FAMÍLIE, familii, s. f. 1. Formă socială de bază, realizată prin căsătorie, care unește pe soți (părinți) și pe descendenții acestora (copiii necăsătoriți). ◊ Aer de familie = fizionomie caracteristică, ansamblu de trăsături comune unui grup de persoane înrudite prin sânge. Nume de familie v. nume. 2. Totalitatea persoanelor care se trag dintr-un strămoș comun; neam, descendență. ♦ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup, alcătuită din matcă, albine lucrătoare și trântori. 3. Fig. Grup larg de oameni, de popoare etc. cu interese și idealuri comune. 4. Categorie sistematică în botanică și în zoologie, inferioară ordinului, care cuprinde mai multe genuri de organisme cu caractere comune. 5. Grup de cuvinte, derivate și compuse, formate de la același cuvânt de bază. ♦ Grup de limbi care provin dintr-o limbă comună inițială. – Din lat. familia, it. famiglia (cu unele sensuri după fr. famille).

familie sf [At: PRAVILA (1814), 143/16 / V: (reg) făm~, (înv) ~mel~ / Pl: ~ii / E: lat familia, it famiglia (cu unele sensuri ale fr famille)] 1 Totalitate a persoanelor unite prin legături de sânge sau prin alianță. 2 Soțul, soția și copiii lor. 3 (Pop; prc) Soția și copiii cuiva. 4 (Îs) ~ mare (sau grea) Casă cu mulți copii. 5 (Îs) Aer de ~ Fizionomie caracteristică unui grup de persoane înrudite prin sânge. 6 (Jur; îs) Consiliu de ~ Consiliu instituit de autoritățile judecătorești pentru a apăra interesele minorilor. 7 Totalitate a persoanelor care se trag dintr-un strămoș comun Si: casă (43), descendență, neam. 8 (Îs) Om (sau fată, băiat) de ~ (bună) Persoană aparținând unei familii (7) de calitate sau bine situate social. 9 (îvp; lpl) Boieri. 10 Dinastie. 11 (În Roma antică) Totalitate a persoanelor din aceeași casă, aflate sub autoritatea lui „pater familias”, căruia îi revenea responsabilitatea juridică asupra lor. 12 Grup de mai multe ființe, cu origine comună. 13 (Îs) ~ de albine Totalitate a albinelor dintr-un stup (matcă, albine lucrătoare și trântori). 14 (Fig) Grup mare de oameni, de popoare etc. cu interese și idealuri comune. 15 (Bot; Zlg) Categorie sistematică inferioară ordinului, ce cuprinde genuri de organisme cu caractere comune. 16 (Lin; îs) ~ de cuvinte Grup de cuvinte, derivate și compuse, formate de la același cuvânt de bază. 17 (Lin; îs) ~ de limbi Grup de limbi care provin dintr-o limbă comună inițială. 18 (Fiz; îs) ~ radioactivă Ansamblu format dintr-un element radioactiv inițial și toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrări succesive. 19 (Mat) Mulțime de drepte, curbe sau suprafețe ale căror ecuații se deosebesc doar prin valoarea unor parametri.

familie s.f. 1 Formă de comunitate umană întemeiată prin căsătorie, care este formată din soți și din copiii acestora. În vremea aceasta a zilelor pline de lumină și fericire, cunoscură multe din familiile târgușorului. (SADOV.) ♦ Spec. Grup social având la bază căsătoria, alcătuit din soți, copii și din descendenții acestora. ◊ (jur. ) Consiliu de familie = grup de persoane împuternicite de instanțele judecătorești să se ocupe de interesele minorilor sub tutelă, ale persoanelor puse sub interdicție etc. Cap de familie v. cap. Nume de familie v. nume. Sfânta familie v. sfânt. Stâlpul familiei v. stâlp. Tată de familie v. tată. ◊ Loc. adj. De familie bună = (despre descendenți, mai ales despre copii) care se trage dintr-o familie de vază. ◊ Expr. Băiat de familie v. băiat. Familie grea v. greu. ♦ Restr. (pop. ) Soția și copiii cuiva. ♦ Ansamblu de trăsături comune unui grup de persoane înrudite prin sânge. ◊ Aer de familie = fizionomie caracteristică (unei familii). ♦ Casă, cămin. Își petrece concediile în familie, nu îi place să călătorească. 2 Totalitatea persoanelor dintr-o comunitate umană care se leagă prin consangvinitate și înrudire. ♦ Totalitatea persoanelor care descind dintr-un strămoș comun; neam, descendență. Numai Ruxandra rămăsese din familia lui Petru Rareș (C. NEGR.). ♦ Dinastie. Genealogia familiei Cantacuzino. ◊ Familie domnitoare v. domnitor. Familie suverană v. suveran. 3 (și familie de albine) Totalitatea albinelor dintr-un stup, alcătuită din matcă, albine lucrătoare și trântori. 4 (la romani) Totalitatea celor care se aflau în aceeași casă (copii, rude, sclavi, animale, lucruri) sub autoritatea unui „pater familias”, șef juridic al casei. 5 Fig. Grup de persoane, de țări etc. legate prin comunitate de interese, de aspirații. Marea familie a țărilor democratice. 6 (bot., zool. ) Categorie sistematică, subordonată ordinului, mai mare decât genul, care cuprinde unul sau mai multe organisme care au caractere comune. ♦ Grup de plante, animale, elemente sau combinații chimice cu trăsături comune. 7 (lingv.) Familie de cuvinte (sau lexicală) = totalitatea cuvintelor înrudite, formate prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la același cuvânt de bază. ♦ Grup de limbi cu trăsături comune care provin din aceeași limbă comună inițială. 8 (fiz.) Familie radioactivă = ansamblu format dintr-un element radioactiv inițial și din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrări succesive. 9 (mat.) Familie de curbe (sau de suprafețe) = mulțime de curbe (sau de suprafețe) care au o caracteristică intrinsecă comună, ecuațiile lor conținând un parametru real. 10 (genet.) Familie multigenică = ansamblu de mai multe fragmente de ADN, alcătuit din gene și pseudogene, ale căror secvențe se aseamănă. • sil. -li-e. pl. -ii. g.-d. -iei. / <lat. familia, -ae, it. famiglia, fr. famille, ngr. φαμίλια, germ. Familie.

FAMÍLIE, familii, s. f. 1. Formă socială de bază, întemeiată prin căsătorie, și care constă din soț, soție și din descendenții acestora. ◊ Aer de familie = fizionomie caracteristică, trăsături comune unui grup de persoane înrudite prin sânge. Nume de familie v. nume. 2. Totalitatea persoanelor care se trag dintr-un strămoș comun; neam, descendență. ♦ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup, alcătuită din matcă, albine lucrătoare și trântori. 3. Fig. Grup larg de oameni, de popoare etc. cu interese și idealuri comune. 4. Categorie sistematică în botanică și în zoologie, inferioară ordinului, care cuprinde mai multe genuri de organisme cu caractere comune. 5. Grup de cuvinte, derivate și compuse, formate de la același cuvânt de bază. ♦ Grup de limbi care provin dintr-o limbă comună inițială. – Din lat. familia, it. famiglia (cu unele sensuri ale fr. famille).

FAMÍLIE, familii, s. f. 1. Formă de organizare a vieții în comun a oamenilor, constînd din grupul alcătuit din soți și copii. În vremea aceasta a zilelor pline de lumină și fericire, cunoscură multe din familiile tîrgușorului. SADOVEANU, O. IV 83. Eu nu cunoșteam ce fericire gustă acela care are o familie. BOLINTINEANU, O. 315. La monastirea Slatina... se vede și astăzi portretul lui și a familiei sale. NEGRUZZI, S. I 165. ◊ Cap de familie v. cap (II). Nume de familie = nume pe care-l poartă toți membrii aceleași familii. Aer de familie = fizionomie caracteristică, trăsături comune unui grup de persoane înrudite. Consiliu de familie = grup de persoane împuternicite de instanțele judecătorești să îngrijească de interesele minorilor sub tutelă sau de ale interzișilor. 2. Totalitatea celor care se trag dintr-un strămoș comun; descendență. V. neam. Ăsta-i băiatul lui Șerban Costin, care zice că-i nepot de domn, da scăpătase rău toată familia; nu mai avea nimic. VLAHUȚĂ, O. A. III 169. Acum numai Ruxanda rămăsese din familia lui Petru Rareș. NEGRUZZI, S. I 144. ◊ Loc. adj. (Reflectînd concepția de clasă a burghezo-moșierimii) De familie bună = din clasa exploatatoare, înrudit cu reprezentanți marcanți ai acestei clase. E în vorbă cu un băiat de familie bună. PAS, Z. I 125. 3. Fig. Grup de oameni, de popoare, de țări cu interese și idealuri comune și care formează o puternică unitate. Familia frățească a popoarelor libere sărbătorește ziua de 1 Mai sub semnul întăririi lagărului păcii, democrației și socialismului, cea mai măreață cucerire a popoarelor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2649. 4. (Lingv.) Grup de cuvinte derivate din același cuvînt. Din familia cuvîntului «frate» fac parte «frățesc», «frățește», «frăție», «frățior». ♦ Grup de limbi care continuă aceeași limbă mai veche, denumită limbă comună. Vocabularul poate și trebuie să fie folosit pentru stabilirea înrudirii limbilor, pentru definirea familiilor de limbi. GRAUR, F. L. 11. 5. (În științele naturii) Grup de plante, animale, elemente sau combinații chimice cu caractere comune. Scrie-mi împărțirea florilor în familii. NEGRUZZI, S. I 99. – Pronunțat: -li-e.

FAMÍLIE s.f. 1. Totalitatea persoanelor înrudite, care sunt din același neam; rude de sânge, rude, neamuri; (spec.) grup social care are la bază căsătoria și este alcătuit din soți și copii. ♦ Neam, descendență. ♦ Copiii în raport cu părinții lor. ♦ Dinastie. ♦ (Ist., la romani) Totalitatea celor care se aflau în aceeași casă sub autoritatea unui „pater familias”, șef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (Fig.) Grup de oameni etc. strâns unit, legat prin interese și idealuri comune. 3. Serie de cuvinte care derivă din același cuvânt. ♦ Grup de limbi care au aceeași origine, trăgându-se dintr-o limbă mai veche, numită limbă comună. 4. Grup de plante, de animale, de elemente sau de combinații chimice cu trăsături comune. ◊ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup care duc o viață organizată; ◊ (fiz.) familie radioactivă = ansamblul format dintr-un element radioactiv inițial și din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrări succesive. [Gen. -iei. / < lat. familia, cf. fr. famille, it. famiglia].

FAMÍLIE s. f. 1. formă istorică de comunitate umană, grup de oameni legați prin consangvinitate și înrudire; (spec.) grup social având la bază căsătoria, alcătuit din soți și copii. ◊ totalitatea persoanelor care descind dintr-un strămoș comun; neam, descendență. ◊ dinastie. ◊ (la romani) totalitatea celor care se aflau în aceeași casă sub autoritatea unui „pater familias”, șef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strâns unit, legat prin interese și idealuri comune. 3. ~ lexicală = serie de cuvinte înrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la același cuvânt de bază. ◊ grup de limbi cu trăsături comune care provin din aceeași limbă inițială. 4. diviziune a ordinului, mai mare decât genul. ◊ grup de plante, animale, elemente sau combinații chimice cu trăsături comune. ♦ ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactivă = ansamblul format dintr-un element radioactiv inițial și din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrări succesive. 6. (mat.) mulțime de drepte, curbe sau suprafețe care au o caracteristică intrinsecă comună, ecuațiile lor conținând un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)

FAMÍLIE ~i f. 1) Grup de persoane înrudite prin căsătorie sau prin sânge care trăiesc împreună (soț, soție, descendenții acestora). 2) Succesiune de generații ce se trag dintr-un strămoș; neam; seminție. ◊ ~ de limbi grup de limbi înrudite, care provin din aceeași limbă inițială. ~ de cuvinte totalitate a cuvintelor compuse și derivate formate de la rădăcina aceluiași cuvânt. 3) fig. Reuniune de oameni sau de popoare legate între ele prin interese și idealuri comune. 4) biol. Categorie sistematică superioară genului și inferioară ordinului. [Art. familia; G. D. familiei; Sil. -li-e] /<lat. familia, fr. famille

familie f. 1. toate persoanele de acelaș sânge, ca: copii, frați, nepoți: membrii unei familii; 2. rude cari locuiesc împreună: a trăi în familie; 3. grup de națiuni sau limbi de aceeaș origină: familia indo-europeană; 4. Gram. vorbe derivate din acelaș radical: o familie de cuvinte; 5. în istoria naturală: reunire de genuri cari au oarecari caractere comune.

*famílie f. (lat. familia, d. fámulus, servitor; mrom. fumĕálĭe. V. femeĭe). Tatăl, mama și copiii. Copiii singurĭ. Neam, rasă, toate persoanele de acelașĭ sînge, ca copiĭ, frațĭ, nepoțĭ ș. a.: familia Scipionilor. Rasă, grup de națiunĭ saŭ limbĭ de aceĭașĭ origine: familia indo-europenească. Vorbe derivate din aceĭașĭ rădăcină: văd și vis îs din aceĭașĭ familie. Grupe de animale, vegetale saŭ minerale care seamănă între ele: familia maĭmuțelor, umbeliferelor. – Pop. famélie (ngr. fameliá).

famílie (-li-e) s. f., art. família (-li-a), g.-d. art. famíliei; pl. famílii, art. famíliile (-li-i-)

famílie s. f. (sil. -li-e), art. família (sil. -li-a), g.-d. art. famíliei; pl. famílii, art. famíliile (sil. -li-i-)

FAMÍLIE s. 1. neam, viță, (livr.) stirpe, (astăzi rar) seminție, (înv. și pop.) sămânță, (înv. și reg.) semințenie, tălaie, (Mold. și Transilv.) pojijie, (înv.) femeie, rudă, rudenie. (S-a adunat cu toată ~ lui.) 2. neam, sânge. (E din ~ noastră.) 3. v. casă. 4. v. dinastie. 5. (FIZ.) familie radioactivă = serie radioactivă.

FAMILIE s. 1. neam, viță, (livr.) stirpe, (astăzi rar) seminție, (înv. și pop.) sămînță, (înv. și reg.) semințenie, tălaie, (Mold. și Transilv.) pojijie, (înv.) femeie, rudă, rudenie. (S-a adunat cu toată ~ lui.) 2. neam, sînge. (E din ~ noastră.) 3. casă, cămin, (rar) menaj. (Are ~ grea.)

famílie (famílii), s. f. – Formă socială de bază, întemeiată prin căsătorie, care constă din soț, soție și descendenții lor. – Mr. fumeal’e, familie. Lat. familia, prin intermediul fr. famille, cf. dubletul femeie. În mr., direct din lat., și în a doua formă din it. famiglia. – Der. familiar, adj. (în care se adună sensurile cuvîntului fr. familiare și familial); familiarh, s. m. (cap de familie), din ngr. φαμιλιάρχης (Gáldi 187), sec. XVIII, înv.; familiaritate, s. f., din fr.; familiariza, vb., din fr.; familiot, s. m. (care are familie), din ngr. φαμιλιώτης (Gáldi 187), sec. XVIII, înv.; familist, s. m. (care are familie), formație vulg. și improprie (suf. – ist indică îndeletnicirea sau adeziunea), însă reabilitată, mai mult decît era de așteptat, de întrebuințarea ei de către Caragiale.

FAMÍLIE s. f. (< lat. familia, it. famiglia, cf. fr. famille): grup de cuvinte sau de limbi cu trăsături comune ce reflectă înrudirea lor. ◊ ~ lexicală (de cuvinte): grup de cuvinte înrudite, cu sensuri și forme asemănătoare, derivate și compuse, formate de la un cuvânt de bază. F. lexicală include atât derivatele și compusele, cât și cuvântul de bază: român, România, românaș, românime, românesc, românește, românism, româniza; bun, bunătate, bunăvoință, bună-cuviință, bunișor, bunicel, îmbuna; trece, trecut, trecătoare, trecător, întrece, trecere etc. ◊ ~ de limbi: grup de limbi care provin din aceeași limbă comună inițială și care se aseamănă din punct de vedere fonetic, lexical și gramatical. Astfel: f. limbilor indo-europene, care au la bază limba indo-europeană comună (italo-celtice, romanice, germanice, balto-slave, indo-iraniene, greaca, hitita, toharica, armeana și albaneza); f. limbilor romanice, care au la bază limba latină (româna, dalmata, retoromana, italiana, sarda, provensala, franco-provensala, franceza, catalana, spaniola și portugheza) etc.

viole (familia ~) (it. viole; germ. Viole; engl. viola). 1. Familie de instrumente cordofone cu arcuș din sec. 16-17, construite în dimensiuni diferite ca: viola discant (fr. pardessus de viole; engl. descant viol); viola sopran (fr. dessus de viole; engl. treble viol); viola tenor (fr. taille de viole; engl. tenor viol și viola bas; it. viola da gamba*); viola contrabas (it. viola contrabasso*). 2. Denumirea generală a instr. cu arcuș în epoca Renașterii*. V.: viola d’amour; violă.

famílie, familii s. f. Formă de comunitate umană întemeiată prin căsătorie, care unește pe soți și pe copiii acestora prin relații strânse de natură biologică, economică și spirituală; grup mai larg, cuprinzând pe toți cei ce se trag dintr-un strămoș comun. ◊ Sfânta Familie = Iosif, Fecioara Maria și Iisus. – Din lat. familia.

FAMILIA 1. Revistă română enciclopedică și beletristică. Apărută sub conducerea lui Iosif Vulcan, mai întâi la Pesta (1865-1880), apoi la Oradea (1880-1906). Editată de un comitet în perioada interbelică (1926-1929, 1934-1940, 1944). Printre colaboratori: M. Eminescu (care a debutat aici), G. Coșbuc, T. Cipariu, G. Barițiu, Șt. O. Iosif, Al. Vlahuță, O. Goga, Cezar Petrescu, M. Eliade, I. Agârbiceanu, I. Minulescu, T. Vianu ș.a. 2. Revistă de cultură care apare la Oradea (din 1965).

SAGRADA FAMILIA, catedrală din Barcelona, construită (1882) în stil neogotic de arhitectul spaniol A. Gaudí.