9 definitzii pentru dojenire
Dictzionare explicative
Explica cele mai intalnite sensuri ale cuvintelor.
DOJENÍRE dojeniri s. f. Actziunea de a (se) dojeni shi rezultatul ei; mustrare. V. dojeni.
DOJENÍRE dojeniri s. f. Actziunea de a (se) dojeni shi rezultatul ei; mustrare. V. dojeni.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adaugata de claudia
- actziuni
dojenire sf [At: BIBLIA (1688) 3651/11 / V: (inv) ~jan~ doshe~ / Pl: ~ri / E: dojeni] 1 (Inv) Sfatuire. 2 Prevenire. 3 Mustrare.
- sursa: MDA2 (2010)
- adaugata de LauraGellner
- actziuni
DOJENÍRE dojeniri s. f. Actziunea de a (se) dojeni; mustrare. Dar insa itzi dau de shtire nu cumva sal necajeshti: Sal batzi sai dai dojenire or la el sa te rasteshti. PANN P. V. II 7.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adaugata de LauraGellner
- actziuni
dojanire sf vz dojenire
- sursa: MDA2 (2010)
- adaugata de LauraGellner
- actziuni
doshenire sf vz dojenire
- sursa: MDA2 (2010)
- adaugata de LauraGellner
- actziuni
Dictzionare morfologice
Indica formele flexionare ale cuvintelor (conjugari, declinari).
dojeníre s. f. g.d. art. dojenírii; pl. dojeníri
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adaugata de raduborza
- actziuni
dojeníre s. f. g.d. art. dojenírii; pl. dojeníri
- sursa: Ortografic (2002)
- adaugata de siveco
- actziuni
Dictzionare relatzionale
Indica relatzii intre cuvinte (sinonime, antonime).
DOJENÍRE s. 1. v. certare. 2. v. cearta.
- sursa: Sinonime (2002)
- adaugata de siveco
- actziuni
DOJENIRE s. 1. certare mustrare (pop.) sfadire. (~ cuiva.) 2. admonestare cearta certare dojana imputare morala mustrare observatzie reprosh (pop. shi fam.) beshteleala mushtruluiala ocara (inv. shi reg.) infruntare probozeala (reg.) probaza probozenie (prin Mold.) banat (Mold.) shmotru (inv.) dascalie imputaciune invatzatura preobrazitura probozire rapshte remonstrare zabrac (fam. fig.) sapuneala scuturatura. (~ care a primito la cumintzit.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adaugata de LauraGellner
- actziuni
substantiv feminin (F107) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F107) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
dojenire, dojenirisubstantiv feminin
- 1. Actziunea de a (se) dojeni shi rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Dar insa itzi dau de shtire nu cumva sal necajeshti: Sal batzi sai dai dojenire or la el sa te rasteshti. PANN P. V. II 7. DLRLC
-
etimologie:
- dojeni DEX '09 DEX '98