EXCÚRS, excursuri, s. n. (Livr.) 1. Abatere, deviere de la subiect pentru a lămuri o problemă secundară; digresiune. 2. Disertație sub formă de digresiune, făcută cu ocazia comentării unui pasaj dintr-un autor (antic). – Din lat. excursus.

excurs sn [At: LM / V: (înv) esc~, (2) ~us / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: lat excursus] 1 Abatere de la subiect (pentru a lămuri o problemă secundară) Si: digresiune, excursie (4) 2 Digresiune făcută cu ocazia comentării unui pasaj dintr-un autor (antic).

EXCÚRS, excursuri, s. n. (Livr.) 1. Abatere, deviere de la subiect pentru a lămuri o problemă secundară; digresiune. 2. Dizertație sub formă de digresiune, făcută cu ocazia comentării unui pasaj dintr-un autor (antic). – Din lat. excursus.

EXCÚRS, excursuri, s. n. Abatere de la subiectul principal al unei expuneri, pentru lămurirea unei probleme secundare; digresiune.

EXCÚRS s.n. 1. Abatere, deviere de la subiect pentru a lămuri o problemă secundară; digresiune. 2. (Filol.) Disertație sub formă de digresiune, făcută cu ocazia comentării unui pasaj dintr-un autor (antic). [Pl. -suri, var. excursus s.n. / < lat. excursus < excurrere – a alerga în afară].

EXCÚRS s. n. 1. abatere, deviere de la subiect pentru a lămuri o problemă secundară; digresiune. 2. disertație sub formă de digresiune, cu ocazia comentării unui pasaj dintr-un autor (antic). (< lat. excursus)

EXCÚRS ~uri n. Abatere de la subiectul tratat, pentru a lămuri o chestiune secundară. /<lat. excursus

escurs sf vz excurs

excursus sn vz excurs

EXCÚRSUS s.n. v. excurs (2) [în DN].

excúrs s. n., pl. excúrsuri

excúrs s. n., pl. excúrsuri

EXCÚRS s. v. digresiune, divagare, divagație.

excurs s. v. DIGRESIUNE. DIVAGARE. DIVAGAȚIE.