distínge [At: HELIADE, O. I, 360 / V: (înv) destenguí, (înv) des~, (îvr) ~ngá / Pzi: distíng / E: fr distinguer, lat distingere] 1-2 vtr A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice Si: (îvp) a (se) osebi. 3 vt A deosebi cu ajutorul simțurilor Si: a desluși. 4 vt A băga de seamă Si: a observa. 5 vt A vedea clar, limpede, lămurit. 6 vr A se evidenția (prin calități, merite, realizări deosebite etc.) Si: (îvr) a se distengherisi. 7 vt A constitui nota specifică (a cuiva sau ceva) Si: a caracteriza. 8 vt A acorda cuiva o distincție (4) pentru merite, calități deosebite etc.

DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. A deosebi un lucru de altul, grație însușirilor diferite pe care le posedă fiecare dintre ele; a deosebi. A distinge binele de rău. ▭ Versul mai trebuie să procedeze și prin inversiunea frazei, care contribuiește a-l distinge de proză. MACEDONSKI, O. IV 42. ◊ Refl. pas. Diferite specii [de păsări]... se disting prin mărime, prin coloritul penelor. ODOBESCU, S. III 27. 2. Refl. A se remarca, a se evidenția (printr-o însușire caracteristică). Copilul s-a distins prin bună-purtare. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu. Numeroși fruntași au fost distinși cu medalia muncii. 3. Tranz. A vedea lămurit, precis; a desluși. Prin zăbranicul serii, distingeam în depărtări dealurile Serbiei. GALACTION, O. I 29. În fața ochilor, deschiși în beznă, mari pînă la durere, ca să pot distinge ceva înainte, îmi jucau flăcări albastre. G. M. Zamfirescu, M. D. I 253. Adela va rămîne pentru tine mereu stînca pe care crește floarea-reginei, atît de apropiată, că poți distinge micile steluțe catifelate. IBRĂILEANU, A. 186. ♦ A observa. Cu o atențiune nu tocmai încordată, am putea distinge, în poezia poporului simplicitatea ca formă, adîncimea ca sentiment, naturalul ca mod de simțire și cugetare. HOGAȘ, DR. II 178. – Forme gramaticale: perf. s. distinsei; part. distins.

DISTÍNGE vb. III. 1. tr. A deosebi un lucru de altul. ♦ A vedea lămurit, a desluși, a observa. 2. refl. A ieși din comun, a se remarca, a se evidenția. 3. tr. A acorda cuiva o distincție, un premiu. [P.i. distíng, perf. s. -insei, part. -ins. / < fr. distinguer, it. distinguere, lat. distinguere].

DISTÍNGE vb. I. tr. 1. a deosebi un lucru de altul. ◊ a vedea lămurit, a desluși, a observa. 2. a acorda cuiva o distincție, un premiu. II. refl. a ieși din comun, a se remarca, a se evidenția. (< fr. distinguer, lat. distinguere)

A DISTÍNGE distíng tranz. 1) (persoane) A învesti pentru meritele deosebite. ~ pe cineva cu o medalie. 2) (obiecte, fenomene) A identifica după anumite semne distinctive; a discerne; a desluși; a desprinde; a deosebi. 3) A face să se distingă. /<fr. distinguer, lat. distinguere

A SE DISTÍNGE mă distíng intranz. 1) A se manifesta în mod deosebit; a se impune prin trăsături distincte; a se remarca; a se evidenția; a excela; a se afirma; a bria. 2) A se afirma prin merite, rezultate sau realizări. /<fr. distinguer, lat. distinguere

distinge a. 1. a deosebi cu simțurile, cu mintea: a distinge binele de rău; 2. a stabili o diferență: a distinge timpurile; 3. a ridica mai presus de ceilalți: virtutea și meritul disting pe oameni; 4. a se face cunoscut.

* distíng, stíns, a -stínge v. tr. (lat. distinguere. V. sting). Discern, deosebesc. Divid, separ, stabilesc diferența: a distinge timpu, locu, etatea. Caracterizez, deosebesc: rațiunea îl distinge pe om. Acord o distincțiune, daŭ atențiune: profesoru l-a distins pe acest elev. V. refl. Mă semnalez, ĭes din relief: acest regiment s’a distind pin vitejie. – Vechĭ (Dos.) a destinge.

distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns

distínge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem; part. distíns

DISTÍNGE vb. 1. a desluși, a percepe, (rar) a pricepe. (Se făcuse ziuă și ~ bine obiectele.) 2. v. profila. 3. v. deosebi. 4. v. remarca.

DISTINGE vb. 1. a desluși, a percepe, (rar) a pricepe. (Se făcuse ziuă și ~ bine obiectele.) 2. a se contura, a se delimita, a se desena, a se desluși, a se evidenția, a se preciza, a se profila, a se proiecta, a se reliefa. (Acum imaginea ei se ~ în lumina asfințitului.) 3. a deosebi, a desluși, a diferenția, a discerne, a discrimina, (înv. și pop.) a osebi, (Ban., Transilv. și Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu ușurință culorile) 4. a se deosebi, a se evidenția, a se ilustra, a se remarca, a se singulariza, (înv.) a se însemna, a se semnala, a se vesti. (Prin ce s-a ~ interpretarea lui?)

A se distinge ≠ a se asemăna

distínge (distíng, distíns), vb. – A distinge. – Var. (înv.) destinge. Lat. distinguere (sec. XIX). Var. apare din sec. XVII (Dosoftei); este greu de stabilit dacă este vorba de un cuvînt tradițional, sau de un latinism (Tiktin). – Der. distinct, adj.; distincți(un)e, s. f.; distinctiv, adj.; indistinct, adj.