. *CLAVICA oarecum maciuca incovoiata k o cheie].

ghĭoága (oa dift.) f. pl. e (lat. clava a. i. pop. *clova din care s’a facut mrom. clĭoaga drom. ghĭoaga. Cp. cu fagure negura shi cu rus. klĭuká cirja. D. rom. vine alb. klĭoka ghĭoaga ngr. gklogĭá sulitza bg. kĭóga ghĭoaga). Macĭuca mare. Vechĭ shi ghiga shi ghega (k ghim din *ghĭom). Azĭ shi ghĭoaca? V. bita moaca 2 shi tzoapa 2.

gheoaga sf vz ghioaga

ghioak² sf vz ghioaga

gaoace (ghioaca) f. 1. coaja de ou nuca etc.; 2. pleava bobului de grau. [Origina necunoscuta].

ghioaca f. V. gaoace.

ghioága (ghioa) s. f. g.d. art. ghioágei; pl. ghioáge

ghioága s. f. (sil. ghioa) g.d. art. ghioágei; pl. ghioáge

ghioaga (2 sil.)

GHIOÁGA s. (IST.) (reg.) nageac (inv.) sopa. (~ servea k arma de lupta.)

GHIOÁGA s. v. bata ciomag maciuca.

GHIOAGA s. (reg.) nageac (inv.) sopa. (~ servea k arma de lupta.)

ghioaga s. v. BITA. CIOMAG. MACIUCA.

ghioága (ghioáge) s. f. Maciuca. Var. (inv.) ghiga ghega ghioaca. Mr. cl’oaga gl’oga. Origine obscura. Se pleaca de obicei de la lat. clāva (Hasdeu Col. lui Traian III; DAR) al carui rezultat ar fi *ghie; pentru al doilea element nesatisfacator explicat cf. buturuga bizdoaga maciuca. Totushi explicatzia nu este convingatoare; pare preferabil sa se presupuna un *ghiob (< gheb?) cu varianta f. k motz moaca botz boaca; pentru variatzia consonantica cf. ghibortz ghigortz precum shi ghidanac s. n. (Olt. maciuca) probabil in loc de *ghibanac. Der. din lat. *clāvica (Weigand Jb. XII 109; cf. REW 1978 shi Pascu Beiträge 9) din lat. *globica (Giuglea Dacor. IV 1554) sau din sl. glogŭ (Miklosich Consonantismus II 57) nu pare posibila. Alb. kljokë trebuie sa provina din mr.; bg. gega (cf. Romansky 105) shi ngr. γλογίά „lance” depind evident de rom. Der. ghigar s. m. (inv. porcar cioban); ghiogar s. m. (bataush).

ghioaga ghioage s. f. palma mare.