10 definiții pentru distonant
Explicative DEX
DISTONÁNT, -Ă, distonanți, -te, adj. Care distonează; strident; fals. – Distona + suf. -ant.
DISTONÁNT, -Ă, distonanți, -te, adj. Care distonează; strident; fals. – Distona + suf. -ant.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
distonánt, ~ă a [At: IBRĂILEANU, S. 140 / Pl: ~nți, ~e / E: distona] 1 Care este în dezacord cu ansamblul sau cu restul. 2 (Muz; spc; d. sunete) Care este intonat fals.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DISTONÁNT, -Ă, distonanți, -te, adj. Care distonează, care nu se potrivește într-un ansamblu, care nu este potrivit cu celelalte elemente. V. strident. Aceleași fraze care sună în gura lui Stratilat mai mult sau mai puțin corect... sînt cu totul distonante folosite de Manoliu. V. ROM. decembrie 1953, 289.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DISTONÁNT, -Ă adj. Care distonează. [< distona].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DISTONÁNT, -Ă adj. care distonează; discordant. (< germ. distonant)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
DISTONÁNT ~tă (~ți, ~te) Care distonează; cu proprietatea de a distona; discordant; disonant. /a distona + suf. ~ant
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Ortografice DOOM
distonánt adj. m., pl. distonánți; f. distonántă, pl. distonánte
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
distonánt adj. m., pl. distonánți; f. sg. distonántă, pl. distonánte
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Relaționale
DISTONÁNT adj. 1. v. nepotrivit. 2. v. nearmonios.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
DISTONANT adj. 1. inadecvat, neadecvat, necorespunzător, nepotrivit, (fig.) deplasat. (Un element ~ față de ansamblu.) 2. discordant, disonant, nearmonios, strident. (Sunete ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
| adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| vocativ | singular | — | — | ||
| plural | — | — | |||
distonant, distonantăadjectiv
- 1. Care distonează. DEX '09 DEX '98 DLRLC DNsinonime: discordant disonant fals nearmonios nepotrivit strident
- Aceleași fraze care sună în gura lui Stratilat mai mult sau mai puțin corect... sînt cu totul distonante folosite de Manoliu. V. ROM. decembrie 1953, 289. DLRLC
-
etimologie:
- Distona + sufix -ant. DEX '09 DEX '98 DN
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.