discórdie sf [At: HELIADE O. II 54 / V: (inv) ~da ~rd (pl: ~uri) sn des~ descord sn / P: ~die / Pl: ~i / E: lat discordia it discordia cf fr discorde] 1 Neintzelegere intre oameni colectivitatzi popoare etc. Si: dezacord disensiune. 2 Cearta. 3 Vrajba. 4 (Is) Marul ~i (sau mar de ~) Cauza neintzelegerii sau al dushmaniei dintre mai multe persoane tzari etc.

DISCÓRDIE discordii s. f. (In opozitzie cu concordie armonie) Neintzelegere dezbinare nepotrivire disensiune dezacord; p. ext. cearta sfada vrajba gilceava. Pricinuise discordie intre barbatul care voia sa plece... shi femeia care voia sa ramina. C. PETRESCU I. II 155. Luatzi aminte la cele ceam decis: Deja pina acuma discordii intestine De trei ori se ivira. MACEDONSKI O. II 88. ◊ Marul discordiei = obiect pentru care se cearta mai multe persoane; subiect de cearta.

DISCÓRDIE s.f. Dezbinare neintzelegere dezacord; (p. ext.) vrajba cearta. ◊ Marul discordiei = subiect de cearta. [Pron. die gen. iei. / < lat. it. discordia cf. fr. discorde].

DISCÓRDIE s. f. dezbinare neintzelegere dezacord; (p. ext.) vrajba cearta. (< lat. it. discordia)

DISCÓRDIE ~i f. Neintzelegere violenta intre persoane; dezbinare. [Art. discordia; G.D. discordiei; Sil. die] /<lat. it. discordia

discordie f. cearta neintzelegere intre persoane.

Discordie f. Mit. 1. zeitza rau facatoare arunca la nunta lui Peleu marul de aur care Paris il adjudeca Venerii ceea ce irita grozav pe Junona; 2. fig. marul Discordiei pricina de cearta.

* discórdie f. (lat. discordia. V. concordie). Disensiune neunire: A trai in discordie. Mit. O zeitza care intretzinea discordia shi care la nunta luĭ Peleŭ a aruncat un mar de aur care Páride la adjudecat Veneriĭ ceĭa ce a suparato teribil pe Junona shi pe Minerva. Maru discordiiĭ obĭect de cearta.

discórdie (die) s. f. art. discórdia (dia) g.d. art. discórdiei; pl. discórdii art. discórdiile (dii)

discórdie s. f. (sil. die) art. discórdia (sil. dia) g.d. art. discórdiei; pl. discórdii art. discórdiile (sil. dii)

DISCÓRDIE s. 1. v. neintzelegere. 2. v. dushmanie.

DISCORDIE s. 1. animozitate cearta conflict dezacord dezbinare diferend discutzie disensiune disputa divergentza gilceava invrajbire litigiu neintzelegere vrajba zizanie (inv. shi pop.) price pricina sfada (pop. shi fam.) circota dihonie rik (pop.) hartza (inv. shi reg.) pricaz scirba toi (reg.) bucluc hira poanca sfadalie zoala (Mold. shi Transilv.) poara (Bucov. shi Transilv.) shcort (inv.) dezunire gilcevire imponcishare judetz neashezare neunire pira pricinuire pricire prigoana prigonire zavistie zurbava (grecism inv.) filonichie (fig.) ciocnire. (~ dintre doua persoane.) 2. animozitate dushmanie invrajbire ostilitate pornire ura vrajba vrajmashie zizanie (livr.) inimicitzie (inv. shi pop.) price (pop. shi fam.) dihonie (pop.) pik (inv. shi reg.) cearta pizma pizmuire scirba (Mold.) poxie (inv.) mozavirie neprietenie patos scandala sfada uriciune vrajbie (latinism inv.) rancoare. (Ce e ~ asta intre voi?)

Discordie ≠ armonie concordie

discórdie (discórdii) s. f. Neintzelegere; cearta; vrajba. Lat. discordia (sec. XIX). Der. discorda vb. din fr. discorder; discordant adj. din fr.; discordantza s. f. din fr. discordance. Cf. dezacorda vb.; dezacord s. n. din fr.