GHICITOÁRE ghicitori s. f. Formula (de obicei in versuri) prin care se enuntza metaforic unele trasaturi specifice ale unei fiintze ale unui lucru etc. care urmeaza sa fie aflat ghicit; cimilitura. Nu se exprima niciodata clar ci parca tot spunea ghicitori. GHEREA ST. CR. II 54. Se strinsera totzi... spuind la glume shi la ghicitori. ISPIRESCU L. 67. Nu mancinta azi cum ma mishcara Poveshti shi doine ghicitori eresuri Ce frunteami de copil onseninara. EMINESCU O. I 201.

GHICITOÁRE ~óri f. Creatzie populara mai ales in versuri in care se descrie in termeni metaforici o fiintza un obiect sau un fenomen ce trebuie identificat; cimilitura. /a ghici + suf. ~toare

ghicitoare f. enigma: ghici ghicitoarea mea! (formula incepatoare a cimiliturilor).

ghicitoáre (vest) shi gi (est) f. pl. orĭ (d. ghicesc). Vest. Cimilitura enigma joc de cuvinte pin care se exprima supt alta forma ceva care trebuĭe sal ghiceshtĭ precum curelusha unsa pe supt pamint dusa adica „sharpele”. V. maĭestrie.

GHICITÓR OÁRE ghicitori oare s. m. s. f. 1. S. m. shi f. Persoana care se indeletniceshte cu prezicerea viitorului. 2. S. f. Specie a literaturii populare de obicei in versuri in care se prezinta sub forma metaforica un obiect o fiintza sau un fenomen ceranduse identificarea acestora prin asocieri logice; cimilitura. Ghici + suf. tor.

ghicitor ~oare [At: BIBLIA (1688) 283 / Pl: ~i ~oare / E: ghici + itor] 1 smf (In superstitzii) Persoana care ghiceshte (2) Si: (ivr) ghicitoreasa. 2 sf Specie a literaturii populare de obicei in versuri in care se prezinta metaforic un obiect o fiintza sau un fenomen ceranduse identificarea acestora Si: ghicitura. 3 (Bot; reg) Brandusha de toamna (Colchicum autumnale). 4 sf (Bot; reg) Maseauaciutei (Erythronium denscanis).

GHICITÓR OÁRE ghicitori oare subst. 1. S. m. shi f. Persoana care se indeletniceshte cu prezicerea viitorului. 2. S. f. Specie a literaturii populare de obicei in versuri in care se prezinta sub forma metaforica un obiect o fiintza sau un fenomen ceranduse identificarea acestora prin asocieri logice; cimilitura. Ghici + suf. tor.

GICITOARE s. f. (TZR) Enigma. SHi nu au putut sa giceasca gicitoarea. BIBLIA (1688). Isop sa pricepea la gicitori shi el le gicea. E 1717 100^v; cf. E 1777 100^r. Etimologie: gici + suf. toare. Cf. c i m i l i t u r a g i c i t u r a.

ghicitoáre² (cimilitura) s. f. g.d. art. ghicitórii; pl. ghicitóri

ghicitoáre (cimilitura) s. f. g.d. art. ghicitórii; pl. ghicitóri

ghicitoare tori.

GHICITOÁRE s. v. cimilitura.

GHICITOARE s. (rar) enigma (pop.) cimilitura (Ban.) ciumelcitura.

GHICITOARE (a ghici) Specie a literaturii populare in versuri sau in proza cu caracter alegoric metaforic in care se dau trasaturile mai caracteristice ale unei fiintze lucru fenomen etc. ce urmeaza a fi ghicite. Notziunea de ghicitoare se identifica adesea in folclor cu cea de cimilitura. Patria ei dupa M. Gaster ar fi Orientul iar originea ei se pierde in negura vremilor. Unii cercetatori o deriva din limbajul secret al triburilor primitive ea devenind mai tirzim un joc distractiv care solicita istetzime pentru a fi dezlegata. Ex Cerceii Voichii In chimirul Stoichii (Fasolea) TZandarusha bradului Veselia satului. (Vioara) Criterii diferite sint folosite de cercetatori in clasificarea lor k de exemplu dupa obiectele shi fenomenele ce se cer a fi dezlegate (copacul casa ploaia etc.) sau dupa domeniile in care se incadreaza (mitologice cosmologice istorice sociale etc.)