GENÚNCHI, genunchi, s. m. 1. Parte a piciorului (la oameni și la unele animale) care cuprinde regiunea articulației femurului cu tibia (incluzând și rotula). ◊ În genunchi = cu picioarele îndoite din genunchi și cu gambele așezate pe pământ. Pe genunchi = pe porțiunea anterioară a picioarelor, imediat mai sus de genunchi (1). ◊ Expr. Cu genunchii la gură = ghemuit, strâns. A cădea în genunchi (înaintea cuiva) = a se lăsa cu genunchii (1) la pământ (înaintea cuiva) în semn de umilință, de respect sau pentru rugăciune; p. ext. a ruga pe cineva în mod insistent, călduros, cu umilință. A i se tăia cuiva genunchii = a avea senzația că nu se mai poate ține pe picioare (de emoție). ♦ Lovitură dată cuiva cu genunchiul (1). 2. Deformare a pantalonilor în dreptul genunchilor (1). [Var.: (reg.) genúnche s. m.] – Lat. genuc(u)lum (= geniculum).

genunchi sm [At: COD. VOR. 23/11 / V: (înv) ~uchi, ghe~ sm, (iuz) ~che, ~uche, ~runche, ghenuche, gerunche, gerunchi, ghenunche^[1] sn / Pl: ~, (iuz) ~che, ~uri sn / E: lat genuc(u)lum] 1 Parte a piciorului (la oameni și la unele animale) care cuprinde regiunea articulației femurului cu tibia, incluzând și rotula. 2 (Îe) Până la ~ul broaștei Foarte puțin. 3 (Pop; îs) Oul ~ului Rotula. 4 (Îlav) Din ~ Cu plecăciune. 5 (Îlav) În ~ Cu picioarele îndoite din genunchi și cu gambele așezate pe pământ. 6 (Îlav) Pe ~ Pe porțiunea anterioară a picioarelor, imediat mai sus de genunchi (1), la persoanele așezate. 7 (Îlav) Cu ~i la gură Ghemuit. 8 (Îe) A cădea în ~ (înaintea cuiva) A se lăsa cu genunchii la pământ (înaintea cuiva) în semn de umilință, de respect sau pentru rugăciune. 9 (Îae) A ruga pe cineva în mod stăruitor, călduros, cu umilință. 10 (Fig; îe) A i se tăia cuiva ~i A avea senzația că nu se mai poate ține pe picioare (de emoție). 11 Lovitură dată cu genunchiul. 12 Deformare a pantalonilor în dreptul genunchilor (1). 13 (Înv) Seminție. 14 (Înv) Trib. corectată

GENÚNCHI, genunchi, s. m. 1. Parte a piciorului (la oameni și la unele animale) care cuprinde regiunea articulației femurului cu tibia (incluzând și rotula). ◊ În genunchi = cu picioarele îndoite din genunchi și cu gambele așezate pe pământ. Pe genunchi = pe porțiunea anterioară a picioarelor, imediat mai sus de genunchi (1) (când cineva șade). ◊ Expr. Cu genunchii la gură = ghemuit, strâns. A cădea în genunchi (înaintea cuiva) = a se lăsa cu genunchii (1) la pământ (înaintea cuiva) în semn de umilință, de respect sau pentru rugăciune; p. ext. a ruga pe cineva în mod stăruitor, călduros, cu umilință. A i se tăia cuiva genunchii = a avea senzația că nu se mai poate ține pe picioare (de emoție). ♦ Lovitură dată cuiva cu genunchiul (1). 2. Deformare a pantalonilor în dreptul genunchilor (1). [Var.: (reg.) genúnche s. m.] – Lat. genuc(u)lum (= geniculum).

GENÚNCHI, genunchi, s. m. 1. Încheietura osului coapsei cu fluierul piciorului, cuprinzînd și rotula. Pe uliță... noroiul și băltoacele erau pînă la genunchi. REBREANU, R. I 175. Simțea cum i se taie picioarele de la genunchi. BART, E. 261. Genunchii îi tremurau de oboseală. BUJOR, S. 24. Oul genunchiului = rotula. ◊ Loc. adv. În genunchi = cu genunchiul (sau genunchii) pe pămînt, Titu alunecase în genunchi, la picioarele ei. REBREANU, R. I 245. (În legătură cu verbele «a sta», «a așeza», «a ține», «a pune» etc.) Pe genunchi = pe porțiunea picioarelor dintre genunchi și șold cînd cineva stă jos, v. poală. Mă ia pe genunchi. Mă leagănă. Îi place să se joace cu mine. STANCU, D. 38. Desagii pe care-i ținea pe genunchi, înaintea mea, n-aveau în ei decît niște cîrpe. GALACTION, O. I 88. Pe genunchii mei ședea-vei, Vom fi singuri-singurei. EMINESCU, O. I 75. ◊ Expr. Cu genunchii la gură = adunat ghem, ghemuit, închircit. Dîrdîiam lîngă cuptor cu genunchii la gură. A cădea (sau a da) în genunchi (înaintea sau dinaintea cuiva) = a se lăsa la pămînt (înaintea cuiva) în semn de umilință, de respect sau de rugăciune. Ivan atunci... a căzut în genunchi dinaintea lui dumnezeu. CREANGĂ, P. 300. A i se tăia genunchii = a nu se mai putea ține pe picioare. Genunchii mi se taie încît n-am forță să mă locomot (= mișc). ALECSANDRI, T. I 267. 2. Deformare a pantalonilor în dreptul genunchilor (1). – Pl. și: (s. n., neobișnuit) genunche (CREANGĂ, P. 251). – Variante: (regional) genúnche (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 276), genúchi (ISPIRESCU, L. 28, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 187) s. m.

GENÚNCHI ~ m. 1) (la om și la unele animale) Partea din față a piciorului care cuprinde regiunea articulației femurului cu tibia. * Oul ~ului rotula. În ~ cu genunchii pe pământ. Pe ~ pe partea anterioară a picioarelor mai sus de genunchi. A cădea în ~ a se ruga umilitor, așezându-se în genunchi (în fața cuiva). A i se tăia cuiva ~i a nu se mai putea ține pe picioare (de emoție, de frică, de oboseală etc.). Cu ~i la gură ghemuit. 2) Deformare rotunjită a pantalonilor în dreptul acestei părți a piciorului. /<lat. genuc(u)lum

genúnchĭ, V. genuchĭ.

genuche sm vz genunchi

genuchi sn vz genunchi

geruche smn vz genunchi

gerunche sn vz genunchi

gerunchi sn vz genunchi

ghenuche sn vz genunchi

ghenunche sn vz genunchi

ghenunchi^[1] sm vz genunchi

GENÚCHI s. m. v. genunchi.

GENÚCHE s. m. V. genunchi.

GENÚCHI s. m. V. genunchi.

genuchiu m. încheietura piciorului unde se unește fluierul cu coapsa. [Mold. genunchiu = lat. GENUCULUM].

genunchiu n. Mold. V. genuchiu.

genúchĭ (vest) și genunchĭ (est) m., pl. tot așa (lat. genúculum și genículum, dim. d. genu; vgr. góny, scr. gânu, got. kniu, germ. knie; it. ginocchio, pv. genolh, fr. genou, cat. genoll, sp. hinojo, pg. joelho. Cp. cu mănunchĭ, rărunchĭ, păduche). Îndoitura de la mijlocu picĭorului, locu unde se unește tibia cu femuru și unde e rótula. Vechĭ. Rar. (după vsl. kolĕno, „genuchĭ” și „trib”). Trib. În genuchĭ, sprijinindu-te pe genuchĭ: a cădea în genuchĭ. – Și un genuche, -unche, pl. doĭ genuchĭ, -unchĭ, și neutru: un genuchĭ, -unchĭ, pl. doŭă genuche, -unche. Vechĭ și gerunchĭ (ca rărunchĭ).

gerúnchĭ, V. genuchĭ.

genúnchi s. m., art. genúnchiul; pl. genúnchi

genúnchi s. m., art. genúnchiul; pl. genúnchi

genunchi

OSUL GENÚNCHIULUI s. v. rotulă.

OUL GENÚNCHIULUI s. v. rotulă.

osul genunchiului s. v. ROTULĂ.

oul genunchiului s. v. ROTULĂ.

genúchi (genúchi), s. m. – 1. Parte a piciorului care cuprinde articulația femurului cu tibia. – 2. (Înv.) Neam, spiță. – Var. genunchi(u). Mr. genuncl’u, megl. zenucl’u, istr. jeruncl’u. Lat. genuc(u)lum (Diez, I, 212; Pușcariu 706; Densusianu, Hlr., 161; Candrea-Dens., 161; REW 3937; DAR), cf. it. ginocchio, prov. genolh, fr. genou, cat. genoll, sp. hinojo, port. jeelho. Forma cu infix nazal, paralelă cu prima, este comună mai ales în est (ALR, I, 57); a dat naștere acelorași der. Sensul 2, pe care DAR îl explică prin influența sl. kolĕno, ar putea fi de asemenea primitiv. Der. genucher, s. n. (pieptar lung pînă la genunchi; genunchieră; scîndură pe care lucrează cizmarii, ținînd-o pe genunchi); îngenunchia, vb. (a se așeza în genunchi; a înfrînge, a umili, a supune), care ar putea fi de asemenea rezultat al lat. *ingenuculāre (Densusianu, Hlr., 165; Pușcariu 850; Candrea-Dens., 730; DAR); îngenunchetură, s. f. (articulație).

până la genunchiul broaștei expr. (iron.) 1. foarte puțin 2. deloc