ghioága (ghioáge) s. f. Maciuca. Var. (inv.) ghiga ghega ghioaca. Mr. cl’oaga gl’oga. Origine obscura. Se pleaca de obicei de la lat. clāva (Hasdeu Col. lui Traian III; DAR) al carui rezultat ar fi *ghie; pentru al doilea element nesatisfacator explicat cf. buturuga bizdoaga maciuca. Totushi explicatzia nu este convingatoare; pare preferabil sa se presupuna un *ghiob (< gheb?) cu varianta f. k motz moaca botz boaca; pentru variatzia consonantica cf. ghibortz ghigortz precum shi ghidanac s. n. (Olt. maciuca) probabil in loc de *ghibanac. Der. din lat. *clāvica (Weigand Jb. XII 109; cf. REW 1978 shi Pascu Beiträge 9) din lat. *globica (Giuglea Dacor. IV 1554) sau din sl. glogŭ (Miklosich Consonantismus II 57) nu pare posibila. Alb. kljokë trebuie sa provina din mr.; bg. gega (cf. Romansky 105) shi ngr. γλογίά „lance” depind evident de rom. Der. ghigar s. m. (inv. porcar cioban); ghiogar s. m. (bataush).